Raport Special despre societatea controlului

Anul 2045. Criminalitatea din Washington D.C. este combătută de către o unitate de elită numită „Precrime“ care utilizează în acest scop oameni cu puterea de a vedea în viitor şi a prezice crimele, înainte ca acestea să aibă loc. În filmul „Minority Report“ Tom Cruise, şeful diviziei Precrime, devenit el însuşi suspect, descoperă că viziunile despre viitor pot fi manipulate şi unitatea este desfiinţată.

„Precrime“ este metafora aparatului de supraveghere, control social şi represiune pe care din ce în ce mai multe state din lume îl crează pentru a preveni comiterea unor fapte împotriva securităţii interne, un concept din ce în ce mai ambiguu şi mai extins. Noua lege Big Brother, adoptată săptămîna trecută de către Parlament, este un instrument al unui astfel de aparat care va putea accesa date ale cetăţenilor de la furnizorii de servicii de internet şi telefonie doar pe baza unei simple solicitări motivate, nu prin obţinerea unui mandat judecătoresc, cum se întâmpla până acum.

Statul român îşi întăreşte aparatul de supraveghere, control şi represiune, în timp ce se retrage din economie, educaţie, sănătate sau cultură şi finanţează din bani publici entităţi private care-i preiau atribuţiile. Dar şi acest aparat este pus uneori în slujba intereselor private. La Pungeşti jandarmeria a acţionat în numele intereselor Chevron, aşa cum pe Vulturilor poliţia a scos oamenii din case în beneficiul proprietarului. Iar pirateria este combătută tot cu forţele de securitate internă ale statului.

Legiuitorii încearcă să ne convingă că legea nu priveşte deţinătorii individuali de tehnologie, dar ea se referă la deţinătorii de infrastructuri cibernetice care sunt şi deţinători de date private. Şi dacă ne gândim cine a salutat adoptarea acestei legi de către Parlament, este vorba despre Laura Codruţa Koveşi, şefa Direcţiei Naţionale Anti-corupţie, acesta e un indiciu că datele ce vor fi solicitate vor fi inclusiv ale unor persoane private suspecte sau care pot deveni suspecte în urma supravegherii pentru că obiectivele declarate ale legii sunt prevenţia şi contracararea.

România se înscrie în curentul global de transformare a societăţii deschise într-una a supravegherii, controlului social şi represiunii în care cetăţenii îşi pierd drepturile şi devin suspecţi, potenţiali terorişti, hackeri sau corupţi din cauza unor vicii morale. Aparatul tehnologic şi uman este creat în numele acţiunii preventive împotriva terorismului, atacurilor cibernetice şi corupţiei, fenomene ce ne sunt prezentate de propaganda oficială ca fiind omniprezente şi omnipotente, tocmai pentru ca subiecţii să accepte mai uşor limitarea libertăţilor prin supraveghere, control şi represiune.

Legea va fi aplicată de către o insituţie pe care o înfiinţează, Sistemul Naţional de Securitate Cibernetică (SNSC). Aceasta va avea un Consiliu de conducere ce va fi coordonat tehnic de către Serviciul Român de Informaţii, „autoritate naţională în domeniul securităţii cibernetice” şi se va subordona Consiliului Superior de Apărare a Ţării. Cu alte cuvinte, legea sporeşte puterea unor instituţii închise al căror control civil e formal şi care nu se supun niciunei forme de audit public. Abuzurile vor rămâne în consecinţă secrete, ca şi activitatea acestor instituţii.

Mesajul implicit pe care ni-l transmit beneficiarii legii este că, dacă vrem antiterorism sau anticorupţie eficientă, atunci suntem obligaţi să acceptăm şi limitatea libertăţilor. 2045 este acum.