Puterea şi Opoziţia au sărbătorit separat Ziua Unităţii Naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă şi Florin Cîţu FOTO Inquam Photos / George Călin
Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă şi Florin Cîţu FOTO Inquam Photos / George Călin

Reprezentanţii Puterii şi liderii Opoziţiei nu au dat ochii unii cu alţii de Ziua Naţională, moment de sărbătoare în care Klaus Iohannis a cerut Cabinetului Ciucă să accelereze reformele şi a justficat „soluţia atipică“ pentru guvernare, alianţa PSD-PNL.

Aproximativ 1.500 de militari au participat la parada militară de Ziua Naţională, organizată în arealul Arcului de Triumf, loc unde au fost prezenţi şi cei mai importanţi oameni în stat, de la Klaus Iohannis (preşedintele României) până la Marcel Ciolacu (preşedintele Camerei Deputaţilor).

Politicienii nu au avut discursuri la evenimentul care a durat doar aproximativ 40 de minute, însă de la primele ore ale zilei de miercuri au transmis mesaje de unitate pentru români, au apreciat personalul sanitar şi şi-au exprimat optimismul privind un an 2022 mult mai bun.

Tăcerea lui Iohannis

Klaus Iohannis a mers la parada naţională de la Arcul de Triumf, acolo unde a stat alături de liderii PSD şi PNL, precum şi de premierul Nicolae Ciucă. Şeful statului nu a mers să dea o declaraţie de presă, aşa cum obişnuia în anii precedenţi, fie că era în momentul postelectoral din 2019, când fusese reales pentru al doilea mandat, fie că era în 2020, când partidele erau în prag de alegerile parlamentare din 6 decembrie. De altfel, ultimul moment în care Klaus Iohannis a luat întrebări a fost pe 22 octombrie, la Bruxelles. De atunci, preşedintele României a avut doar intervenţii publice unidirecţionale.

De altfel, un grup de protestatari a afişat un banner anti-Iohannis la parada naţională. „Iliescu a chemat minerii. Iohannis a chemat PSD-ul”, a fost mesajul de pe pânza întinsă pe gardurile metalize care limitau accesul publicului către bulevardul pe care se defăşura parada.

USR şi AUR au mers în teritoriu

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a mers la Alba Iulia, loc unde a ţinut un discurs la evenimentul organizat de autorităţile locale, în compania primarului Gabriel Pleşa (USR), dar şi a şefului Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel (PNL). Cioloş a subliniat că decizia de a merge în Cetatea Unirii a fost luată de mult timp, înainte de a şti configuraţia noului Guvern. Pe de altă parte, vicepreşedintele Dan Barna a mers la Piatra Neamţ, pentru a asista la evenimentele locale organizate în faţa Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial. Formaţiunea a hotărât ca fiecare ales să meargă în circumscripţia sa.

Liderii AUR, George Simion şi Claudiu Târziu, au mobilizat susţinătorii partidului la Alba Iulia, unde au chemat oameni din filiale.

Liderii Opoziţiei nu au fost invitaţi la Cotroceni

Klaus Iohannis a organizat de Ziua Naţională tradiţionala recepţie de la Palatul Cotroceni, eveniment la care au participat politicieni, personalul diplomatic, reprezentanţii cultelor şi ai mass-media.

Liderii Opoziţiei nu au participat la recepţie, întrucât niciunul nu a fost invitat la evenimentul găzduit de şeful statului, după cum au precizat mai mulţi reprezentanţi ai acesteia pentru „Adevărul”. Pe de altă parte, Administraţia Prezidenţială a explicat faptul că invitaţiile au fost făcute în baza Legii 216/2016 privind ceremoniile oficiale, care nu prevede şi invitarea liderilor de partide, cu toate că la precedentele întâlniri erau prezente numeroase persoane, multe în afara listei menţionate în legea menţionată.

Klaus Iohannis le-a cerut politicienilor din noua guvernare să se ocupe de reforme şi a justificat noua formulă a Executivului. „Evenimentele ultimelor luni au accentuat sentimentul de neîncredere în clasa politică. De aceea, clasa politică nu are doar responsabilitatea, ci şi obligaţia de a recâştiga încrederea cetăţenilor prin fapte şi promisiuni îndeplinite. E vremea rezultatelor măsurabile şi a reformelor care au întârziat prea mult timp. Azi avem o soluţie atipică pentru guvernarea ţării, dar soluţia reprezintă o oportunitate pentru politicieni pentru a arăta că au maturitatea de a pune pe primul loc interesul românilor”, a declarat preşedintele României la recepţia de la Palatul Cotroceni. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite