Politică

articolul anterior articolul urmator

Raportul MCV şi mandarinizarea Justiţiei

59
23 Oct 2019 20:54:23
Liviu Avram
Consiliul Superior al Magistraturii
Consiliul Superior al Magistraturii

Şapte magistraţi din Consiliul Superior al Magistraturii au emis miercuri un comunicat în care arată: „Am luat act de conţinutul şi concluziile fără precedent ale Raportului întocmit de Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi considerăm că acestea corespund întocmai realităţii actuale din justiţia română”. Dar de ce spun ei că e „fără precedent”?

De ani buni, rapoartele MCV identificau vulnerabilităţi în ceea ce priveşte funcţionarea Justiţiei din România exclusiv la nivelul instituţiilor politice, în speţă Parlament şi Guvern. De acolo venea, întotdeauna, pericolul. Instituţiile din interiorul sistemului judiciar – CSM, Înalta Curte, DNA etc. – erau fie lăudate, fie abordate într-o notă neutră.

Iar asta era întotdeauna o veste bună. Oricât de ticăloşi erau ei, politicienii, cu toate încercările lor mai mult sau mai puţin străvezii de a prelua Justiţia sub control, aveam măcar încredinţarea că sistemul judiciar ca atare şi-a câştigat respectul de sine şi, cu toare imperfecţiunile sale, ţine la propria sa independenţă.

Or noutatea ultimului raport MCV tocmai asta e: după foarte mulţi ani, Comisia Europeană aduce critici răspicate, deşi formulate diplomatic, nu doar politicienilor, ci şi unor instituţii din interiorul sistemului de Justiţie: Consiliul Superior al Magistraturii (în fine, o parte a sa), Inspecţia Judiciară, Secţia Specială de Investigare a Magistraţilor.

Asta confirmă cât se poate de oficial ceea ce bănuiam de mult: sistemul judiciar a fost infiltrat, pe diverse căi, cu o serie de personaje care au fost plantate în poziţii cheie şi l-au deraiat de la parcursul său firesc, în care se înscrisese de ceva ani. Cum s-a întâmplat asta? Nu ştim exact, dar nu poţi să nu constaţi că un Lucian Netejoru, obscur judecător la Giurgiu, cu studii făcute la Ecologică pe la începutul anilor 90, birjăreşte de patru ani Inspecţia Judiciară - şi a fost eternizat acolo inclusiv prin ordonanţă de urgenţă. Sau cum un Giani Stan, odinioară cărător de poşete, a trecut ca racheta pe la Inspecţia Judiciară ca adjunct, apoi şef la Secţia Specială, iar acum e judecător la Curtea Constituţională - şi peste tot a lăsat nişte dâre de neuitat.

O discuţie aparte merită, de exemplu, Lia Savonea, preşedinta CSM. Aceasta a ajuns membru CSM prin votul judecătorilor de Curţi de Apel, în urma alegerilor din 2016. Dar tot în 2016 am mai avut noi nişte alegeri, cele parlamentare, unde s-a săvârşit probabil cea mai mare fraudă morală de când se ţin alegeri libere în România. Liviu Dragnea şi PSD-iştii au tăcut mâlc în campanie asupra intenţiilor pe care le au cu Justiţia, pentru ca imediat după câştigarea alegerilor să ne trezim cu Ordonanţa 13 şi cu tot ce-a urmat. Sunt curios dacă judecătorii de Curţi de Apel care i-au dat votul Liei Savonea au evaluat vreodată dacă au fost sau nu victimele aceleiaşi tehnologii de fraudare morală: au comparat ceea ce le-a promis Lia Savonea înainte cu ce a făcut după? Cred că două Curţi de Apel au făcut-o deja şi au votat demararea procedurilor de revocare. 

Judecătorul Horaţius Dumbravă, fost membru CSM, a scris acum o săptămână o excelentă analiză asupra sistemului judiciar, unde a ridicat o problemă importantă: mandarinizarea Justiţiei. Adică capturarea sistemului de Justiţie din chiar interiorul Justiţiei, de către un grup de magistraţi, cu scopul de a-i intimida pe toţi ceilalţi şi de a-şi prezerva poziţii de frunte şi de forţă în sistem. Asta ar duce la un paradox: să avem un sistem judiciar independent, dar în interiorul căruia judecătorii să fie dependenţi de hachiţele mandarinilor care au preluat controlul. Asta ar fi la fel de periculos, dacă nu chiar mai periculos, decât politizarea Justiţiei.

Judecătorul Dumbravă nu se hazardează să afirme că sistemul judiciar din România este deja mandarinizat, ci doar semnalează un risc potenţial. Raportul MCV şi „disidenţa” celor şapte magistraţi din CSM arată, totuşi, că domnul judecător este cam prea optimist.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

59 Comentarii

constantin constantin
23.10.2019, 21:14:40

Judecatorul Dumbravă este ăla cu nașul în suflet? Nu mai crede nimeni în MCV! Este o bătaie de joc la adresa României. Cum să pleci la drum cu 4 observații și, după niște succese ale DNA-ului, să ajungi la 9?..... Nu mai contează câte observații avem astăzi, chiar nu mai contează. Livia Savonea, RESPECT!

-18 (22 voturi)
herr v.6.01
23.10.2019, 21:15:15

Deci Justizia s-a autosabordat.

+6 (8 voturi)
Vanatorul/d.c.
23.10.2019, 21:22:49

Bulgaria, mafiotizata pana la ultima educatoare de l agrupa mica de la gradiniță, e ok..! Asa zic escrocii de la Bruxelles..! Iar Romaia e ”ultima gaina” in materie de justitie si coruptie, desi a avut-o pana mai deunazi ca portdrapel al Justitiei si luptei anticoruptie pe ”Slujirea Insăsi”, Zeita carpato-mioritica Luluța Imaculata..! Nu-i de mirare insa..! Romania a ajuns sa fie privita si tratata de catre politrucii si coruptii birocratii de la Bruxelles, precum si de catre o parte din presa europeana si nord-americana, ca ”ultima gaina” nu a UE, ci a coloniilor africane di Europa..! Iar asta s-a intamplat exact in perioada in care impostorul de la Cotroceni cu cap de neamț mioritic si cu evidente sentimente antiromanesti si antinationale a fost ”titularul politicii externe si al relatiilor internationale ale tarii”, functie in care el, mafia liberala si ceilalti tradatori ai intereselor nationale din gruparile politico-mafiote antiromânesti si antinationale care l-au plantat la Cotroceni, au denigrat Romania 4 ani si 10 luni cu o voluptate vecina doar cu schizofrenia cu care o fac doar eternii dusmani ai natiunii noastre grofii UDMR-ului si sefii lor de la Budapesta, exagerandu-i numai in sens negativ anumite aspecte intalnite in toate tarile UE de altfel (coruptie, de ex.), pana cand romanii au ajuns sa fie priviti (si unii chiar sa se creada, asa de tare li s-au bagat in cap minciunile denigratoare) un fel de ..somalezi ai Europei, adica cei mai analfabeti, mai needucati, mai corupti, mai violatori, mai nespalati, si mai..alte tampenii si exagerari debitate despre noi chiar de catre propagandististii din tara si se-afara ai mafiei iohannist-liberal-securitice si ai gruparilor de interese antinationale si antiromansti care l-au plantat pe Iohannnis la Cotroceni..! Inca o dovada ca jigodismul politic al unor mafioti, impostori si fripturisti fanfaroni, care, pe fondul ”anti-pesedismului” unor largi categorii de populatie au capatat tupeul sa se pretinda si ”patrioti”, nu numai ”liberali”, ”opozite de dreapta sau ”salvatorii natiei” (desi-s sunt paralei cu toate), e complet lipsit de scrupule, singura..procupare a unor astfel de tradatori de neam si tara fiind cea legata ce..cum sa ajunga mai repede la cascavalul guvernarii, ca sa ..roada hapsâni din el, exact ca niste..sobolani (rosii sau galbeni, nici nu mai conteaza)..! Iar daca refuzi sa votezi si sa faci cârdasie cu astfel de sobolani, daca vrei primenirea Romaniei si redobandirea demnitatii si credibilitatii ca natiune, te ataca imediat propagandistii si alte lichele mercenare năimite de catre sobolanii respectivi s-o faca..!

-9 (19 voturi)
Vanatorul/d.c.
23.10.2019, 21:24:40

Se vede si din avion ca Sectia de Investigare a Infractiunilor din Justitie sperie tare o gramada de magistrati, politicieni si propagandisti ai lor ..! Nicidecum insa nu-i sperie pe procurorii si judecatorii cinstiti, care nu au putut fi agatati cu nimic de catre negulestii lui Kovesi si Coldea si de aceea nici nu au pocnit din calcaie in fata lor, sau a plantatului lor la Cotroceni..! Si stii de ce-i sperie in halul asta SIIJ..? Pentru ca, la fel ca sistemul securist ceausist, procurorii sistemul securistic iohannist-luluțan-coldist , negulestii si propagandistii lui au inventat cu o ”frenezie” de-a dreptul stalinist-gestapovista ..culpe de drept comun (vezi facaturile de dosarele penale cu infractiuni penale imaginare si ”probe” ”plantate” sau falsificate , care au fost desfiintate de instantele judecatoresti), pentru a-i denigra si ”infunda” pe cei care au avut curajul sa li se opuna..! Acum ”buboiul” s-a spart..! Judecatori curajosi nu mai vor sa taca..! Procurorii aflati in cardasie cu cele doua mafii antinationale (PSD si PNL) se acuza reciproc de ..constituire de grup infractional..! Cert este ca dupa doar 4 ani si 10 luni de mandat prezidential Iohannis, in Romania Constitutia, legea si chiar codul penal nu mai valoreaza doi bani..! Tot ce vedem ca se petrece azi in politica si justitie, toate atacurile la adresa SIIJ , sau la adresa procurorilor si judectorilor cu adevarti corecti si independenti, tot circul mediatic, toate abuzurile, toate facaturile de dosare, toate ”clasarile” si ”achitarile” si toate loviturile revansarde pe care si le dau unii-altora slugoii celor doua tabere mafiote prin tribunale, prin parchete, prin mass media, pe la CC, pe la UE, pe la CEDO si pe unde mai apuca, totul are ca miza conservarea unor privilegii si relatii securistico-mafiote, toti aplicând ”legea” si ”Constitutia” dupa cum le dicteaza interesul personal sau/si al taberei mafiote pe care o slugareste..! Oare ce-ar fi daca SIIJ ar lua ”la puricat” felul cum cele 17 dosare penale al lui Iohannis au fost ”clasate” dupa s-au consumat atatea eforturi si zeci de milioane cu urmarirea penala, doua dintre ele fiind clasate ”pe repe-nainte”, chiar inaintea depunerii candidaturii Iohanis la presedintie..? Sau ce-ar fi daca ”ar fi luati la intrebari” cei care l-au anchetat si tinut in mod abuziv in puscarie luni intregi pe Horia Georgescu si pe alti oameni nevinovati, oameni care au fost incarcerati (doar pentru ca au refuzat sa pocneasca din calcaie in fara lui Coldea si Kovesi) pe baza unor facaturi de dosare cu probe fasificate grosolan si desfiintate in instantele de judecata, dosare cu probe falsificate chiar de catre procuririi si sereistii lui Kovesi si Coldea..? Ar fi foarte interesant de aflat de ce au abuzat oameni nevinovati, de ce i-au bagat in piscarii cu lunile fara a exista o condamnare definiva pe numele acestora si, mai ales, de ce au falsificat probe si la ordinul cui au facut-o..! Cert este ca pentru a ajunge din urma celelalte state membre UE, dar si pentru a ne recaștiga demnitatea si respectul lor, tara are nevoia ca de aer de un ”shutdown” al clasei politice si al structurii de conducere si influenta din Justitie, urmat de un ” reset” la care sa nu mai participe sub nicio forma si la nici un nivel de conceptie si decizie oamenii celor doua mafii nationale, PSD si PNL..!

-9 (19 voturi)
Maximilian Vladimir
23.10.2019, 21:29:47

Lucrurile sunt mult mai simple SUNTEM UN POPOR LAS SI TRADATOR, de ce spun asta, pentru ca la noi SA MOARA CAPRA VECINULUI ESTE SPORT NATIONAL. Aici ma refer la snuggle platrite si recompensate de ambasadele si guvernele straine care s-au folosit de cozile de topor romanesti ca sa far apraf industria si tot ce era bun in Romania. Bulgaria nu are nici DNA nici ANI, si nici nu se lupta cu "coruptia" cum lupta DNA-UL romanesc, la ei lucrurile sunt foarte simple incerci sa combati coruptia, o rezolva ca in spatiul ex-sovietic, te trimitem la ingeri in rai sau in iad in functie de cum te judeca si repartizeaza DNA-UL lui Dumnezeu. Bulgari nu au facut nici pe sfert din ce a facut Romania si totusi li se ridica MCV-ul, de ce pentru ca sunt mai destepti ca noi romanii,cum? simplu se cearta intre ei, dar nu rasufla nimic in exterior, sunt uniti, nu sunt paraciosi ca ai nostrii si isi apara tara si interesul national. Dovada ei vor intra in Schengen si porturile lor de la Marea Neagra vor fi pline de marfuri si bineinteles bani din/pentru UE, iar noi vom lua multa ...UIE, in contextul in care portul Constanta rivaliza cu Rotterdamul olandez. de ce se intampla asta pentru ca suntem prosti gramada. PSD de kkat, Opozitie de kkat.

-8 (14 voturi)

Vezi toate comentariile (59)

Modifică Setările