PSD a convocat CEx, după desemnarea lui Orban în funcţia de premier. Ce spune Firea despre strategia PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Firea vrea la guvernare un premier competent FOTO Facebook
Firea vrea la guvernare un premier competent FOTO Facebook

Peşedintele PSD Bucureşti, primarul general Gabriela Firea, a anunţat, joi, după ce preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban în funcţia de premier, că luni se va întruni Comitetul Executiv al PSD pentru a decide paşii de urmat.

Întrebată ce ar trebui să facă PSD, Firea a spus: ”Să luptăm pentru stabilitate, pentru un guvern performant, pentru înlocuirea premierului Orban”.

”Ne vom întâlni luni, în Comitet Executiv care a fost deja convocat, vor veni toţi colegii noştri din ţară, preşedintele partidului, cu siguranţă, ne va expune ceea ce aproape ştim cu toţii care sunt variantele constituţional şi juridic şi se va lua o decizie, gândindu-ne în primul rând la ţară. Nu este un şablon şi nu este un fel de a spune”, a declarat Gabriela Firea, la Antena 3.

Întrebată ce consideră că ar trebui să facă PSD în această situaţia, Firea a spus: ”Să luptăm pentru stabilitate, pentru un guvern performant, pentru înlocuirea premierului Orban cu un premier care să dea dovadă în primul rând de competenţă şi să adcem la guvernare miniştri care să lucreze în favoarea românilor, nu în defavoarea lor şi în favoarea unor grupuri de interese”.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat joi pe Ludovic Orban să formeze un nou Guvern.

La consultările de la Cotroceni, PSD şi Pro România au usţinut aceeaşi propunere de premier, în persoana lui remus Pricopie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite