PSD amână de jumătate de an ridicarea imunităţii lui Eugen Bejinariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu este în continuare ţinută la sertar de membrii Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, cu toate că preşedintele comisiei, Eugen Nicolicea, declarase la începutul lunii aprilie că structura pe care o conduce va da raport în două săptămâni. De două ori a scăpat până acum Bejinariu de votul final, o dată în decembrie,  iar a doua oară în aprilie.

Discutarea cazului deputatului PSD Eugen Bejinariu, acuzat de DNA de abuz în serviciu în Dosarul Microsoft 2, este în continuare amânată de aleşii din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Pe 4 aprilie, plenul Camerei Deputaţilor, unde PSD are majoritate, a votat ca solicitarea procurorilor DNA pentru ridicarea imunităţii deputatului PSD Eugen Bejinariu să fie retrimisă la Comisia Juridică, pentru un nou raport. Motivul? PSD susţine că raportul existent, dat în legislatura trecută, nu mai este valabil din moment ce s-a schimbat coloratura politică.

 „Vreau să sesisez un incident procedural. Vreau să vă spun că această solicitare se face în baza unui raport întocmit de Comisia juridică şi în momentul de faţă avem un incident de procedură în sensul că la art 63 alinetul 5 din Constituţie se spune că proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent  continuă procedura în noul Parlament. Nu avem în Constituţie continuarea procedurii pentru hotărâri sau pentru altfel de acte. Acelaşi lucru este şi în art 253 din Regulament. Deci nu avem o procedură de  continuare. Solicit liderilor de grup să ceară retrimiterea la Comisie pentru a rezolva acest incident de procedură. În plus, raportul este făcut de o Comisie care nu mai există. Atunci au existat deputaţi din alte partide, de exemplu UDMR, PPDD, iar acum avem USR. Observaţi că USR nu s-a putut pronunţa în cadrul Comisiei, dar s-au pronunţat partide care nu mai există” , a explicat deputatul PSD Eugen Nicolicea, la acea vreme când exista deja un aviz favorabil pentru solicitarea DNA privind încuviiţarea ridicării imunităţii.

Amnezia aleşilor

Cele două săptămâni solicitate de Nicolicea au trecut de la jumătatea lunii aprile. Mai mult, pe 4 mai se împlineşte o lună, iar în această săptămână Comisia juridică a Camerei Deputaţilor nu are programată niciă şedinţă, ceea ce înseamnă că, cel mai devreme, discutarea acestui caz va avea loc pe 8 mai.

Deputatul Bejinariu a beneficiat de înţelegerea aleşilor şi în trecut. Plenul Camerei Deputaţilor în care urma să fie votată cererea DNA de urmărire penală a lui Eugen Bejinariu a fost suspendat, pe 5 decembrie 2016, din lipsă de cvorum, după ce cu o săptămână înainte şedinţa nu s-a putut desfăşura tot din lipsă de cvorum. Apoi, în noua legislatură, deputaţii şi-au amintit de cazul Bejinariu pe 3 aprilie, zi în care Biroul Permanent a stabilit punerea pe ordinea de a zi a plenului  din 4 aprilie votul privind cererea DNA. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite