Primele 14 zile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
sectie de votare

Caracterul cumva inedit al anului electoral 2016 era anunţat de diferite voci publice la sfârşitul anului trecut.

Tragicul episod Colectiv impusese iarăşi tema reformării clasei politice pe agendă, iar faptul că marile partide au acceptat atunci soluţia guvernului tehnocrat şi nu „s-au înghesuit” să livreze formule guvernamentale după demisia lui Victor Ponta a fost perceput inclusiv ca o pauză competiţională autoasumată în vederea revizuirii ofertei politice pentru complicatul an 2016. Iată-ne, însă, în prima campanie electorală a anului, începută deja de paisprezece zile, moment la care putem trage câteva concluzii privind cum au abordat actorii socio-politici noul context al alegerilor. Sau nu e aşa de nou?

1. Candidaturile principale au fost anunţate târziu, ceea ce denotă o dificultate a celor mai importanţi actori politici în a operaţionaliza sau în a căuta o definiţie comună pentru aşteptările publicului privind o nouă clasă politică.

2. În ciuda faptului că mai multe partide au anunţat că evaluează integritatea candidaţilor (într-o formă sau alta, nu acest lucru este important acum), vedem că nu s-a reuşit în multe locuri nici renunţarea la candidaturi cu „risc” juridic. Acest fenomen a dus fie la retrageri surpriză înainte de intrarea propriu-zisă în cursă, fie la prezenţa în campanie a unor candidaţi anchetaţi. Această din urmă situaţie este realmente atipică, având în vedere că ţine de o situaţie electorală cu care publicul nu s-a mai confruntat şi care pune sub semnul întrebării coerenţa opiniei publice pe un asemenea subiect: ecuaţia încredere mare în DNA plus nu aş vota un primar anchetat pentru o faptă de corupţie (întrebare generală) plus intenţie de vot majoritară pentru primari confruntaţi cu dosare de corupţie (atunci când se specifică numele primarului din localitate) are potenţial de surpriză pentru climatul de opinie post-alegeri locale.

3. Disciplină vs. lipsa de facto a campaniei elctorale. Cel puţin în oraşele mari – şi Bucureştiul confirmă din plin regula – erau mai multe corturi şi bannere electorale cu o lună-două înainte de alegeri decât în timpul campaniei electorale. Sigur, acum am intrat sub imperiul unor reguli şi reglementări legale de finanţare şi de comunicare de campanie în aşa fel încât „dezmăţul” publicitar din campaniile anterioare - cu consecinţe clare asupra nervilor şi salubrităţii urbei (la propriu) - să fie evitat şi fluxul de comunicare direcţionat spre informarea şi mobilizarea cumpătată a electoratului. Într-adevăr, se câştigă în decenţă publică, poate scade potenţialul de manipulare, dispare efectul de omniprezenţă a candidaţilor cu resurse financiare cvasi-nelimitate. Există însă riscul să scadă gradul de informare a publicului privind campania, gradul de cunoaştere a candidaţilor, lipsa „bâlciului” electoral având ca revers şi scoaterea publicului din situaţia socială de campanie, care poate avea efecte şi la nivelul participării la vot. Suntem practic imediat după a treia fază a comunicării electorale de după 1989 – după faza publicului general (cu marketing electoral în afişe şi la televizor), a urmat cea a marketingului direct (afişe, siteuri, dar mai ales marketing din poartă în poartă şi „atenţii”), apoi a treia (cu campania concentrată pe mobilizare mai degrabă decât informare – de unde şi supraexploatarea reţelelor de socializare, pe care s-au mutat certurile din stradă). Per total, este un deficit de campanie electorală, faţă de, poate, un exces în anii trecuţi şi estimarea prezenţei riscă să devină adevărata preocupare a prognozelor electorale şi nu estimarea distribuţiei voturilor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite