Politică

articolul anterior articolul urmator

PSD, după mesajul Comisiei de la Veneţia referitor la revocarea Renatei Weber: „Trebuie să aştepte decizia CCR înainte de a vota un nou Avocat al Poporului”

11
23 Jun 2021 13:23:14
Autor: News.ro
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Social-democraţii au afirmat că, după ce Comisia de la Veneţia a solicitat coaliţiei precizări suplimentare cu privire la revocarea Renatei Weber, majoritatea parlamentară este obligată să aştepte decizia Curţii Constituţionale înainte de a supune la vot desemnarea unui nou Avocat al Poporului.

„Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului trebuie să prezinte public răspunsul pe care l-au transmis sau pe care urmează să-l transmită la solicitarea preşedintelui Comisiei de la Veneţia, domnul Gianni Buquicchio, privind temeiurile legale ale Hotărârii Parlamentului prin care a fost revocat Avocatul Poporului”, arată un comunicat de presă al PSD.

Sursa citată mai spune că, având în vedere că este vorba de poziţia oficială a Senatului şi Camerei Deputaţilor, preşedinţii celor două Camere au obligaţia legală de a informa în prealabil toate grupurile parlamentare cu privire la răspunsul ce vizează în mod direct activitatea parlamentară.

„Desemnarea unui nou titular pentru această funcţie înainte de clarificarea aspectelor enunţate de Comisia de la Veneţia şi de decizia CCR în speţă este o gravă încălcare a principiilor europene ale statului de drept”, conchide sursa menţionată.

Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au adoptat miercuri, cu majoritate de voturi, aviz favorabil pentru ca Fabian Gyula să fie în funcţia de Avocat al Poporului, după ce a fost audiat.

Avocatul Poporului ar putea fi desemnat într-un plen reunit al Camerei şi Senatului luni. Fabian Gyula, lector la Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, este singurul care şi-a depus candidatura pentru funcţia de Avocat al Poporului, fiind propus de UDMR şi susţinut de PNL.

Renate Weber a fost revocată în 16 iunie, prin votul Parlamentului. Ulterior, Comisia de la Veneţia a cerut explicaţii preşedinţilor Camerelor, Anca Dragu şi Ludovic Orban, în legătură cu revocarea acesteia din funcţia de Avocat al Poporului, într-o scrisoare transmisă la o zi de la votul din Parlament pe această temă.

Vezi şi: Fabian Gyula a primit aviz favorabil din partea comisiilor juridice din Parlament pentru funcţia de Avocat al Poporului

Comisia de la Veneţia cere explicaţii preşedinţilor Camerelor pe tema revocării lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

11 Comentarii

black horse
23.06.2021, 13:44:33

i'auzi !!! De ce trebuie, ca asa vreti voi? Nu are nimic comisia de la venetia. Vreti voi ca acolitii vostri de la ccr sa dea la comanda voastra, o decizie de rahat?

-7 (11 voturi)
Mihai Neagu
23.06.2021, 14:34:54

@black horse, ba analfabetule, acum comisia de la venetia "Nu are nimic" (?), dar inainte era mai ceva decat Papa!

-5 (9 voturi)
Banan Crudu
23.06.2021, 15:23:29

Băi neagule ineptule, cand nu va convenea vouă, Comisia de la Venetia era fix pixu cu părerile ei cu tot. Acuma e mare sfătuitor ? Draknea, Bubosu Tulburel și restul menajeriei spuneau că parerile Comisiei nu conteaza. Ineptule, acuma contează, așa...brusc ?! Tiriflicii pisedeului.

-7 (11 voturi)
The Fog
23.06.2021, 14:53:00

Pai, daca pe vremea macelaririi justitei nu contau parerile comisiei de la Venetia, de ce-ar trebui asteptat dupa ele acum, dragi pesedisti? Cum ramane cu "Eu nu am de dat socoteala nimanui"? Ca fac, asa cum i-a conditionat exemplul stramosilor lor, legiunile romane, testoasa (testudo) in jurul alor lor, cand sunt atacati de altii. E firesc, ca daca ar incepe sa pice capete si sa dea din casa, s-ar lasa cu degringolada. Mai bine cu solidaritate si omerta. Daca CCR are ceva de obiectat (sigur are, ca de aia au fost unsi in functii tot felul de marunti) sa obiecteze pana luni. Daca nu poate sa obiecteze dupa pana-o ramane fara suflu.

+4 (8 voturi)
escu
23.06.2021, 15:08:21

dar cand l-ati revocat pe gheorghe iancu ce a zis comisia, dar ccr-ul...aaaa...nu au fost sesizati...dar oricum .va durea la basca ca erati pe cai mari....voi ar trebui sa stati un tur(4ani)pe tusa dar...asta-i poporul,perfect descris de Petre Tutea!

-2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (11)

Modifică Setările