PSD, 4 (patru) la democraţie

„Alegerile” din PSD mi-au amintit de o dimineaţă friguroasă din noiembrie 1986 când Partidul ne-a adus pe toţi la liceu să votăm propunerea lui Ceauşescu privind reducerea cheltuielilor militare. Treziţi cu noaptea în cap şi adunaţi cu arcanul (dacă nu ajungeai la timp te aducea Miliţia), 99,9% dintre români au mers la un vot pe bază de liste obligatorii de prezenţă şi 100% au fost de acord cu Marele Cârmaci.

În urma unui exerciţiu aberant de democraţie populară am înţeles, la 16 ani, că sistemul ceauşist era întemeiat pe mimarea unor principii şi pe falsificarea unor valori elementare. Ce se întâmplă acum în PSD acum  similar cu ceea ce se întâmpla în aprozarele din România ceauşistă, când aveai de ales între conserva de peşte din vitrină şi conserva de peşte de pe raft. În absenţa unei alternative autentice democraţia nu există. Sau este altceva – poate doar o supă chioară în care plutesc resturi ale absolutismului. Grav este faptul că, aşa cum s-a întâmplat şi în „democraţia” naţional-socialistă a regimului lui Adolf Hitler, consultarea de acum este menită să ascundă absenţa democraţiei din partid şi din societate. Ca şi în ultimele alegeri organizate de regimul hitlerist în 1933, care au fost, de fapt, un referendum cu o singură opţiune, unde 92,11% dintre cei întrebaţi au votat cu naziştii (restul voturilor au fost fie invalide, fie nule) şi „democraţia dragniană” se bazează pe adeziune, nu pe opţiune. Faptul că naziştii, care nu au luat niciodată majoritatea voturilor în statul german, nu s-au sfiit să preia controlul total asupra societăţii ar trebui să ne îngrijoreze. Pentru că opinia obţinută prin forţă nu este numai o opinie falsificată, este o expresie a eliminării puterii cetăţeneşti.

Care e problema, zic unii, fiecare partid poate să facă ce vrea în interiorul propriilor structuri. Problema este tocmai comportamentul non-democratic, prin care membrii acelui partid sunt învăţaţi (chiar dresaţi) că deciziile se iau de sus în jos.

Când în mod real ar trebui să fie invers. Nu membrii de partid ar fi trebuit să propună cine să fie ales? Nu trebuia să se organizeze o competiţie autentică între cei mai importanţi lideri şi la final să se ia o hotărâre colectivă. Regula: „fie ca cel mai bun să câştige” a fost înlocuită cu dictonul „eu ştiu să conduc, deci alegeţi-mă” - o practică non-democratică devenită o cutumă la noi. Ea este cel mai oribil exprimată prin această democraţie fără competiţie. Care, la rândul ei, are efecte patologice. Când, alegerile devin adeziuni şi când alegătorii sunt trataţi drept nişte simpli „susţinători”, un fel de suporteri fără minte ai politicienilor, înrolaţi în falangele unor strategi atotştiutori, atunci fundamentele democraţiei sunt puse la îndoială.

Dacă nu există cel puţin două partide, cel puţin doi candidaţi, două idei diferite, două opţiuni, atunci ce se mai întâmplă cu democraţia, ce se mai întâmplă cu alegerile? Buluceala electorală din PSD nu a fost altceva decât o falsificare a implicării civice. Pseudo-democraţii, aidoma unor dobitoace fără minte, s-a îmbulzit cu anasâna ca să dea cu X-urile pe unicul candidat şi pe întrebările lui infantile. Ei ar trebui să devină cetăţeni responsabili, să nu răspundă la întrebările altora, ci să îşi pună singuri întrebări. Una ar fi aceea dacă această înregimentare de-a surda către cabina de vot nu este periculoasă? Dacă nu cumva alegătorilor, care constituie adevărata putere a sistemului democratic, li se ia dreptul de a alege? Dacă nu se distruge cel mai important câştig al democratismului.

Pentru că adeziunea nu este similară cu alegerea – plasarea unei semnături pe o foaie de hârtie nu este totuna cu exprimarea raţională a unei opţiuni.

„Drag-narea” alegătorilor la vot, practicată de PSD-ul noului „lider”, se întemeiază pe forţarea electorilor să îşi exprime o opinie prestabilită, ceea ce e anti-democratic. Convins că a inventat o nouă formă de reprezentativitate, noul lider, acum ales în unanimitate, s-a urcat pe tronul democratic al susţinerii universale. Sufrajul pasiv pe care îl practică acum PSD trebuie văzut ca un fenomen nociv pentru că îi învaţă pe membrii de partid să nu aibă iniţiativă. În timp ce democraţia autentică este respectarea dreptului egal al tuturor de participa la luarea deciziilor, în democraţia dragniană deciziile se iau cu de-a sila. Ca şi căsătoria cu forţa, votul cu forţa e o formă de violenţă socială.

Deficit de democraţie

De fapt cel mai mare partid al României ar avea obligaţia de a creşte gradul de democraţie, nu de a-l reduce. În fond fapt nici „marele” PNL nu excelează la această categorie şi, la urma urmelor, întregul eşicher politic de la noi cultivă acest imens deficit de democraţie mioritic. E sugestiv faptul că niciunul dintre partidele româneşti nu are un mecanism autentic de selecţie naturală a liderilor locali şi naţionali.

Că de cele mai multe ori alegerile interne sunt spectacole cu marionete, unde lipsesc platformele, dezbaterile de idei, confruntările de opinii şi soluţii. Privite mai atent partidele noastre sunt cele mai puţin democratice forme de organizare socială. Acolo este începutul lipsei de democraţie.

Unde mai vedem că România, în ansamblul ei, suferă de un deficit democratic? Nu trebuie să ne privim departe, la nivel macro-social, unde grupuri întregi sunt sub-reprezentate în dialogul public prin legi electorale care încurajează marile partide supraponderale să preia întreaga putere. Nici la luarea de hotărâri care sunt în evidentă contradicţie cu preferinţele opiniei publice şi cu dorinţele cetăţenilor. Vedem în viaţa de zi cu zi cum falsa democraţie ne guvernează vieţile. Şefi abuzivi şi decizii fără consultare reală, mecanisme de eludare a meritocraţiei şi a competiţiei reale în sfera instituţiilor publice şi private, nepotism şi strategii de gaşcă, ipocrizie generalizată prin afişarea unei false predispoziţii faţă de dialogul public, dar practicarea aranjamentelor oculte.

Democraţia este un sistem fragil, care necesită acorduri extrem de fine şi care este uşor de alterat şi deformat. După cum am văzut în România ultimelor decenii, falsa democraţie a fost practicată prin cumpărarea de voturi, intimidarea liderilor locali de opinie sau prin controlul forţat al instituţiilor statului şi prin manipulare a instituţiilor.

Ca şi în Atena antică, unde democraţia a fost inventată, unul dintre scopurile majore ale democraţiei trebuie să fie acela de a preveni tirania – ideea simplă este aceea că prin decizia celor mulţi putem cenzura posibilitatea ca o elită sau un singur om să ne controleze vieţile. Ce am văzut la PSD a fost tocmai întoarcerea pe dos a acestei funcţii. Când un singur om îi obligă pe mai mulţi să îl aleagă, şi mai ales pe cei aflaţi sub directa lui conducere, aceasta nu mai este doar o formă de mimare a valorilor democratice, este chiar contra-democratică. Pentru că atunci când votul este golit de semnificaţiile sale autentice, când este înlocuit cu o ipocrită falsificare a practicilor electorale, atunci putem vorbi despre o pseudo-democraţie malignă.

Votul nu poate fi o simplă bifă, o luare de poziţie acolo şi ea, dar nici un fel compromis de genul „să-i lăsăm să voteze, că noi tot cum vrem face”. Votul este exerciţiul suprem de putere al cetăţenilor singurii au puterea adevărată; iar ei deleagă temporar această putere în mâna unor reprezentanţi politici, care sunt responsabili în faţa celor care i-au ales. Nu invers! PSD-ul a re-inventat democraţia răsturnată, democratismulu cu fundul în sus, pentru care alegerile sunt doar un instrument pentru obţinerea legitimităţii. De prea multe ori politicienii văd în prezenţa la vot a cetăţenilor un fel de hatâr pe care îl fac „populaţiei”, la intervale regulate.

Cetăţenii trebuie să decidă ce să facă politicienii

Vedem din setul de întrebări asociat procesului electoral că PSD doreşte cuplarea alegerilor cu sondarea de opinie. Ceea ce este o altă monstruozitate a pseudo-democraţiei. Scopul consultării sistematice cetăţenilor nu este „sondarea”, ci crearea unui cadru în care deciziile politice se iau chiar de către cetăţeni. Nu politicienii trebuie să ştie ce gândesc cetăţenii, ci cetăţenii trebuie să să decidă ce să facă politicienii.

Un pericol major al exerciţiului falsei democraţii dragniene reiese din confuzia pernicioasă între consultarea cetăţenilor şi sondajul de opinie, din această dăunătoare îngemănare dintre sociologia de operetă şi democraţia de şuetă. Democraţia prin „sondaje”, construită în ultimul deceniu în România, este la fel de nocivă ca şi democraţia prin maimuţăreală. Nu putem înlocui procesele politice cu sisteme sociologice – cu toate că idealul neo-pesedismului pare a fi acela de a nu mai chema cetăţenii la vot, să îi lăsăm pe specialiştii în chestionare ai partidului să decidă ce vor cetăţenii. În primul rând că sondajele, oricât de performante şi de profesioniste ar fi ele, sunt supuse erorii. Aşa cum au constatat şi americanii în urma sondajelor Gallup din 1948 când Dewey a fost anunţat preşedinte şi a pierdut, aşa cum au păţit-o şi social-democraul Geoană care a ţopăit în prime-time convins de sondaje că a învins, sociologii nu au voie să interepreteze voinţa naţiunii şi nici experţii să traducă intenţiile cetăţenilor. Ca să nu mai vorbim de faptul ridicol că unele întrebări din „chestionarul” PSD par scoase din compunerile şcolare despre vacanţa de vară. „Enunţaţi” o măsură bună şi una rea a guvernului nostru, cer „sondorii” pesedişti. Ar fi chiar interesant să citim unele enunţuri ale şcolerilor într-ale democraţiei prin corvoadă.

Iar în nefericita istorie a social-democraţiei dâmboviţene acest episod va reprezenta o dovadă clară a dispreţului liderilor autohtoni pentru libera exprimare. Se vede lucrul acesta dintr-o întrebare pusă de democraţii dragnieni la acest pseudo-referendum-sondaj-de-opinie. Întrebarea referitoare la comasarea alegerilor, pe care o vor noii pesedei, porneşte de la eroarea de logică non-democratică conform căreia am avea prea multe şi prea dese alegeri. Dimpotrivă! Avem prea puţine alegeri adevărate. Ideal ar fi să fie decalate şi alegerile dintre cele două camere ale Parlamentului şi alegerile locale de cele naţionale şi cel prezindenţiale de cele parlamentare. Ar trebui să extindem consultarea populară prin instituirea unor sisteme de referendumuri pe teme de interes general. Ar trebui să activăm consultarea electorală electronică, prin impunerea votului online (existent deja în ţări precum Elveţia şi Estonia), în felul acesta rezolvându-se şi eterna problemă falsă a votului „din diaspora” (orice ar fi acesta!). Noi, cetăţenii, am acceptat transferul mecanismelor decizionale în zona democraţiei participative de la nivel parlamentar pentru că în societăţile industriale nu puteam fi întrebaţi sistematic ce vrem să se întâmple cu fiecare comunitate în parte. Acum, într-o epocă post-industrială, avem tehnologiile necesare pentru a ne reîntoarce la democraţia directă.

Să nu uităm că democraţia este un sistem cu multe forme de manifestare şi mereu perfectibilă. Democraţia ateniană, elitistă, patriarhală şi excluzivă nu este similară cu democraţia populară a socialismului, omogenizatoare şi depersonalizatoare. Nici democraţiile liberale bazate pe vot cenzitar şi excluderea femeilor nu sunt similare cu democraţiile sufragiului universal. Există, însă, un mecanism care certifică autenticitatea oricăror procese democratice - şi anume utilizarea alegerilor pentru implicarea cetăţenilor în deciziile politice.

Aşa cum ştia şi tovarăşul Nicolae Ceauşescu, care orchestra vaste adunări naţionale, reuniunea cu pixuri şi hârtiuţe pesediste e un simplu exerciţiu de mobilizare politică, dar care nu are nimic de-a face cu democraţia. Dincolo de marea victorie a realizării recensământului pesediştilor mioritici, spectacolul penibil pus în scenă de PSD-ul varianta Dragnea a demonstrat încă o dată că acesta nu este un partid sănătos, ci că este o cangrenă ideatică nevindecată în spaţiul politic de la noi, care va mai procrea monştri mulţi ani de-acum înainte. Unanimitatea de voturi, atât de dragă Liderului Suprem, în care oamenii muncii de la oraşe şi sate se adună degeaba şi stau strâns uniţi pentru nimic, aceasta nu este democraţie domnule Dragnea! Este o nostalgie nocivă pentru practici pseudo-democratice.