PSD ii primeste pe locotenentii lui C.V. Tudor cu bratele deschise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorel Hrebenciuc, vicepresedinte al PSD, a anuntat, ieri, ca trei parlamentari din PRM s-au inscris in partidul de guvernamant. Este vorba de deputatii Ilie Neacsu (Hunedoara), Sever Mesca (Bacau) si

Viorel Hrebenciuc, vicepresedinte al PSD, a anuntat, ieri, ca trei parlamentari din PRM s-au inscris in partidul de guvernamant. Este vorba de deputatii Ilie Neacsu (Hunedoara), Sever Mesca (Bacau) si Cret Nicoara (Arad). Primii doi au fost vicepresedinti ai PRM, cel de-al treilea a fost liderul filialei judetene Arad a partidului. Viorel Hrebenciuc a adaugat ca Neacsu si Mesca isi vor pastra functiile pe care le detin in Camera Deputatilor, respectiv pe cele de presedinte al Comisiei de agricultura si chestor. Vicepresedintele PSD a mai sustinut ca acest lucru este in conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputatilor. Hrebenciuc a adaugat ca un al patrulea deputat va urma gestul facut de cei trei (pe lista de asteptare ar mai fi inca vreo 10). Se pare ca este vorba despre deputatul PRM de Botosani, Stefan Baban, care, zilele trecute, a declarat ca excluderea din partid a lui Ilie Neacsu este nestatutara. Contactat telefonic, Stefan Baban ne-a precizat ca, deocamdata, este secretar executiv al PRM si ca eventuala modificare a orientarii sale politice nu va fi tinuta in secret, domnia sa fiind persoana publica. Ilie Neacsu este membru al PRM din anul 1992 si sustine ca a intrat in partid la insistentele lui Eugen Barbu si Mircea Musat (ambii decedati intre timp) si ale lui Radu Theodoru, prima personalitate de anvergura care s-a dezis public de C.V. Tudor. Pana atunci, Ilie Neacsu a condus revista antisemita "Europa", aparuta cu 3 luni inaintea publicatiei "Romania Mare". Ea si-a incetat existenta dupa intrarea lui Neacsu in Parlament in 1996, desi avea un tiraj de 28.000 de exemplare, tocmai pentru a nu face concurenta foii liderului PRM. Neacsu a fost ales deputat in 1996 si 2000 in circumscriptia electorala Hunedoara. La ultimele alegeri, PRM a reusit in acest judet sa obtina mai multe voturi decat PSD, trimitand in Parlament doi senatori si doi deputati. Ilie Neacsu si-a motivat astfel demisia din grupul parlamentar al PRM: "N-am mai putut suporta izolarea generala a PRM, generata de ambitia unui singur om de a instaura o dictatura in partid, pe care l-am dorit de centru-stanga. Ma fac vinovat ca m-am aflat cativa ani langa un om care nu-si poate dirija comportamentul si care nu accepta nici o sugestie, nici un sfat de la colaboratori". Ilie Neacsu a mai anuntat ca si-a dat demisia din PRM si ziaristul Romulus Ionita, corespondentul revistei "Romania Mare" la New York, desi donase recent unei filiale a partidului suma de 2 milioane lei. Tot ieri si-a anuntat demisia din grupul parlamentar al PRM si inscrierea in PSD si deputatul Sever Mesca, dupa ce, vineri, declarase ca paraseste partidul condus de C.V. Tudor. "Ajunsesem acolo intr-o fundatura. Nimeni nu tinea cont de un partid care taiase toate puntile de dialog cu celelalte forte politice. Fiind un om de stanga, firesc m-am indreptat catre PSD, care este partidul cel mai mare si are responsabilitatea a ceea ce se intampla in tara". (Sever Mesca a lucrat inainte de 1989 - ca ofiter SIE - in diplomatie. S-a numarat printre membrii fondatori ai PRM, iar pentru o scurta perioada de timp a indeplinit functia de secretar de stat in Ministerul Culturii. A fost ales deputat in legislaturile 1996 si 2000, in ultima fiind desemnat chestor al Camerei Deputatilor). Deputatul de Arad, Cret Nicoara, membru PRM din 1999, a fost din 2001 presedinte al filialei Arad a PRM, una dintre cele mai puternice din tara. Ea a dominat clar alegerile din anul 2000, obtinand mai multe voturi decat PSD (cu 10 la suta). Cret Nicoara spune ca, practic, n-a putut conduce organizatia judeteana, datorita amestecului unor lideri de la Centru, care tineau legatura cu filiala peste capul sau. "Eu nu am mai putut suporta aceasta umilinta si, fiind om de stanga, m-am inscris in PSD". Este doctor in agronomie, conferentiar-asociat la Universitatea agricola din Timisoara (a absolvit doua facultati).

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite