Raluca Turcan: „ De ce au fost bani luaţi de la Ministerul Muncii la rectificarea bugetară? Sincer, nu ştiu”/„Nu există niciun temei să fiu exclusă din PNL”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Mediafax
FOTO: Mediafax

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că anunţul privind o rectificare bugetară imediat după învestirea noului guvern, rectificare la care ministerul Muncii va primi bani, confirmă afirmaţiile sale cu privire la bugetul pentru pensii.

Ea susţine că a primit cu nemulţumire decizia ca bugetul Ministerului Muncii să fie rectificat negativ şi că a făcut aproape zilnic demersuri oficiale sau informale pentru rezolvarea problemelor financiare ale ministerului.

„Faptul că astăzi s-a anunţat că după învestirea Guvernului, în prima şedinţă, se va realiza rectificarea bugetară şi se intră în calendarul de alimentare a bugetului Ministerului Muncii şi a bugetului de asigurări sociale pentru a plăti în luna decembrie pensiile şi alocaţiile, confirmă tot ceea ce am spus. Aşadar, aici nu mai este cuvântul meu contra altor opinii care au mai fost exprimate în spaţiul public, e un lucru confirmat deja de cei care vor veni la Guvern. De ce au fost bani luaţi la rectificarea bugetară? Nu ştiu, sincer, nu ştiu”, a afirmat Raluca Turcan, marţi seară, la Digi 24.

Ea a declarat că a aflat „după anunţul public" faptul că la rectificarea bugetară trecută ministerul pe care îl conducea şi care avea cea mai bună execuţie bugetară, de 97%, a pierdut bani. 

„Asta a fost situaţia atunci. Am înţeles, pot să înţeleg. Într-o echipă guvernamentală există calcule care pot să transceadă, să spunem, viziunii unui ministru”, a adăugat Turcan. 

Ea a menţionat că a primit cu nemulţumire decizia ca bugetul Ministerului Muncii să fie rectificat negativ şi că a făcut aproape zilnic demersuri oficiale sau informale pentru rezolvarea problemelor financiare ale ministerului.

"Eu am această îngrijorare cu privire la finanţarea obligaţiilor noastre din momentul rectificării bugetare, când pur şi simplu s-au luat acei trei miliarde de lei de la Ministerul Muncii, de fapt, s-a luat o parte din subvenţia pe care o primea bugetul de asigurări sociale, pentru că partea de contribuţii nu asigură plata întreagă a cheltuielilor. Şi am încercat să ţin această îngrijorare cât mai mult posibil. Mai mult decât atât, cred că am parcurs toate etapele şi instituţionale şi informale. Am foarte multe adrese către Ministerul Finanţelor, am o propunere de Hotărâre de Guvern care mi-a fost restituită ca fiind neavizată pentru că nu existau bani în fondul de rezervă. (...) Au fost demersuri pe care le-am făcut instituţional aproape în fiecare zi”, a adăugat Raluca Turcan.

Raluca Turcan: „Nu există niciun temei să fiu exclusă din PNL”

Ministrul Muncii Raluca Turcan a transmis, luni, colegilor de partid un mesaj extrem de dur legat de negocierile pentru guvern şi de atitudinea preşedintelui partidului Florin Cîţu, pe care l-a acuzat că spune minciuni şi căruia i-a cerut să-şi depună demisia împreună cu toată echipa de negociere. „E puţin spus că s-a negociat în genunchi”, consideră Turcan.

„Florin, eşti dispus să joci la poker până şi banii de pensii. De mai bine de o lună mă ţin de capul tău şi-ţi spun repetat că de vineri (26 noiembrie) nu mai sunt bani de pensii şi de alocaţii pentru că i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe Facebook”, i-a transmis Raluca Turcan lui Florin Cîţu.

După schimbul de replici acide din ultimele zile cu Florin Cîţu, ministrul interimar al Muncii a declarat marţi seara, la Digi24, că nu se aşteaptă să fie dată afară din partid pentru că l-a atacat pe preşedintele PNL şi i-a cerut demisia. „De ce? Am spus lucrul acesta în interior. Nu există niciun temei să fiu exclusă din PNL”, a explicat Turcan.

Întrebată dacă se aşteaptă să fie exclusă de Florin Cîţu din Partidul Naţional Liberal pentru că l-a atacat şi i-a cerut demisia, Turcan a răspuns că „în mod normal nu”, pentru că „nu există niciun temei statutar”.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite