S-a împlinit o săptămână de când autocarul auriu, colantat cu numele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) şi sloganul „Dreptate pentru România”, a fost parcat în Piaţa Victoriei din Bucureşti pe post de panou electoral stradal. Anterior, făcuse prin ţară un lung turneu în care noul partid şi-a mobilizat filialele şi a participat la evenimente precum Serbările Naţionale de la Ţebea. Discursurile în parcări aproape goale, în faţa unui pâlc de membri din teritoriu, indicau încă din vară faptul că AUR nu are multă priză la public, chiar dacă a reuşit să înscrie aproape două mii de candidaţi proprii în alegerile locale şi candidează în jumătate dintre judeţele României.

Punctul terminus al turneului era în faţa clădirii Guvernului României, unde liderii acestui partid au programat o manifestaţie a susţinătorilor pe data de 19 septembrie. Mai degrabă coincidenţă, în aceeaşi zi în care tot la Bucureşti, dar în Piaţa Universităţii, se organiza protestul anti-mască numit generic „Fără botniţă”. Câteva posturi TV care au difuzat în paralel imagini în direct de la cele două proteste le-au confundat, reporterii de teren şi cei din studio văzând aceeaşi stare de spirit la participanţii din pieţe.

În acest caz a fost vorba de superficialitatea celor pe care televiziunile tabloide îi angajează ca reporteri, însă nici celor bine informaţi nu le-ar fi fost greu să confunde cele două proteste. George Simion, liderul protestului politic de la Victoriei, s-a afişat în acelaşi loc în urmă cu patru luni, când piaţa era populată de personaje ca Viorel Cataramă şi Iosefina Pascal. Pe 16 mai, toate aceste personaje şi altele de aceeaşi factură manifestau vehement împotriva a ceea ce ei numeau „dictatura sanitară” şi susţineau că pandemia COVID-19 este o conspiraţie a trădătorilor din fruntea ţării, în cârdăşie cu oculta mondială condusă de Bill Gates, pentru a ne îngrădi libertatea.

De această dată, George Simion a venit în Piaţa Victoriei cu o listă de zece revendicări imperative la adresa guvernului, dintre care cel puţin două vădesc o anumită lipsă de înţelegere sau de respect faţă de măsurile de protecţie sanitară împotriva răspândirii noului coronavirus: desfăşurarea procesului de învăţământ în şcoli, nu în sistem online (revendicarea #1), respectiv restabilirea fără îngrădire a dreptului la libertatea întrunirilor şi adunărilor publice (revendicarea #4).

Ceea ce a încercat George Simion zilele trecute în Bucureşti împreună cu o mână de membri AUR este expresia disperării şi lipsei de soluţii în a se poziţiona pe piaţa ofertelor politice cu un produs de calitate. Anul trecut, când a candidat la alegerile europarlamentare din postura de independent, a încercat ceva similar din disperare că nu va ajunge la 3% din opţiunile de vot: în ultimele zece zile de campanie electorală, a căutat scandal în cimitirul militar din Valea Uzului, victimizându-se apoi că a fost agresat de omologii extremişti de etnie maghiară.

La europarlamentare, candidatul independent George Simion a obţinut 1,29% din voturile cetăţenilor români, performând îndeosebi în diasporă, apoi a hotărât să investească acest capital politic în crearea propriului partid – AUR – cu scopul de a coagula o forţă politică tradiţionalistă. I s-au alăturat în acest demers o serie de persoane din sfera civică, dar şi altele trecute anterior pe la mai toate partidele politice. Dar cea mai mare parte a publicului a rămas neimpresionată de retorica agresivă a acestei noi formaţiuni politice, retorică pe care a mai auzit-o deja la PRM sau PRU. La fel şi de puţin convingător este şi discursul său anti-sistem, îndreptat împotriva tuturor partidelor parlamentare (pe care AUR le numeşte colectiv „parte a sistemului”), practicat cu destul de mult succes în urmă cu patru ani de USR.

Însă ce a mers în 2016 la inima unui segment important de electorat nu este garantat să meargă la fel de bine şi în 2020. Cu atât mai mult cu cât aduci în faţa alegătorilor un partid politic struţo-cămilă cu doctrină hibridă de tip naţionalist-conservator-religios-ecologistă, başca şi vag monarhistă. Iar ca să convingi votanţii ai nevoie de oameni credibili la conducerea formaţiunii şi între candidaţii săi. Exemplul lui Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR şi candidat din partea formaţiunii la funcţia de primar general al Bucureştiului, este ilustrativ. Cu zero la capitolele carismă personală şi experienţă în administraţia publică, în schimb cu activitate în presa de nişă a fundamentalismului ortodox şi simpatii legionare, nu poţi acuza posturile TV naţionale că nu te bagă în seamă cu vreo invitaţie la dezbateri pe teme edilitare.

În urma alegerilor de duminică, AUR va câştiga probabil mandate de primari şi consilieri locali în acele comune din ţară în care deja are edili în funcţie ce vor fi realeşi de concetăţenii lor, precum Daniel Rusu din Şpring, judeţul Alba. Obiectivul declarat este însă mult mai ambiţios: accederea în Parlamentul României, cu un milion de voturi în alegerile legislative din 6 decembrie.

Într-un editorial din decembrie 2019, pe tema noilor partide conservatoare din România, opinam că nişa de electorat xenofob şi bigot este subţire şi deloc stabilă, în orice caz nu suficient de numeroasă ca forţă de vot pentru un partid cu ambiţii de a obţine mandate în Parlament. Să ne gândim la Partidul România Unită de acum patru ani, care vorbea tot despre unirea românilor. Cu toate vedetele politice pe care le transferase de la alte partide, plus susţinerea financiară şi mediatică a firmelor şi postului TV al lui Sebastian Ghiţă, PRU a obţinut doar 3% în 2016. Pragul electoral de 5% ne-a salvat de la a avea asemenea oroare în Parlament, iar PRU a intrat apoi în disoluţie.

Sigur, George Simion nu este anti-talentul politic Bogdan Diaconu care conducea PRU în 2016, ci are un pedigree civic respectabil, ca promotor al mesajului „Basarabia e România”, şi posedă anumite calităţi personale care îi îndreptăţesc prezenţa în spaţiul public. Are şi ceva vizibilitate online, de pildă pagina sa de Facebook numără 248 de mii de fani şi este urmărită de 400 de mii de utilizatori (de două ori mai mulţi decât Dan Barna). Transmisiunile sale live în Piaţa Victoriei din ultima săptămână au fost vizionate de zeci de mii dintre susţinătorii săi activi, care i-au transmis încurajări laolaltă cu sudălmi la adresa clasei politice actuale. În această bulă în care el comunică, se bucură de multă simpatie.

Spre deosebire de alţi lideri de partid din trecut şi prezent, George Simion este om cinstit; nici vorbă să aibă terenurile şi apartamentele în Chişinău despre care vorbeşte pseudo-jurnalistul Oreste la TV. Cu toate acestea, personalitatea sa orientată către conflict nu îl ajută să atragă de partea sa nici mulţi colaboratori de calitate, nici electorat prea numeros. Ca politician mai are încă mult până să se apropie măcar de obiectivele pe care şi le-a propus. Şi nu le va atinge jucând cartea din start pierzătoare a unui naţionalism găunos, împănat cu discursul populist („Pensionari şi corporatişti, uniţi-vă!”) şi anti-sistem. Dacă la alegerile din 26 mai 2019 a obţinut 117.000 de voturi cu aura de independent, să nu mire pe nimeni şi să strige Fraudă! dacă sub sigla AUR va primi mai puţine pe 6 decembrie 2020.