Proşti, dar mulţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Cantitatea de inteligenţă rămâne aceeaşi, numai numărul locuitorilor creşte“. În legislativul României, deficitul de inteligenţă, cultură generală şi bun-simţ a fost compensat de creşterea numărului de parlamentari. În condiţiile scăderii populaţiei la 19 milioane, asta înseamnă că media de locuitori pe cap de ales (fie el senator sau deputat) a ajuns în România la 32.702, una dintre cele mai mari în Europa şi nu numai.

Alte democraţii parlamentare

Franţa: un parlamentar la fiecare 69.730 de locuitori; Germania: 1/118.380; Polonia: 1/68.750; Spania: 1/76.872. Marea Britanie este, între ţările importante, o excepţie, cu un parlamentar la fiecare 44.184 de locuitori, dar aici trebuie subliniat că nu sunt luaţi în calcul supuşii de peste mări şi ţări, din nenumăratele posesiuni devenite între timp independente, cu guverne şi parlamente separate, dar care o recunosc în continuare pe Regină drept şef al statului şi care păstrează foarte strânse legături cu metropola.

Ungaria, venim!

SUA, cea mai mare democraţie din lume, are o populaţie de aproape 17 ori mai mare faţă de cea a României, dar nu reuşeşte să strângă atâţia parlamentari (doar 535 faţă de 581). Aşadar, 588.785 de americani îi revin fiecărui ales, fie el din Senat sau Camera Reprezentanţilor.

Rusia nu face parte din Uniunea Europeană şi nu e un model, dar şi acolo numărul de locuitori pe cap de parlamentar e de 232.630.

Revenind în zona civilizaţiei care se doreşte democratică, vedem că Grecia – 1/35.666 şi Cehia – 1/37.366 se apropie puţin de România, fără însă a ne egala.

Dacă scuturăm bine Europa, reuşim, totuşi, să-i găsim pe alţii mai de râs: eternii vecini din Sud, cu un parlamentar la 30.666,666667 de bulgari, şi – surpriză! – cei din Vest, Ungaria având câte 25.751 de locuitori la fiecare membru al Dietei.

Acest ultim record pare greu de atins, dar dacă socotim că din 2008 până în 2012, numărul de parlamentari români a crescut de la 471 la 581, iar media cetăţenilor pe cap de parlamentar a scăzut cu aproape 8.000, de la 40.340 la 32.702, putem să ne încurajăm: „Hai, că se poate!“.

P.S. Oricât de jos s-ar coborî, întotdeauna e loc de mai rău. Calculele făcute în debutul materialului se bazau pe estimările de dinaintea anunţului oficial, care anunţau 581 de parlamentari în noul Legislativ. Între timp, numărul a mai crescut puţin. Aşadar: România are oficial 588 de parlamentari la o populaţie de 19 milioane de locuitori, ceea ce înseamnă 32.312 cetăţeni la fiecare deputat/senator. Iată că distanţa faţă de Ungaria a şi început să se reducă!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite