Psst! Parlamentul, un judecător corupt face mişto de noi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pot înţelege că un senator sau un deputat declaraţi  incompatibili de o instanţă sunt ţinuţi în Parlament de colegii lor pe sistemul corb la corb nu-şi scoate ochiul. M-am resemnat cu acest aspect şi chiar mă gândeam ce frustrant trebuie să fie pentru magistraţii care judecă o astfel de speţă... Ei decid că hoţul nu poate fi parlamentar, dar Parlamentul le răspunde  cu “hai, sictir!”.

Ei, dar iată că şi Parlamentul îi răsplăteşte pe magistraţii apropiaţi Puterii. Fostul judecător FLorin Costiniu, condamnat definitiv de instanţa supremă, cea pentru care a lucrat pe vremea când îi făcea jocurile puşcăriaşului Cătălin Voicu, a primit 4 ani de închisoare cu suspendare (cum altfel?) pentru corupţie. Şi ghiciţi ce, în următorii patru ani, judecătorul condamnat în dosarul Voicu va primi pensie specială de magistrat de 16.000 de lei pe lună. În total, coruptul Costiniu va încasa pe perioada “pedepsei”  768.000 de lei. Mai adăugaţi la asta faptul că Florin Costiniu este avocat, membru activ în baroul Bucureşti, de unde încasează onorarii.

Dacă legea asta strâmbă şi batjocoritoare la adresa cetăţenilor de rând plătitori de taxe îi permite coruptului să o facă pe avocatul în următorii patru ani, asta-i viaţa. Dar să încaseze pensie specială de magistrat după ce a fost condamnat într-un dosar de corupţie mi se pare inadmisibil. 

În 2011, preşedintele de atunci al CSM, Horaţiu Dumbravă, a propus schimbarea statutului magistraţilor în sensul în care cei condamnaţi de o instanţă să nu mai primească pensii speciale. Proiectul de lege a fost votat de plenul CSM, a fost trimis către ministrul Justiţiei de atunci, Cătălin Predoiu, care urma să-l trimită în Parlament. Din motive care-mi scapă, proiectul a ajuns în Parlament fără acest amendament şi oricum, nu a fost supus votului niciodată. În 2012, şi Titus Corlăţean a promis că va reanaliza amendamentul lui Dumbravă. Nu s-a mai întâmplat nimic.

Dumbravă ar trebui să fie bucuros că s-a întâmplat aşa pentru că şi el este cercetat acum de Agenţia Naţională de Integritate pentru trafic de influenţă. Însă dacă va fi găsit vinovat, şi Horaţiu Dumbravă va încasa pensie specială. Dacă Consiliul Superior al Magistraturii nu trimite amendamentul către Ministerul Justiţiei, iar ministrul nu îl trimite Parlamentului, iar parlamentarii nu îl votează, toţi condamnaţii în robă vor primi pensii speciale de la buget. Ei, iată cum coabitarea se face şi între puterile statului care fac mişto de România.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite