Raluca Turcan: Oare cum or să stea domnul Rafila şi domnul Cercel în aceeaşi echipă cu cei doi parlamentari PSD care se băteau într-o şaormerie?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.ro
FOTO gov.ro

Vicepremierul Raluca Turcan afirmă că înscrierea profesorilor Alexandru Rafila şi Adrian Streinu-Cercel în PSD, pe listele căruia vor candida la alegerile parlamentare, nu este în avantajul celor doi.

"Când am primit această informaţie nu am putut să nu mă gândesc oare cum or să stea domnul Rafila şi domnul Cercel în aceeaşi bancă şi în aceeaşi echipă cu cei doi parlamentari PSD care se băteau într-o şaormerie să nu poarte mască, în timp ce domnii Rafila şi Cercel luptau alături de Guvern să impună măsuri de sănătate publică”, a declarat Turcan.

"În mod evident este gândit ca un gest de imagine, pentru că aşa a şi fost prezentat: ia uitaţi ce lovitură am dat noi, că o să-i avem ca şi candidaţi pe marii specialişti, recunoscuţi de români. Când am primit această informaţie nu am putut să nu mă gândesc oare cum or să stea domnul Rafila şi domnul Cercel în aceeaşi bancă şi în aceeaşi echipă cu cei doi parlamentari PSD care se băteau într-o şaormerie să nu poarte mască, în timp ce domnii Rafila şi Cercel luptau alături de Guvern să impună măsuri de sănătate publică şi eu pot să spun că au făcut bine lucrul acesta, nu pot să mă dezic de o colaborare pe care am avut-o cu ei la nivel instituţional”, a afirmat Raluca Turcan luni seară, într-o emisiune la B1 Tv. 

Ea susţine că cei doi au intrat "într-o echipă total lipsită de credibilitate, cu contraexemple, plecând de la vârful partidului” şi că intrarea celor doi nu poate fi "în avantajul lor ca şi persoane credibile”.

"De la retorica negaţionistă, au ajuns la retorica în care îi pun umăr la umăr pe doi specialişti  n sănătate publică alături de doi bătăuşi din şaormerie împotriva măştii,” a adăugat viceprim-ministrul.

Turcan susţine că guvernul liberal a ştiut că cei doi reputaţi medici au o afinitate faţă de PSD, fapt care nu a împiedicat colaborarea cu ei. 

"Noi totdeauna am ştiut că şi domnul Rafila, şi domnul Cercel erau simpatizanţi cu PSD, asta nu ne-am împiedicat să lucrăm cu ei. (...) Nu am politizat subiectul numit sănătatea românilor, am colaborat cu ei şi nici nu le-am propus să vină în PNL”, a adăugat Raluca Turcan.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite