De necrezut...

Multe s-au întâmplat în ţara asta de vreo douăzeci şi ceva de ani încoace, dar nu credeam că vom trăi momentele penibile de acum. Iliescu şi garnitura au recurs şi ei la măsuri, inclusiv legislative, pentru a-şi menţine puterea, dar au făcut-o mai cu perdea, au mimat cât de cât legalitatea şi democraţia.Ce se întâmplă azi e de necrezut. Cel puţin 3 situaţii relativ recente îţi fac părul măciucă.

Puterea a modificat legea achiziţiilor publice arogându-şi oportunitatea cheltuirii banului public „pe sprânceană”, cu alte cuvinte eliminând în situaţii cheie - licitaţia. În acest fel au deschis din nou câmp liber aranjamentelor de tot felul. Pot fi vizate în primul rând oportunităţile proprii ale decidenţilor la toate nivelele. Apoi, sprijinitorii politici şi financiari trebuie recompensaţi pentru ceea ce au făcut cât şi, mai cu seamă, încurajaţi pentru ceea ce li se va cere. În loc ca procedura licitaţiei să fie accelerată spre a nu constitui o frână în derularea relaţiilor comercial-economice, s-a recurs la anularea instituţiei înseşi. Încredinţarea directă, acuzată până acum a fi la rădăcina multor aranjamente interesate, primeşte din nou cale liberă.

Mare zarvă şi tânguială pe capul primarilor. O mulţime (mare) dintre ei au fost depistaţi incompatibili. Ce te faci tu partid, tu guvern, când un detaşament atât de valoros electoral este pus în dificultate? Îi dai la o parte, propui spre a fi aleşi alţii, posibil cinstiţi? Da de unde! Mai degrabă cochetezi cu anularea sau modificarea legii spre a fi spălaţi, ca banii. Deci jos legea ANI!

Avem semnale critice, „oficiale”, de la instanţele de judecată, pe tema uneia dintre cele mai importante instituţii ale noii legislaţii penale-pedeapsa-apreciată ca fiind disproporţional blândă în raport cu periculozitatea faptelor, în special al celor de corupţie. Suntem în continuare în plin proces de monitorizare pe tema infracţionalităţii majore cu specială privire la actele de corupţie. În general, de-a lungul timpului, doctrina penală a apreciat pedeapsa ca fiind principalul mijloc de prevenire şi combatere a infracţionalităţii. Se pot da exemple multiple de eficienţă în timp a unui regim sancţionator sever ( sau mai sever) în disciplinarea comportamentului social. S-au relatat istoriceşte cazuri de condamnări la moarte pentru furturi simple în cadrul unor societăţi care acum au un standard ridicat al disciplinei comportamentale.  

Nu e cazul nostru, fireşte. Regimul comunist a fost autoritar, a avut multe păcate, dar a ţinut cât-de-cât în frâu infracţionalitatea, inclusiv prin legiferarea şi aplicarea unor pedepse severe. ( Este adevărat, nu totdeauna unde a trebuit; a se vedea spre exemplu cazul condamnărilor politice).

Nu ne-am vândut (în totalitate)  ţara, în schimb am dijmuit-o pe şpăgi.

În schimb, regimul postdecembrist, sub stindardul libertăţii greşit înţelese, a deschis larg porţile desfrâului comportamental cu miză macro şi micro infracţională, aruncându-ne în registrul celor mai înapoiate ţări sub acest raport. Victimele unei atare concesii  sunt avutul ţării, avutul cetăţenilor, onoarea şi reputaţia României, onoarea şi reputaţia cetăţenilor ei şi, cu efecte indirecte dar evidente, punerea în dificultate a suveranităţii şi independenţei ei economice şi politice. Nu ne-am vândut (în totalitate)  ţara, în schimb am dijmuit-o pe şpăgi. (Câteva personaje emblematice pe problemă ne-ar putea furniza indicii picante).

Ce facem acum? Nimic altceva decât să desfiinţăm, cosmetizăm, minimizăm legi pentru a facilita în continuare desfrâul, pentru a prezerva situaţii fundate pe încălcarea sau nesocotirea flagrantă a legii, a echităţii, a adevărului, a elementarului bun-simţ. Şi totul în numele şi interesul accederii la puterea politică şi menţinerii ei cu orice preţ. Unde va ajunge România pe fondul unei asemenea viziuni?