Război politic total sau opera buffa?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trebuie observat că, deşi a avut de înfruntat numeroase şi uneori dramatice contestări şi a schimbat 3 guverne, Liviu Dragnea conduce mai autoritar PSD-ul ca niciodată, având un control asupra organizaţiei pe care cred că nici Iliescu sau Năstase nu l-au avut.

Protestul nostru civic e reactiv

După mai bine de doi ani de proteste periodice, cred că ar fi trebuit să devină clar oricui că mobilizarea pentru proteste anti-PSD a activiştilor civici din România este una reactivă, fiind nevoie de provocări clare din partea puterii pentru reunirea unui număr demn de luat în seamă de participanţi la întrunirile de contestare. De fiecare dată, provocarea apare sub forma unei acţiuni care este definită ca abuz, sau ca rezultat al unui abuz, adică al încălcării normei - care poate fi atât etică, dar şi legală.

De genul acesta a fost tragedia de la Colectiv - atribuită corupţiei întregului lanţ administrativ care gestionează funcţionarea localurilor, dar şi incidentul OUG13, când deranjul a fost provocat în primul rând de modul evident neobişnuit („noaptea ca hoţii”), ca să mă exprim eufemistic, în care s-a încercat modificarea legislaţiei privind abuzul în funcţie. A contat în ambele dăţi, în plus, conotarea abuzului prin activităţile Parchetelor, ale căror acţiuni ulterioare au fost înţelese de mulţi ca o certificare a faptului că acolo s-au produs încălcări ale normelor de drept.

Pe de altă parte, modificările importante operate pe cale parlamentară la adresa eşafodajului statului de drept sau alte mostre de legislaţie controversată adoptată de coaliţie nu au reuşit să scoată în stradă decât câte o mână de oameni, în ciuda semnalelor de alarmă care mai de care mai panicate transmise în cor de presă, de lideri de opinie sau de lideri politici. Cu o majoritate confortabilă, cu Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului prietene, actuala putere PSD-ALDE-UDMR poate transforma aproape după plac regimul constituţional din republica noastră aplicând mecanisme parlamentare în vigoare - pe care le poate schimba de asemenea după dorinţă.

Bătând protestatarii, puterea pare a se fi legat la cap în absenţa durerii

Cu toată claritatea logicii reactive a protestului public de tip #rezist, puterea pare a fi ignorat complet lecţiile transmise de experimentele naturale ale ultimilor doi ani şi a acţionat în ultimele săptămâni ca şi cum şi-ar dori să ca înfruntarea cu protestatarii anti-PSD să escaladeze. Deşi poate legifera aproape orice fără teama de a suferi sancţiunea străzii - doar cu costul gherilei oarecum neputincioase a opoziţiei parlamentare şi a preşedintelui - puterea şi-a provocat singură dureri de cap prin modul relativ primitiv în care a acţionat atât în cazul plăcuţei buclucaşe dar mai ales al mitingului „Diasporei” din 10 august. Să remarcăm doar că şi de această dată Parchetele (General şi cel Militar de data aceasta) au acţionat rapid începând cercetarea posibilelor abuzuri întâmplate în intervenţia jandarmilor împotriva protestatarilor.

O fi chiar proşti?

Pentru a înţelege ce se întâmplă trebuie să răspundem la banalul cui prodest? Explicaţia cea mai economicoasă este, bineînţeles, simplul „sunt proşti dom’le!” Aşa o fi, şi avem ca argument şi faptul că a doua zi trupele fioroase de jandarmi-ţestoase care băteau protestatarii au fost înlocuite de unităţi flower power care se bucurau să primească buchete şi poezii de la protestatari. Ca şi cum înţeleseseră greşeala comisă deunăzi şi participau la o ediţie „Iartă-mă”.

De mirare este însă cum de n-au înţeles până în 10 august? După ce s-au făcut de râs şi provocaseră destulă nervozitate deja în povestea cu şoferul din Suedia era clar că lucrurile vor escalada în cazul unei flexări obscene a muşchilor prin aplicarea în exces a „violenţei legitime a statului” (LOL). Chiar aşa de proşti să fie?

Trebuie observat că, deşi a avut de înfruntat numeroase şi, uneori, dramatice, contestări, şi a schimbat 3 guverne, Liviu Dragnea conduce mai autoritar PSD-ul ca niciodată, având un control asupra organizaţiei pe care cred că nici Iliescu sau Năstase nu l-au avut. În ciuda celor amintite mai înainte, la o verificare pragmatică, Liviu Dragnea nu pare a fi prost deloc aşadar. Secretul lui este în modul în care foloseşte conflictele externe ale partidului - reale (cu #rezist, Iohannis, opoziţia) sau imaginare, când e cazul (cu Statul Paralel, cu încercarea de lovitură de stat a lui Mălin Bot (sic)), pentru a întări coeziunea internă -  printr-o stare de urgenţă de tip revoluţia continuă care include nu doar mobilizare politică permanentă, dar şi monitorizare şi epurări necesare ţinerii sub control a tendinţelor centrifuge cât şi prin afişări cât mai vizibile ale fermităţii în relaţiile cu contestatarii - care dau încredere unora sau, de ce nu?, bagă spaima în alţii.

Cine râde la urmă, râde mai bine

Se uită adeseori în încercările de înţelegere a dinamicii conflictului politic de la noi este că aceasta este rezultatul unor interacţiuni strategice, în care actorii lovesc şi în resursele adversarului, capitol în care fidelitatea şi unitatea trupelor sunt fundamentale. Diversele „soluţii imorale” aplicate de-a lungul timpului ar trebui să fie avertismente permanente pentru fiecare deţinător al unei majorităţi parlamentare.

Liviu Dragnea a înţeles că cruciale nu sunt victoriile împotriva duşmanilor externi ci menţinerea controlului asupra acestui partid mare, cu un real potenţial de facţionalism, proces în care un război permanent, mai ales când inamicul este în mare măsură creaţia ta iar bătăliile controlate de tine, este foarte util. Cu un astfel de monopol negociezi altfel cu partenerii tăi şi îţi ţii  mai uşor la respect competitorii interni care s-ar putea gândi să îţi conteste autoritatea la fel şi pe competitorii externi care ar putea avea ideea de a purta discuţii subterane cu aripi din partid.

Spre deosebire de mulţi alţi lideri politici care iau în serios măcar parţial utopia unităţii şi coeziunii naţionale, şeful PSD ştie că nu va obţine nici un folos din demagogice manifestări de fraternitate care depăşesc interesul de clasă sau pe cel ideologic. Nimeni nu mai crede în ele iar războiul politic total e legitim şi deosebit de folositor.

Pe de altă parte, opoziţia - atât cea din parlament cât şi cea din stradă - trebuie să fi înţeles că pentru a nu participa ca proştii la piesă pusă în scenă de Liviu Dragnea soluţiile strategice sunt simple (cel puţin în vorbă): 1) să înţeleagă strategia lui Liviu Dragnea şi să evite capcanele întinse de acesta; 2) să fie proactivă, nu reactivă; 3) să fie disruptivă, să ia prin surprindere şi să lovească acolo unde nu se aşteaptă şi unde doare mai rău; 4) să fie non-violentă şi transparentă pentru a desfiinţa miturile conspiraţioniste cu Soros, Statului Paralel şi tentative de lovitură de stat, care convin atât de mult coaliţiei de guvernare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite