Privilegiaţii. Ce pensii speciale ar putea fi adoptate în 2018 de Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Printr-o ridicare de mână sau un vot electronic parlamentarii pot da pensii speciale pentru noi categorii socio-profesionale. FOTO Arhivă Adevărul
Printr-o ridicare de mână sau un vot electronic parlamentarii pot da pensii speciale pentru noi categorii socio-profesionale. FOTO Arhivă Adevărul

Noi categorii de bugetari ar putea să beneficieze de pensii speciale începând cu 2018, potrivit mai multor iniţiative legislative aflate la un pas de a fi adoptate în Parlament. Proiectele ar permite acordarea de pensii de serviciu pentru personalul de specialitate al AEP, profesorii din învăţământul preuniversitar, dar şi personalul de intervenţie de pe ambulanţe.

Camera Deputaţilor este la un pas de votul unui proiect de lege prin care personalul de specialitate al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) ar urma să aibă dreptul la pensie de serviciu, la fel ca aleşii din Parlamentul României. 

„Noi, acum patru ani de zile, am spus dreptate până la capăt, o parte din colegii şi din partea dreaptă. Noi considerăm că, printr-o eroare, personalul Autorităţii Electorale Permanente, care, prin lege, e stabilit că are calitate exact cum au funcţionarii publici parlamentari, atunci când am stabilit legea care vizează pensiile funcţionarului public parlamentar, dintr-o eroare, când am făcut referire şi la funcţionarii Consiliului Legislativ, am făcut referire la funcţionarii care au acelaşi statut, ai Curţii Constituţionale, dintr-o eroare - din punctul nostru de vedere - au fost uitaţi sau au fost omişi funcţionarii de la Autoritatea Electorală Permanentă. Prin această iniţiativă pe care noi am iniţiat-o, considerăm că reparăm o nedreptate. Dacă funcţionarii autorităţii electorale permanente, prin lege, au acelaşi statut cu funcţionarii publici parlamentari, mi se pare corect, normal şi moral să beneficieze de pensie exact cum beneficiază colegii noştri care sunt acum funcţionari publici parlamentari“, declara Florin Iordache, în Parlament, când legea ajunsese pe masa deputaţilor. 

Deşi a ajuns de două ori pentru vot final în plenul Camerei Deputaţilor, aleşii au evitat să se pronunţe definitiv pe iniţiativa legislativă. În prezent, proiectul de lege se află la Comisia de muncă pentru raport suplimentar, urmând ca această ajungă în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional pentru iniţiativa legislativă.  

Ministrul Sănătăţii, susţinătorul pensiilor speciale pentru personalul de pe ambulanţe

De asemenea, personalul profesionist de intervenţie din cadrul serviciilor de ambulanţă ar putea beneficia de pensii speciale. Un proiect de lege care prevede acest tip de pensii, deja adoptat de Senat, ar putea să fi discutat de deputaţi în noua sesiune parlamentară. Acest proiect  reglementează obligaţiile şi drepturile personalului profesionist de intervenţie: medici, asistenţi medicali, ambulanţieri/şoferi de autosanitară şi operatori registratori de urgenţă. Iniţiatorii consideră că aceştia trebuie să dobândească un regim special având în vedere că îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase.

„Proiectul de statut are drept scop eliminarea discriminării şi asimilarea unor drepturi dobândite de personalul operativ militar din cadrul MAI ce îndeplineşte atribuţii de urgenţă şi intervine alături de personalul profesionist operativ din cadrul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov“, susţine, în expunerea de motive, Florin Bodog, în prezent ministru al Sănătăţii.

Potrivit articolului 18, personalul de intervenţie ar urma să beneficieze de „pensie specială de serviciu, cu reducerea vârstei standard de pensionare, fără penalizare, dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: vârsta minimă de 57 de ani şi o vechime de cel puţin 20 de ani în activitate ca personal operativ de intervenţie''. Parlamentarii care au semnat proiectul de lege propun ca pensia să reprezinte 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile legale, corespunzătoare ultimelor 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare. La pensie au dreptul şi cei cu o vechime de 15-20 de ani, cu o diminuare de 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte. Dacă în urma actualizării cu valoarea punctului de pensie rezultă o pensie specială mai mică, se păstrează pensia aflată în plată.

„Uzura psihică“ a profesorilor, răsplătită

În Senat, la comisiile de specialitate se află un proiect de lege prin care sunt date pensii speciale şi pentru profesorii din învăţământul preuniversitar, iniţiativă deja adoptată de către Camera Deputaţilor.  Parlamentarii semnatari ai proiectului, majoritatea din PSD, invocă „stresul“, „uzura psihică şi fizică“ la care sunt supuşi profesorii, a căror muncă este, spun ei, la fel de dificilă ca cea a magistraţilor, care primesc pensii speciale.

„Uzura (fizică şi psihică) generate de exercitarea muncii de formare a tinerilor e cel puţin egală cu aceea a magistratului. Complexitatea meseriei de dascăl cere un efort susţinut şi permanent de pregătire şi perfecţionare pe toată durata activităţii. Dascălul este nevoit să facă faţă stresului accentuat al meseriei în aşa fel încât să nu se resimtă efecte negative în interacţiunea cu elevii", se arată în expunerea de motive.

Proiectul are un articol unic care prevede că: „personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, cu o vechime efectivă de cel puţin 30 de ani în învăţământ, beneficiază, la împlinirea vârstei legale de pensionare, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării“. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite