PSD vrea urgentarea proiectului privind compensarea facturilor la energie şi gaze, pentru a intra în vigoare de la 1 noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alfred Simonis DOTO: Facebook
Alfred Simonis DOTO: Facebook

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis a cerut, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, ca legea privind compensarea facturilor la energie şi gaze să fie votată în regim de urgenţă, pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să o promulge şi să intre în vigoare de la 1 noiembrie.

Alfred Simonis a cerut acceptul plenului ca cele două comisii raportoare, cea de Industrii şi cea de Muncă, să lucreze în paralel cu şedinţele de marţi, începând cu ora 9 dimineaţa până la 12 noaptea, dacă este necesar, pentru ca raportul la această lege care compensează preţurile la energie electrică şi la gaze să fie adoptat, urmând ca acesta să fie trimis la plen pentru aprobare.

„De asemenea, după ce plenul va aproba acest desfăşurător, şi anume şedinţele celor două comisii mâine, începând cu ora 9, chiar şi în paralel cu plenul de mâine, astfel încât să putem elibera raportul, probabil că în cursul zilei de miercuri va trebui să facem votul final pe această lege. Repet, nu mai putem aştepta, trebuie să votăm această lege în regim de urgenţă şi trebuie să venim în sprijinul românilor care nu mai pot suporta preţurile la energie electrică şi la gaze”, a spus Simonis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite