Puci la USR Vrancea. Un traseist nou-intrat în partid şi-ar pregăti drumul pentru conducerea filialei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul liberal Dan Nichita, care în urmă cu două luni era primit în USR Vrancea, ar pregăti un puci în interiorul filialei, potrivit internautului Radu Cristoiu. Acesta scrie că Nichita ar fi cel care ar conduce de facto filiala, asta după ce „a decapitat toată conducerea”.

Dan Nichita a fost primit în USR în luna iulie a acestui an, alături de Liviu Macovei. Acesta şi-a început cariera politică încă din 1996, la PNŢCD, de unde demisionează în 2000. Doi ani mai târziu acesta revine în politică şi se înscrie în PD, unde ocupă funcţia de vicepreşedinte până în 2005. Mai târziu, în 2007, Nichita îşi dă demisia din PD-L după ce este pus de Călin Popescu Tăriceanu în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale Anti-Doping, la care rezistă până în 2012.

Acum,  Radu Cristoiu scrie că Nichita „s-a spălat de toate păcatele şi i-a convins pe naivii membri ai USR Vrancea că este doar un biet publicist care e interesat de «lupta cu mafioţii»”. Acesta notează că Nichita face „jocuri de culise” şi că a început să-i „elimine unul câte unul” până ce a ajuns „conducătorul de facto”.

„În această calitate a negociat deja cu Ion Ştefan de la PNL să elibereze culoarul pentru primăria Focsani, prin distrugerea oricărui candidat cu şanse de la USR, în schimbul functiei de preşedinte al CJ pe care Ion i-a promis-o. În acest scop marele publicist a pus-o de-un puci in USR, prin care a decapitat toată conducerea si se pregăteşte să-si pună propriul om. (...) După ce îşi va instala propriul preşedinte la USR Vrancea, publicistul escroc îl va «forţa» să-şi rupa gâtul ca să-l poată schimba într-un final cu propria persoană”, concluzionează Radu Cristoiu.

Scandalurile de la USR Vrancea

Liderul USR Vrancea, Cosmin Timofte, unul dintre apropiaţii lui Dan Barna, a dat-o afară la începutul lunii septembrie din partid pe Anca Sandu, vicepreşedinte USR Focşani, unul dintre cei mai apreciaţi oameni din filială. Decizia acestuia venea şi în contextul alegerilor pentru preşedinţia USR.

„Să elimini competitori înainte de un vot este un reflex antidemocratic care a fost acceptat prea mult timp în USR”, a scria atunci Claudiu Prisnel, liderul USR Dolj, pe un grupul intern.

În cele din urmă, după ce conflictul intern a început să fiarbă, Dan Barna i-a cerut lui Cosmin Timofte, retragerea de pe „lista USR la guvernare” .

„Tocmai am luat act, fiind în campanie naţională la Satu Mare şi Maramureş, de deciziile Biroului Judeţean Vrancea de excludere a unor membri USR Vrancea. Indiferent de motivele temeinice sau nu avute în vedere pentru această decizie, asumarea ei în campanie electorală, cu impact asupra unui candidat de pe o altă listă, ridică o problemă principială majoră. Am discutat cu preşedintele filialei judeţene USR Vrancea, Cosmin Timofte, i-am exprimat nemulţumirea mea şi am solicitat retragerea de pe lista USR la Guvernare. Domnul Timofte şi-a asumat această decizie şi începând din această seară nu mai face parte din lista USR la Guvernare”, preciza preşedintele USR.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite