Primarul Sectorului 2: Dacă vrem să facem reformă, avem nevoie de voturile PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva
FOTO Arhiva

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu (USR PLUS), afirmă că, pentru a face reformă, este nevoie de voturilor PNL, dar se întreabă care este preţul pe care formţiunea trebuie să îl plătească. "Să fie rezolvarea conflictelor interne din PNL, cum ar fi demiterea unui viceprimar în favoarea altuia? Să fie renegocierea o dată la 3 luni a atribuţiilor, de fiecare dată în avantajul PNL?", se întreabă acesta.

"Să ajungem, după câteva momente de «criză a coaliţiei», să acceptăm orice fel de compromis? Buna credinţă şi încrederea au o limită", arată el.

PNL spune, citez, că fără ei «nu putem face reformă în beneficiul sectorului 2». Aşa e, are dreptate. Dacă vrem să facem reformă, avem nevoie de voturile PNL. Ne-a arătat asta joi, când ne-a trântit 2 proiecte pentru care semnaserăm un acord înainte de alegeri. Şi pe care, acum 2 săptămâni, agreaseră că le votează", a scris Radu Mihaiu pe Facebook, luni seară.

PNL şi PSD, mereu vot  împotrivă

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, afirma, joi seară, că a negociat timp de mai multe luni ”la sânge” pentru obţinerea unui tarif corect pentru colectarea gunoiului, dar, în final, PNL şi PSD au votat împotrivă. ”Niciodată nu m-aş fi aşteptat că PNL va vota cot la cot cu PSD pe o temă atât de importantă”, afirma primarul, precizând că a făcut greşeala de a se încrede în ”partenerii” din coaliţie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite