Politică

articolul anterior articolul urmator

Profesorul Mircea Miclea îi datorează scuze preşedintelui României

16
23 Aug 2020 16:26:15
Remus Pricopie

Limbajul civilizat ar trebui să fie normă pentru orice persoană publică, cu atât mai mult pentru un profesor universitar, fost ministru al Educaţiei, care înţelege foarte bine diferenţa dintre un discurs bazat pe idei, fapte, argument şi un discurs de tip tabloid.

Sper ca domnul profesor Mircea Miclea să realizeze că a greşit şi să-şi ceară scuze pentru jignirile adresate Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis.
 
De asemenea, pentru că tot ne aflăm la început de sezon electoral, aş recomanda partidelor şi competitorilor politici să adopte un minim cod de conduită publică, astfel încât să se renunţe la mesajele grosolane (uneori chiar vulgare), exprimate la adresa adversarilor politici, pentru a face loc dezbaterilor pe marginea proiectelor politice.
 
PS: Da, ştiu, cele două lucruri mai sus enunţate (scuzele şi codul de conduită publică) nu se vor întâmpla, dar prefer statutul de optimist incurabil, decât pe cel de martor tăcut al deversărilor publice de grosolănii şi mojicii, amplificate, din păcate, şi de o parte a presei.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

16 Comentarii

Barbu Giu
23.08.2020, 17:49:37

Mitocania si ticalosia, prostul gust si coruptia sunt coordonatele vietii politice si ale persoanelor politice din Romania.

+5 (5 voturi)
Vanatorul/d.c.
23.08.2020, 18:00:39

Despre ce e vorba..? Referitor la aplicarea regulilor de distantare in scoli, Mircea Miclea, psiholog de talie mondiala si fost ministru La Educatie, a afirmat că. prin punerea in aplicare a acestor reluli elevilor le-ar putea fi indusă o "anxietate majoră" (Mircea Miclea: "Sper ca Dumnezeu le va da minte şi nu vor veni cu o asemenea măsură formulată. Dacă se va aplica aşa ceva, atunci în faţa unui copil în formare problematizezi interacţiunile absolut fireşti, adică îi induci o anxietate majoră pentru lucruri minore care în sine nu prezintă pericol" Apoi, cerându-se sa se refere si afirmaţia preşedintelui Klaus Iohannis (care, la o conferinta de presa a citit din fițuică ineptia că ”în mediile de specialitate se vorbeşte despre a preveni "generaţia pandemiei", Mircea Miclea a spus un adevar mare cat casa, un adevar pe care il stiu inclusiv consilierii lui Iohannis, adevar care i-a determinat pe acestia sa-l ascunda pe Iohannis de contracandidatii lui in campania electorala, ca nu cumva intr-o dezbatere direct televizata acest adevar sa fie inteles de toata țara (Mircea Miclea: "E un tâmpit. E un dobitoc! Vai de viaţa lui! Nu e nicio generaţie pierdută. E de defetism de doi bani. O modalitate prin care te deresponsabilizezi şi spui că gata, e pierdută. Nu mai are rost să faci nimic? Cum adică? Nu poţi recupera câteva luni? E aberant! Nu există nicio generaţie pierdută! Totul se poate remedia pentru că e vorba de câteva luni") Altminteri, Iohannis. la fel ca si Raluca Turcan so a multi alti cocalari liberali cocotati de catre Noua Securitate ILEGITIM la guvernare, a mai scos ”un porumbel din gura” pe tema asta, ambii exprimandu-si dorinta ca purtarea mastii să fie OBLIGATORIE in scoli, atat pentru copii cat şi pentru profesori. Te intrebi daca impostorii astia sunt in toate mintile..! Numai cineva cu probleme la mansarda isi poate inchipui ca elevii vor sta cu mastile pe figura, atunci cand raman in clase sau pe holuri, doar ei intre ei..! Si atunci, am pus urmatoarele intrebari.. Ce-o sa le faca Iohannis, Orban, Vela sau Tataru..? O sa le faca copiilor dosare penale..? Le confiscca pachetelul cu mancare (ca sa aiba ce le da trolilor propagandei liberal-iohannit-neosecurristice la intrarea in tura )..? Poate o sa-i pazesca si pe copii cu armata si jandarmeria..? Incredibil..! Trebuie neaparat sa ai carnet de liberal si functie inalta, ca sa debordezi de prostie in halul asta..! Nicaieri in Europa, la niciunul dintre statele ei, nu gasesti niste guvernanti intr-atat de incompetenti, pompieristici , ”netezi” si haotici , precum sunt cocalarii fanfaroni si habarnisti aflati ILEGITIM la guvernarea Romaniei..!

-3 (11 voturi)
Gheorghe Traian
23.08.2020, 18:30:04

In ce-l priveste pe dl. Miclea Iohannis ar trebui sa-i ia consilier pe educatie.

+1 (5 voturi)
Gheorghe Traian
23.08.2020, 18:38:56

Am vazut tarziu cine-i autorul articolului. Un fost ministru PSD care a pus umarul la macelarirea legii educatiei cu rezultate dezastroase.

+4 (4 voturi)
Ion Tamis
23.08.2020, 18:53:30

Este posibil ca marele reformator teoretic al invatamantului romanesc sa fi fost sub influenta unor substante solide sau lichide cand pare sa fi uitat complet ca prima carte de vizita a propriei educatii este felul in care te exprimi.

+3 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (16)

Modifică Setările