Războiul Dragnea-Firea continuă prin interpuşi. Prefectul Capitalei, demis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Speranţa Cliseru, prefect al Capitalei şi apropiată a Gabrielei Firea, a fost demisă din funcţia pe care o deţinea. Cliseru a avut mai multe contre cu ministrul Carmen Dan, după intervenţia în forţă a jandarmilor la mitingul din 10 august.

Guvernul Dăncilă a decis, la propunerea ministrului Carmen Dan, eliberarea din funcţie a prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru, persoană apropiată de primarul Capitalei, Gabriela Firea, cea care recent a rămas fără mai multe funcţii în PSD. 

De altfel, Carmen Dan şi mai mulţi social-democraţi au arătat cu degetul spre Cliseru în ceea ce priveşte persoana responsabilă de aprobarea ordinului de intervenţie în forţă a jandarmilor la protestul din 10 august, când zeci de persoane au fost rănite. 

De la aruncarea vinei pe prefectul Capitalei a început conflictul între Gabriela Firea şi Liviu Dragnea, în condiţiile în care şeful PSD a încercat slăbirea forţei primarului Capitalei. Până la urmă, Gabriela Firea a rămas fără funcţiile pe care le deţinea, adică preşedinte al PSD Ilfov şi Bucureşti, dar şi cea de vicepreşedinte al PSD.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite