Propunere controversată la şefia Comisiei SRI: un deputat PSD pe care Parlamentul l-a scăpat de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Partidul condus de Marcel Ciolacu, formaţiune care asigură majoritatea în Parlament, începe să facă paşi greşiţi. FOTO Mediafax
Partidul condus de Marcel Ciolacu, formaţiune care asigură majoritatea în Parlament, începe să facă paşi greşiţi. FOTO Mediafax

PSD îl propune pentru şefia Comisiei parlamentare pentru controlul SRI pe Eugen Bejinariu, un deputat care a scăpat de urmărire penală după ce Camera Deputaţilor a respins solicitarea procurorilor DNA din 2017.

Propunerea privind numirea lui Eugen Bejinariu la şefia Comisiei a fost transmisă marţi Birourilor permanente reunite, conform Agerpres. Opţiunea Bejinariu e una controversată, din moment ce acesta a scăpat de DNA, care cerea urmărirea penală pentru abuz în serviciu în Dosarul Microsoft 2. 

PSD a decis în 2017 să-l salveze pe Bejinariu de procurori, demers care venea într-un moment în care social-democraţii aveau o majoritate confortabilă în Parlament şi începuseră inclusiv mutilarea legsilaţiei penale. 

De asemenea, PSD mai propune ca deputatul Mitică Mărgărit să facă parte din Comisia SRI în locul deputatului Marian Cucşa, care în prezent ocupă funcţia de vicepreşedinte al acestui for.

Nu în ultimul rând, PSD l-a înlocuit din Comisia parlamentară pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe pe deputatul Dorel Căprar, recent exclus din partid, cu deputatul Vlad Bontea. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite