Limbaj imatur la nivel înalt

„Ponta este un parşivel!” . „Eu şi Ponta nu suntem fraţi siamezi!”. „Nu îmi tremură chiloţeii dacă Ponta nu mă susţine la prezidenţiale!”. Cu o oarecare aproximaţie, cam aşa sună declaraţiile din ultimele zile ale celui de-al doilea om în stat, care ne-au sfredelit urechile, până când au început să ţiuie.

Limbajul folosit este imatur, vulgar, ţâfnos şi sfidător. Asfel de cuvinte necontrolate, negândite înainte, rostite ca un fel de juisare, au avut ca adresă colegul de alianţă numită USL, în care o majoritate a electoratului şi-a pus mari speranţe. Când eşti investit cu o asemenea încredere, mai rar întâlnită, se cheamă că eşti un privilegiat, că şansa care ţi s-a oferit este unică. Ce presupune asta?

Înseamnă că trebuie să devii un tip responsabil, dacă nu ai fost. O ţară întreagă e cu ochii pe tine şi aşteaptă cu înfrigurare să faci ceva bun pentru ea, după aşteptări chinuitoare de decenii, în acest caz. Ai în faţa ta un electorat care aşteaptă de la tine locuri de muncă, salarii şi pensii decente pentru toată lumea, reforme reale în domeniul educaţiei şi sănătăţii, în primul rând, şi câte altele.

În lipsa acestora, de care nu se ocupă aproape nimeni, mai ai în faţă acelaşi electorat care trece zilnic prin scandaluri şi necazuri fără sfârşit, care se şi suprapun uneori, întreţinute la maximum de nişte televiziuni pe post de hiene: gazele de şist, ţiganiada numită ”Cioabă”, câinii maidanezi şi copilul sfâşâiat de aceştia, cu un primar care în mod laş rămâne în funcţie, blestemul aurului românesc furat sub propriile priviri, inundaţiile devastatoare, iar lista e mai mare.

Aşadar, ai în faţă un spectacol de-a dreptul lugubru, pe care tu trebuie să-l reduci, să-l corectezi, sau chiar să scapi ţara de el. Ţara se degradează pe zi ce trece, iar tu ce faci? Îţi spun eu: te iei la trântă nu cu adversarii politici, ci cu propriul aliat.

În faţa unei asemenea atitudini, electoratul rămâne consternat, perplex, interzis, dar mai ales cu gura căscată până la urechile despre care am stabilit că ţiuie în continuare. De fapt, cu înţelepciunea de care dispui, îţi tai craca de sub picioare, sau îţi dai cu stângul în dreptul, asta faci.

Cu alte cuvinte, divorţezi. Dar, nu o faci în mod discret, ci în stilul cuplurilor alcătuite din nulităţi, care vor să devină celebre cu ajutorul aceloraşi televiziuni. Şi trebile ţării cui le laşi? Constat că te-ai jucat puţin în ţărână, iar acum vrei să-ţi iei jucăriile şi să pleci. Pe ce te bazezi? Pe faptul că ai început să fii dezmierdat de mai-marele tău, spunându-ţi pe numele mic? Pe vreun sprijin din partea lui, sau a foştilor aliaţi? Păi, ei vor să vă dezbine, şi aproape au reuşit. Trezeşte-te, te rog, e târziu!

Dar, ştii de ce? Pentru că ţara aceasta trebuie totuşi guvernată, aşa şchiopătând cum o faceţi. Mai bine aşa rău, decât deloc. Altfel, ne aşteaptă haosul. Cum e posibil ca, la mijlocul drumului, să vi se strice căruţa şi să încurcaţi circulaţia, voi care trebuie s-o dirijaţi?

 Pune-ţi cenuşă în cap, retrage-ţi cuvintele, daţi-vă mâna şi apucaţi-vă de treabă. În cuvinte simple, aici e vorba de responsabilitate, de seriozitate în tot ceea ce faci. Unde sunt aceste calităţi la liderii noştri? De ce puterea pe care v-o dăm pe mână vă întunecă mintea la toţi? Cum să vă mai alegem, unde putem să-i găsim pe cei serioşi şi responsabili de care ţara asta care ne rabdă pe toţi are atâta nevoie?

Credeţi-ne, lumea s-a săturat până la lehamite de populişti, farseori, mincinoşi, hoţi şi demagogi. Chiar nu realizezi câtă dezamăgire şi consternare ai produs, stimate al doilea om în stat, prin declaraţiile ultime pe care le-ai făcut?

Desigur, pentru toate astea, inclusiv pentru ironiile la adresa liderilor europeni, se va da socoteală, dar până atunci fă-ţi datoria pentru investiţia făcută de electoratul român. Este o datorie de onoare, într-o perioadă în care onoarea a devenit pentru unii un preş de care îţi ştergi picioarele. Sperăm că acelaşi lucru nu este valabil şi pentru dumneata.

Altă gafă: nu cu mult timp în urmă ai declarat că, în mod sigur, vei fi ales Preşedinte al României, frizând o grandomanie fără seamăn, dar şi o insultă la adresa electoratului român. Calculul părea să fie următorul: „Tu, electoratule, care ne-ai ales cu 70%, mă vei alege din nou cu un procent suficient care să-mi dea posibilitatea să mă aşez pe fotoliul de la Cotroceni”. Oare nu e un calcul pripit?

În ultimul timp, România a avut la vârful puterii două tabere, care de voie, de nevoie, au coabitat, chiar pe baza unor hârtii caraghioase, unice în lume, pe care le-am fluturat prin faţa liderilor europeni. Una din tabere se numeşte încă USL.

Fără să fim uselişti, pedelişti sau altceva, întrebăm: acum, oare câte tabere avem la vârful puterii? Spectacolul al cărui final va fi la finele lui 2014 abia începe. Români, ţineţi-vă bine! România lui Caragiale încă n-a murit!

Dar, limbajul politicienilor de atunci era mai curat, mai civilizat. În timp ce, în ultimii ani, puţoismele verbale, rostite de oameni maturi, sunt folosite la nivelul întregii clase politice, în primul rând la nivel înalt.