PSD versus PSD

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar un partid mare poate creşte o ţară mare, aşa că se cuvenea ca PSD să celebreze şi să onoreze scorul obţinut în alegeri, sub rezerva înţelegerii colective că ceea ce este putere este şi vulnerabilitate.

Scriu rar texte politice pentru că mă încăpăţânez să cred că în administraţie nu contează la ce partid politic rezonezi sau cotizezi şi parte din jobul meu este să monitorizez şi să contribui, dacă mi se permite, la îmbunătăţirea politicilor publice din sectorul educaţiei.

* Percepţie guvernare tehnocrată: în ministere sunt întotdeauna oameni din toate partidele politice care îi vor ajuta «pe-ai lor» să nu dea rasoale maxime şi îi vor şunta pe ceilalţi”.

Exista o speranţă fermă ca ministerele şi agenţiile să fi fost funcţionale ca echipe de conducere la finalul lunii martie 2017. Luptele de putere dintre taberele din PSD, vizibile sau mai puţin vizibile, afectează performanţa din ministere şi întârzie aşezările pe poziţii – e aproape o luptă de gherilă... Competiţia pe puncte – cine strânge mai multe bile albe şi cine ascunde mai bine gunoiul sub preş se desfăşoară cu înfrigurare.

Iar ministerele nu livrează şi nu vor livra pentru că misiunea lor nu este să pună bife pe programul de guvernare, ele au fost create şi  încă mai există nişte urme de memorie organizaţională pentru alte scopuri. O listă de verificare poate fi cel mult un „job temporar” pe care îl pot face, în bula lor, pe termen scurt, o mână de oameni.

* Percepţie actuală: în ministere sunt oameni care răsuflă uşuraţi că s-a terminat cu transparenţa şi colaborarea: ce atâta deschidere?”. Şi uite-aşa o întreagă administraţie centrală se întoarce în spatele uşilor închise, pentru că nu este responsabilitatea lor – oricum decontează partidul. Ba chiar sub scuza „s-au întors PSD-iştii la putere”, ei pot reveni la confortul vieţii unei instituţii care funcţionează incremental.

Şi decontul oricum pare mic pe lângă cât de mare este partidul: mare prin justificare demografică, mare prin limitarea corupţiei, mare prin majoritatea parlamentară, mare prin toate pârghiile aflate la dispoziţie. Un partid care este, prin el însuşi, simultan la putere şi în opoziţie, aşa încât un şef de comisie parlamentară este în poziţia „să pună presiune pe executiv” pentru reglementarea unui aspect sau altul (sic!).

Scriu rar texte politice, însă acum sunt dovedită de împresurarea acestui partid uriaş, prezent şi pe dreapta şi pe stânga. Pe de o parte lucrează şi crede în strategii de descentralizare şi împuternicire a autorităţilor publice locale ca fiind singurele cele mai în măsură să îmbunătăţească viaţa alegătorilor din acea comunitate. Iar pe de altă parte crede în nevoia de centralizare şi exclude de la decizie/participare pe oricine le-ar putea „sminti” perspectivele lor unice şi universal valabile.

Mda, ştiu, ei bine ştiu dar vreau să uit, vreme de câteva cuvinte şi fraze, că un partid nu e o chestie aşa în sine, ci o sumă de oameni care, în mare parte, sunt „adunaţi” împreună, nu crescuţi împreună şi, clar, fără prilejuri de a se alinia unii cu alţii unor valori comune şi bune. Şi oamenii, fie ei mari sau mici, într-un partid mare au loc să îşi hrănească ego-urile, să le lase să zburde nestrunite până îşi smintesc stăpînii.

Dar am ales să scriu aceste text, mai politic decât ceea ce scriu de obicei, pentru că în partidul acesta mare este o linie de profesionişti pe care tare mult mi-aş dori să îi văd cum funcţionează şi performează într-un mediu de încredere. Par nişte puncte de lumină vânturate de fuga şi forţa egourilor mari la umbra cărora nu creşte nimic. Cu atât mai puţin o ţară însingurată printre vecinii ei năbădăioşi.

Am scris acest text cu tristeţe şi regret că doar un partid mare poate creşte o ţară mare, că ar fi meritat să celebreze şi să onoreze scorul obţinut în alegeri, sub rezerva înţelegerii colective că ceea ce este putere este şi vulnerabilitate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite