PSD, încă un pas spre revocarea lui Zgonea. Au modificat Regulamentul pentru a-l demite pe şeful deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PSD încearcă să-l revoce pe Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor FOTO Mediafax
PSD încearcă să-l revoce pe Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor FOTO Mediafax

La propunerea PSD, Comisia pentru Regulament a adoptat un raport de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, în sensul în care Valeriu Zgonea să poată fi demis din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor la solicitarea gruului parlaemntar al PSD.

Pentru a-l destitui pe Zgonea, Comisia pentru Regulament a adoptat raport care va fi înaintat conducerii Camerei Deputaţilor. PSD a modificat Regulamentul Camerei Deputaţilor, în sensul în care preşedintele Camerei Deputaţilor să poată fi revocat la solicitarea grupului parlamentar care l-a propus, şi nu a grupului din care face parte. Zgonea a fost propus de PSD preşedinte al Camerei Deputaţilor, însă, odată cu excluderea din partid, Valeriu Zgonea a devenit automat deputat neafiliat, ceea ce face practic imposibilă demiterea sa din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Raportul nu poate să fie înaintat plenului Camerei Deputaţilor mai devreme de cinci zile de la adoptare. Însă prima şedinţă, aşa cum spunea şi Liviu Dragnea, va fi abia după alegerile locale, pentru că demersul PSD de a-l revoca pe Zgonea coincide cu focul campaniei electorale, când cei mai mulţi deputaţi sunt în teritoriu. Astfel, PSD se teme să organizeze un plen special pentru demiterea lui Zgonea care să se finalizeze cu un eşec din cauza absenţei deputaţilor.

„Nu ne temem că nu avem numărul de voturi, dar ne temem că nu putem să avem un cvorum de şedinţă pentru a deschide un vot final. Mă gândesc că s-ar putea să nu fie cvorum, pentru că ne trebuie 190 de deputaţi, iar de săptămâna viitoare nu lucrăm, pentru a ne ocupa de campanie. Dar dacă va apărea o cerere, cum este asta cu Titus Corlăţean, atunci vom fi la plen“, a spus deputatul PSD Marian Neacşu.

În pararele cu modificarea Regulamentului, socia-democraţii au interpretat şi un articol din statutul deputaţilor şi al senatorlor, astfel încât să se considere că Zgonea şi-a pierdut funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor din momentul în care a fost exclus din PSD.

„Nu e loc de mare interpretare - art 32, alin 3 spune clar acolo că dacă îşi pierde sprijinul politic, un deputat sau un senator pierde şi postul pe care l-a obţinut prin acest sprijin politic“, a spus preşedintele Comisiei pentru Statut, Bpgdan Duvăz.  Rezultatul votului a fost 5 pentru şi 1 împotrivă, raportul urmând să fie înaintat conducerii Parlamentului, care va decide dacă parlamentarii din Comisia de Statut au sau nu dreptate.

Reprezentantul PNL în comisie, deputatul Mircea Toader fost cel care a votat împotriva acestei interpretări.„Eu mi-am exprimat poziţia şi rândul trecut, consider că prevederea din lege nu este explicită şi, aşa cum scrie acolo, retragerea sprijinului politic este o sancţiune premergătoare eventual excluderii. Când scrii retragerea sprijinului politic nu înseamnă automat că îţi pierzi funcţia, de multe ori schimbările care se produc cu diferiţi preşedinţi de comisii sau alte funcţii se fac la cererea unui grup. Nu spune acolo că e o sancţiune, Grupul hotărăşte, este una, şi alta este retragerea sprijinului politic. În momentul când cineva iau cazul particular al lui Zgonea este exclus, deci nu mai este membru al acelui grup, în momentul ăla alt grup unde se afiliază el, sau este independent, să hotărască dacă îi propun sau nu altceva'“, a explicat Toader.

Despre noua tentativă a foştilor săi colegi de a-l destitui din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Zgonea a comentat succint: „Întotdeauna voi respecta Regulamentul, dar să schimbi legea pentru un om…“. Aluzie că PSD schimbă Regulamentul numai pentru a-l putea demite.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite