Politică

articolul anterior articolul urmator

Prima reacţie a lui Adrian Wiener, posibil înlocuitor al lui Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătăţii: O responsabilitate uriaşă

6
14 Apr 2021 12:47:19
Autor: Andreea Unturica, Daniel Dancea
Deputatul Adrian Wiener, despre preluarea portofoliului Sănătăţii Foto Inquam Photos / Octav Ganea
Deputatul Adrian Wiener, despre preluarea portofoliului Sănătăţii Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Deputatul USR Adrian Wiener, luat în calcul pentru preluarea portofoliului Sănătăţii, în locul lui Vlad Voiculescu, demis de premierul Florin Cîţu, spune că este o „responsabilitate uriaşă” şi că decizia trebuie luată de comun acord în interiorul Coaliţiei de guvernare.

Adrian Wiener, medic de profesie, a declarat pentru „Adevărul” că decizia privind posibila sa numire la Ministerul Sănătăţii trebuie luată la nivelul conducerii structurilor partidelor.

„Decizia trebuie luată la nivelul conducerii structurilor partidelor şi nu pot să fac parte din ele, cred că de acolo ar trebui să luaţi informaţia”, a spus deputatul USR.

Întrebat de „Adevărul” dacă este dispus să - şi asume un asemenea mandat, Adrian Wiener a răspuns: „E o responsabilitate uriaşă şi decizia trebuie luată în comun, trebuie să existe suport, să existe comunicare şi în interiorul Coaliţiei, nu depinde doar de mine”.

Deputatul USR Adrian Wiener este una dintre opţiunile Alianţei USR PLUS pentru postul de ministru al Sănătăţii, după demiterea lui Vlad Voiculescu. Surse din USR PLUS au declarat pentru News.ro că USR îl susţine pe Adrian Wiener, pentru a prelua Ministerul Sănătăţii. Soluţia nu este însă acceptată de cei de la PLUS, care consideră că acest post le revine, ca urmare a discuţiilor din alianţă.

PLUS nu are însă, pentru moment, nicio nominalizare pentru Ministerul Sănătăţii.

Adrian Wiener este medic şi deputat USR de Arad. Conform prezentării de pe site-ul USR, Adrian Wiener, fost senator în legislatura 2016 - 2020, este cel care, în timpul pandemiei, s-a reîntors să lucreze în spital, mai întâi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, apoi ca medic-coordonator la Spitalul din Grădişte dedicat pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.
 
Înainte de a fi senator în legislatura 2016-2020, a ocupat funcţii administrative şi manageriale în cadrul Spitalului Judeţean Arad, unul dintre cele mai mari spitale din ţară, s-a format în Managementul Serviciilor de Sănătate (Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti) şi a contribuit, ca membru fondator şi unul dintre coordonatorii Comisiei Judeţene de Prevenţie Cardiovasculară, la derularea programelor de evaluare şi informare asupra riscului cardiovascular în populaţii din mediul rural în judeţul Arad. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Mircea Nistor
14.04.2021, 12:57:37

În sfârșit un candidat cu picioarele pe pământ și capul pe umeri,care știe prea bine ce îl așteaptă pe un potențial ministru al portofoliului Sănătății .O fi fost mai popular și mai telegenic domnul Voiculescu,dar vorbim despre expertiza într-un domeniu în care un finanțist,indiferent cât de genial ar fi,trebuie să fie familiarizat cu noțiuni de sănătate publică și manageriat sanitar .Ceva ce domnul Voiculescu pur și simplu nu avea...în pofida avântului lui și tuturor bunelor intenții...

Ivanovich Patfulty
14.04.2021, 13:59:28

Aiure. Nu-i decat un derbedeu politic.

-1 (3 voturi)
constantin rebegea
14.04.2021, 14:11:42

Sigur, unde mai gasim noi oameni ca Banicioiu!

+1 (1 vot)
Mircea Nistor
14.04.2021, 14:44:14

Ivanovici : "Derbedeul politic " al dumitale,de la începutul pandemiei , a lăsat deoparte mandatul ,și-a pus halatul și echipamentul de protecție și conduce un centru de tratare al bolnavilor de COVID .Spre deosebire de alți "oameni politici " din România,dr.Wiener nu a intrat în politică pentru că era catastrofă în domeniul lui .Ăsta chiar e competent în primul lui domeniu de activitate,medicina , și de la el există așteptări fondate că poate să ducă mandatul Sănătății, o piatră de care s-au poticnit mulți...

+1 (1 vot)
Sorin Ionascu
14.04.2021, 14:20:43

Si asa se adunara doua jurnaliz/de habarniste sa-si puna fiecare juma'de neuron si sa screama un text demn de un copil cu retard de la scoala speciala. Bravo, ati avansat, ati trecut la o noua etapa la dancileza.

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările