Rafila acuză lipsa măsurilor de protecţie la evenimente: Din nevoia de popularitate şi a alegerilor PNL. Nu ştiu dacă pentru familii importante sunt festivalurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Rafila FOTO: Inquam Photos
Alexandru Rafila FOTO: Inquam Photos

Medicul Alexandru Rafila, deputat PSD, acuză autorităţile statului că au încurajat transmiterea noului coronavirus prin promovarea unor evenimente publice la care distanţarea sau purtarea măsţii de protecţie nu au fost obligatorii.

Medicul şi social-democratul Alexandru Rafila a transmis că ţara noastră se confruntă cu o situaţie de criză generată de nol val al pandemiei. „Lipsa de pregăire în asigurarea asistenţei medicale s-ar putea să aibă un mare impact asupra cazurilor”, a spus Rafila.

Social-democratul acuză că, în urma rectificării bugetare, există deficite mari de finanţare pentru programele naţionale de sănătae. „Finanţarea este asigurată până în noiembrie, pentru că există înfirmaţii că în noiembrie va fi o nouă rectificare bugetară. Din experienţă, alocarea de fonduril la sfârşitul anului face inoperante aceste fonduri. Programele naţionale de sănătate prezintă deficite serioase”, a subliniat Rafila joi, într-o conferinţă de presă.

În ceea ce priveşte modul în care este gestionată pandemia, Rafila a transmis că acţiunile Guvernului sunt tardive şi susţine că Executivul nu comunică eficient în ceea ce priveşte vaccinarea şi implementarea certificatului Verde de sănătate.

„Discuţia legată de certificatul verde cred că trebuie să convingă oamenii că certificatul este unul util. Am început să discutăm despre vaccinare obligatorie şi testare obligatorie. Nu! Trebuie să vorbim despre protejarea sănătăţii. Certificatul verde oferă alternative: vacccinare, testare sau pentru persoanele care au trecut prin boală în ultimele şase luni se oferă acest certificat fară nicio problemă. (...)

Scoaterea cuvintelor «obligativitate», «pedeapsă» va fi o abordare care va convinge cetăţenii să se vaccineze. Asistăm la un amatorism în ceea ce priveşte comunicarea”, a mai spus social-democratul.

De altfel, Alexandru Rafila susţine că situaţia cazurilor din prezent este „rezultatul inacţiunii Guvernului din ultimele luni”. „Nu este o creştere întămplătoare, în tot acest timp au existat decizii legate de organizarea de manifestări cu număr foarte mare de persoane. Lucrul acesta, fără protecţie, a dus la apariţia foarte multor cazuri. Nu ştiu dacă cele mai importante lucruri pentru familiile cu copii sunt anumite festivaluri. Eu cred că cel mai important lucru este să poată merge la şcoală. (...)

Sunt convins că lipsa oricăror măsuri sau lipsa unor exemple din partea celor care guvernează ţara privind respectarea unor măsuri simple, precum distanţarea sau purtarea maştii la evenimente publice s-a datorat exclusiv nevoii de popularitate, s-a datorat exclusiv alegerilor interne în PNL, când era cool să te înghesui, să nu porţi mască, să nu respecţi măsurile pe care le-ai promovat. Este impardonabil ca primul ministru sau alţi demnitari ai statului, şefi ai unor autorităţi locale să incurajeze până la urmă transmiterea bolii”, a conchis Rafila.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite