PSD pregăteşte contraatacul la referendumul lui Iohannis. „Familia tradiţională“ se luptă cu Justiţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis versus PSD. FOTO David Muntean/Adevarul
Klaus Iohannis versus PSD. FOTO David Muntean/Adevarul

În contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a anunţat organizarea unui referendum pe tema Justiţiei, PSD face primul pas pentru organizarea unui alt referendum, pe tema familiei tradiţionale. Practic, vom avea parte de o campanie electorală în care fiecare tabără îşi va testa propriul electorat

Şerban Nicolae, liderul senatorilor PSD, a iniţiat, la finalul săptămânii trecute, un proiect de completare a Legii referendumului. Demersul nu se aplică oricărui tip de referendum, ci, în mod specific, doar referendumului de revizuire a Constituţiei. Spre exemplu, se mai pot organiza referendumuri pentru demiterea preşedintelui, demiterea unui primar sau pe alte teme de interes naţional, la cererea preşedintelui.

Completările propuse de PSD ridică semne de întrebare prin redundanţa lor. Spre exemplu, Legea fundamentală specifică faptul că Guvernul trebuie să organizeze un referendum de revizuire a Constituţiei „în cel mult 30 de zile“ de la decizia Parlamentului. Cu ce vine în plus Şerban Nicole? Precizează ziua exactă a consultării populare: duminica. „Cetăţenii României sunt chemaţi să-şi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 (alin. 3) din Constituţia României, calculată de la data publicării în Monitorul Oficial al României“, explicitează proiectul iniţiat de Şerban Nicolae.

Numai că era foarte puţin probabil ca Guvernul să fi organizat un referendum pentru modificarea Constituţiei într-o altă zi a săptămânii, în condiţiile în care toate alegerile din România se organizează duminica. E drept, ultimul Referendum pentru revizuirea Constituţiei, organizat de Guvernul Năstase în 2003, s-a întins pe două zile: sâmbata şi duminica.

Numai că PSD a venit atunci cu acea găselniţă organizatorică tocmai ca revizuirea Constituţiei să nu se transforme într-un eşec, în condiţiile în care era nevoie de o prezenţă la urne de 50% plus 1 pentru validarea referendumului. Astfel, cu urnele deschise timp de două zile, Constituţia a putut fi modificată în 2003. Însă, între timp, tot PSD a coborât pragul de prezenţă de la 50% la 30%, deci viitorul referendum se va organiza cel mai probabil într-o singură zi, duminica, atunci când românii ies, în mod tradiţional, la urne.

Ce urmăreşte PSD
Potrivit unor surse social-democrate, proiectul depus de Şerban Nicolae are bătaie mai lungă. „Este un fel de a-i spune preşedintelui că dacă va insista cu Referendumul inutil pe tema Justiţiei, care costă şi o grămada de bani, vom organiza şi noi imediat Referendumul pe tema familiei tradiţionale“, a declarat un vicepreşedinte PSD pentru „Adevărul“, idei expuse în trecut şi de preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Chiar şi Şerban Nicolae pomeneşte, în expunerea de motive, de iniţiativa cetăţenească pe tema familiei. „A fost elaborat prezentul proiect de lege pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional ce ar putea fi iniţiat începând cu referendumul ce trebuie organizat cu privire la iniţiativa cetăţenească ce se află pe rolul Parlamentului“, susţine liderul senatorilor PSD.

Vom avea o lună de campanie electorală. Noi cu poporul, Iohannis cu Justiţia. vicepreşedinte PSD

În acest moment, iniţiativa cetăţenească demarată de „Coaliţia pentru familie“, care prevede modificarea Constituţiei astfel încât familia să fie definită ca „uniunea dintre un bărbat şi o femeie“, îşi urmează parcursul legislativ. PSD ori o va ţine la sertar, ori o va dezbate în procedură de urgenţă în funcţie de preşedintele Iohannis. Dacă şeful statului va anunţa în următoarele zile întrebarea pentru referendumul pe Justiţie, PSD va adopta imediat  iniţiativa Coaliţiei pentru familie. „Vom avea o lună de campanie electorală. Noi cu poporul, Iohannis cu Justiţia“, rezumă acelaşi vicepreşedinte al PSD, mizând pe faptul că cele trei milioane de români care au semnat în favoarea familiei tradiţionale ar reprezenta, de fapt, electoratul PSD. Însă şi PNL şi-a arătat susţinerea pentru modificarea Constituţiei în sensul conservator. „Nu cred că va exista vreodată vreun român să spună că familia este formată din Ion şi Gheorghe“, spunea liberalul Gheorghe Falcă.

„Iohannis e integru?“
Practic, PSD caută să mai diminueze din impactul unui Referendum pe Justiţie, în condiţiile în care rana socială provocată de Ordonanţa13 încă supurează. Dacă oamenii vor ieşi în număr mare la vot, Iohannis va putea folosi ulterior rezultatul Referendumului ca grilă de integritate pentru viitoarele numiri politice, fie că vorbim de miniştri sau chiar de prim-miniştri. Spre exemplu, gândurile lui Liviu Dragnea de a ajunge, într-un final, la Palatul Victoria se văd năruite, căci e puţin probabil ca la urne să nu se prezinte peste 30% din votanţi, indiferent dacă unele partide vor boicota demersul. „Asta s-a mai spus şi în campania electorală: că noi suntem penali, şi uite că am luat 45%. Dar Iohannis care tocmai a pierdut casa, cum le va explica oamenilor că e integru?“, încheie  vicepreşedintele PSD. Va urma o perioadă de campanie, în care Iohannis va miza pe lupta împotriva corupţiei, iar PSD va încerca să acopere criticile mergând de partea celor mulţi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite