Preşedintele Băsescu, prezentat drept premierul României de către jurnaliştii prezenţi la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintelui Traian Băsescu i se atribuie, într-un document al Biroului de Presă de la Bruxelles, funcţia de prim-ministru al României.

În documentul care însoţeşte comunicatul referitor la sesiunea Consiliului European, Traian Băsescu este prezentat drept “premierul român”. Nu este prima dată când o astfel de eroare se strecoară în relatările presei referitoare la activitatea liderului de la Cotroceni.

În 2011, agenţia France Presse a relatat concluziile summit-ului european pentru salvarea zonei euro, citând declaraţiile preşedintelui Băsescu. La acea dată, presa din România i-a reproşat eroarea preşedintelui, pe motiv că acesta ar interveni în activitatea fostului premier Emil Boc.

Basescu

La Reuniunea Consiliului European participă, în funcţie de prevederile constituţionale, preşedintele sau premierul fiecărui stat membru al Uniunii Europene. Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta a declarat că a cerut mandat pentru a reprezenta România la lucrările Consiliului European, dar a fost refuzat.

În ziua în care a plecat spre Bruxelles, preşedintele Traian Băsescu a explicat refuzul de a-l mandata pe şeful Guvernului.

“Vreau să amintesc celor care cred că viaţa a început odată cu ei, că sunt unul din şefii de stat care au contribuit la agenda UE. Ar fi fost păcat să trimitem acolo un începător”, a conchis el.

Materiale pe aceeaşi temă:

VIDEO Preşedintele Băsescu, la Consiliul European: I’m always back!

Băsescu, mesaj către Ponta înainte de Consiliul European: Ar fi fost păcat să trimitem acolo un începător

Premierul şi preşedintele dau nas în nas la Bruxelles

Premierul şi preşedintele dau nas în nas la Bruxelles

Citeste mai mult: adev.ro/mv4u1kPremierul şi preşedintele dau nas în nas la Bruxelles

Băsescu, mesaj către Ponta înainte de Consiliul European: Ar fi fost păcat să trimitem acolo un începător

Citeste mai mult: adev.ro/mv5rfq

Politică

Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite