Propria conştiinţă, democraţia şi statul de drept

Într-o confruntare pe „sticlă” acum câteva seri, senatorul Nicolae Şerban îi reproşa Andreei Pora în termeni bădărăneşti că nu cunoaşte constituţia.

Că votul Senatului care ignora decizia ÎCCJ cu referire la starea de incompatibilitate a senatorului Mircea Diaconu este perfect legitim. O trimitea pe reputata ziaristă să citească articolul din constituţie care stipulează că mandatul nu este imperativ. Altfel spus, că votul care exprimă propria conştiinţă este constituţional inatacabil. Iar dumnealui şi dumnealor îşi justificau opţiunea prin faptul că dincolo de starea de incompatibilitate este vorba de un om, de un cetăţean deosebit de valoros.

Tot respectul pentru dl.Mircea Diaconu dar atitudinea d-sale în speţă ca şi luarea de poziţie a Senatului aduc prejudicii incalculabile României, iar teza astfel promovată pune în cumpănă atât democraţia, cât şi statul de drept.

Indiscutabil, constituţional, mandatul parlamentar nu este imperativ. Însemnează oare aceasta că opţiunea parlamentară poate fi despuiată de conştiinţa colectivă? Propria conştiinţă nu se cere armonizată cu conştiinţa obştească care l-a propulsat în Parlament, cu conştiinţa naţională care exprimă năzuinţa întregului popor? Poate ea hălădui pe oriunde şi oricum fără minimale raportări la valorile general acceptate ale interesului naţional?

În cauză este preemţiunea legii, autoritatea justiţiei ca şi statul de drept, elemente substanţiale ale oricărei democraţii. Ce interesează mai mult, statutul de senator al d-lui Mircea Diaconu sau oricare eminent ar fi el sau statutul României? Derogarea pe care Senatul a făcut-o conţine germenele otrăvitor al unui foarte grav derapaj de la democraţie. Dl. Diaconu a încălcat legea. ÎCCJ a restabilit autoritatea legii. Un demers democratic substanţial. Prin votul său, Senatul României - nota bene nu orice pârlit de birocrat sau conţopist – ignoră legea, ignoră justiţia. Nimic mai grav. Oricând propria conştiinţă poate găsi argumente: eminent specialist, eminent om de cultură, boss finanţist etc, numai că, de vreme ce au încălcat legea, aceasta trebuie aplicată ca oricărui cetăţean. Altminteri întregul eşafodaj democratic este dat peste cap iar statul de drept devine o simplă ficţiune.

Îngrijorător problematică aici nu este propria conştiinţă a d-lui senator N.Şerban ci optica, mentalitatea pe care ea se aşează şi care iată - notoriu nu era nevoie de demonstrat – se identifică cu o conştiinţă politică, cu o conştiinţă de partid. Aşa vede dl. senator şi colegii domniei sale atât legea cât şi statul de drept: pentru unii da, pentru alţii ba. Dl. senator este un eminent jurist, ca atare prezumtiv cu o serioasă influenţă ideologică în PSD. Ne poate îngrijora până la înspăimântare că o astfel de conştiinţă este la timona puterii. Asociaţi cazul incompatibilităţilor recent scoase la iveală de ANI, a miniştrilor adăpostiţi de acelaşi Parlament şi veţi avea, stimaţi cititori, imaginea grotescă a democraţiei şi statului de drept în optica actualei puteri.