Politică

articolul anterior articolul urmator

Primarul din Videle, Nicolae Bădănoiu, suspendat din funcţie după ce a cerut demontarea bannerelor electorale cu Dăncilă: „M-am întâlnit cu un avocat”

1
16 Sep 2019 23:18:44
Autor: George-Andrei Cristescu
FOTO ARHIVĂ
FOTO ARHIVĂ

Primarul oraşului Videle, Nicolae Bădănoiu, aflat în relaţii tensionate cu propriul partid, PSD, a fost suspendat din funcţie vineri, 13 septembrie, printr-un ordin al prefectului judeţului Teleorman, atribuţiile sale fiind preluate de viceprimarul Şerban Nicu Silvică. Bădănoiu intenţionează să acţioneze împotriva acestui „abuz”, el întâlnindu-se deja cu un avocat.

„Având în vedere Ordinul Prefectului Judeţului Teleorman privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de primar al domnului Nicolae Bădănoiu, până la alegerea noului primar, atribuţiile primarului vor fi exercitate de drept de către viceprimarul oraşului Videle, domnul Şerban Nicu Silvică“, se arată în nota internă a Primăriei Videle, potrivit HotNews.
 
Nicolae Bădănoiu a anunţat că va lua măsuri împotriva „abuzului care mi se întâmplă”.
 
„Tocmai m-am întâlnit cu un avocat pentru a vedea cum vom acţiona împotriva abuzului care mi se întâmplă. Nu pot să stau liniştit şi să privesc cum se fac nişte abuzuri împotriva mea. Voi da mai multe detalii despre strategia mea în zilele următoare, dar în mod cert nu voi lăsa lucrurile aşa", a declarat pentru Mediafax Nicolae Bădănoiu.
 
Edilul solicitase PSD Teleorman demontarea panourilor electorale cu Viorica Dăncilă apărute în oraş pe 12 septembrie pe motiv că nu au aviz de publicitate temporară
 
„Am cerut de două ori organizaţiei PSD documentele pentru eliberarea avizului temporar de publicitate electorală. Nici până astăzi ( luni) nu s-au primit documentele în cauză, aşa că eu consider că acele bannere montate în afara cadrului legal trebuie date jos urgent!”, a spus Nicolae Bădănoiu.
 
Bădănoiu, ales din partea PSD, se afla la cel de-al doilea mandat de primar al oraşului Videle.
 
Potrivit Ziarului de Teleorman citat de HotNews, acesta se află în relaţii tensionate cu conducerea PSD Teleorman. pe motiv că ar fi dorit să candideze la funcţia de preşedinte executiv, dar a fost ales altcineva. El şi-a înaintat demisia din PSD în iunie fără ca documentul să fie validat.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Un cititor
17.09.2019, 07:30:30

Ha, ha, ha ! Daca nici cei din Videle nu o vor pe Tuta ! Dar ce s-o fi intamplat cu vecina Tutei, "vecina vecinei", mazilita de la Interne ! Nu o mai vedem....ne este dor ! Inca nu a ajuns sa dea "socoteala" pt 10 Aug. ?! Sa se schimbe intai regimul mafiot ! Aceste doaua Tute sunt condamnate sa fie luate la pachet. "Nicolae Bădănoiu a anunţat că va lua măsuri împotriva „abuzului care mi se întâmplă”. Hai....mai vrem un razboi in hoarda. Acum in campanie !