Politică

articolul anterior articolul urmator

PSD a prezentat „Cartea neagră” a guvernării PNL. Cazanciuc: Azi avem o ţară în derivă. Criza a fost folosită pentru îmbogăţirea unora

52
9 Aug 2020 12:19:46
Autor: Radu Eremia
Robert Cazanciuc, preşedintele interimar al Senatului. FOTO Mediafax
Robert Cazanciuc, preşedintele interimar al Senatului. FOTO Mediafax

Robert Cazanciuc a prezentat „Cartea neagră” a guvernării PNL şi a subliniat că aceasta va fi folosită ca inspiraţie în momentul în care va fi depusă moţiunea de cenzură împotriva PNL. Potrivit liderului interimar al Senatului, România e acum o „ţară în derivă”.

„Guvernul PNL a scăpat total situaţia de sub control. Numărul cazurilor confirmate a crescut într-un număr alarmant. Planul de relansare economică a rămas la stadiul de proiect. Dublarea alocaţiilor nu are loc. Sunt rezultatele unei guvernări intersate doar de alegeri şi de clientela de partid”, a declarat Robert Cazanciuc. 
 
Preşedintele interimar al Senatului a subliniat că România a ajuns „în derivă”. „Azi avem o ţară în derivă, cu un guvern cu zero credibilitate şi rezultate. PSD nu va permite României să se prăbuşească. Am anunţat că vom depune moţiune de cenzură. Azi prezentăm Cartea neagră a guvernării liberale. Aceasta va sta la baza moţiunii de cenzură. PNL voia alegeri anticipate fără să se consulte cu nimeni”, a completat Cazanciuc. 
 
Social-democratul a dat mai multe exemple din „Cartea neagră”. „“Nu există niciun motiv real de panică. Infecţia cu acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome uşoare, dureri în gât, tuse şi febră, ca în orice răceală” a fost mesajul transmis de preşedintele României, Klaus Iohannis, pe 27 februarie, a doua zi după apariţia primului caz de COVID-19 în România. Din acel moment şi până în prezent, zeci de mii de români s-au îmbolnăvit cu noul coronavirus, iar numărul celor care şi-au pierdut viaţa nu a încetat să crească, ajungând la circa două mii de persoane. România este, în prezent, prima ţară din Europa de Est ca număr de decese şi se află, în ultimele săptămâni, pe primele locuri la nivelul îmbolnăvirilor”, a explicat Cazanciuc. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

52 Comentarii

inuendo
9.08.2020, 12:28:44

Domnule Cazanciuc, România este în derivă de treizeci de ani. La fel ca adversarii politici, partidul pe care-l reprezinți a fost la guvernare. Dacă tot folosim termeni din navigație, se poate spune că dumneavoastră, politicienii din ultimii treizeci de ani, ați eșuat lamentabil, în zona nisipurilor mișcătoare această corabie care se numește România. Și ceea ce este mai grav, sunteți atât de nesimțiți față de amărâtul de popor român, care s-a înhămat să tragă la edec ca să scoată la liman o țară frumoasă pe care ați făcut-o praf.

+13 (17 voturi)
Lamuritorul
9.08.2020, 12:29:52

Unde sunt, ba cazanule, exemplele cu purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu (care si-a scos masca demonstrativ la tribuna Parlamentului), deputatul Mitraliera, cei doi parlamentauri din saormerie, Vosgaurian, poza de grup, cot in cot, a parlamentarilor PSD. Stiai, cazaner, ca “Primarul general Gabriela Firea, anunță că în cadrul campaniei de testare din București doar 4 persoane din 4.600 au fost pozitivi. Anunțul edilului a fost imediat preluat de liderii PSD care au publicat un mesaj în care spun că „doar 0,1% din populație e expusă virusului”, iar Guvernul „vrea să ascundă realitatea”. - digi24 Ati stat mai bine de o saptamana ca sa dati o lege buna a starii de alerta, pretextand ca faceti asta ca sa desertati o lege „care sa nu poata fi atacata”. ATUNCI DE CE A ATACAT-O, MA, avocacatul popoului? Deci a iesit o lege proasta, ati tras de fapt de timp. VETI RASPUNDE INCONSTIENTILOR!

+12 (18 voturi)
escu
9.08.2020, 12:31:18

exemplu viu de nesimtire.....dupa ce v-ati dat jos propriul guvern,grindeanu, acum va atacati,( prin mana madamei de la avocatul popoului) la ccr al psd si legea carantinei modificata tot de voi.....oare chiar asa de prosti parem a fi in ochii vostri?

+12 (20 voturi)
kamy node
9.08.2020, 12:41:01

atentie , ciorile ne impresoara ....!

+8 (14 voturi)
MV R.
9.08.2020, 12:42:14

Tupeu,nu glumă! Adică după mai mult de 18 ani de guvernare DIRECTĂ FSN/FDSN/PDSR/PSD,dintre care ultimii 7 neînttrerupt-amul tehnocraților este tot PSD,ministru Dîncu era vicepremier ..-România este fruntașă în TOATE statisticile subdezvoltării,iar un lider PSD îndrăznește să facă bilanțul altora!!! Tupeu obraznic și nesimțit! Hai sictir,partid condus de borfași,haimanale semianalfabete și tâmpiți sadea!

+12 (20 voturi)

Vezi toate comentariile (52)

Modifică Setările