Războiul PSD-PNL, faza denunţuri la DNA

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A trecut oarecum necomentat faptul că arestarea lui Eugen Brădean, ditamai directorul executiv la Hidroelectrica, precum şi a lui Ioan Mihăilă, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al S.C. Hidroelectrica S.A şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, a rezultat din denunţul la DNA a lui, cine credeţi, Remus Vulpescu.

Remus Vulpescu este  şef de cabinet al ministrului Chitoiu şi membru marcant al PNL. DJ-ul din privatizarea eşuată a Oltchim. Din interceptări rezultă că insuşi ministrul Niţă ştia de toată tărăşenia.

Adică, frate, frate, dar DNA e pe cătuşe şi pârnaie.

Situaţia este  atât de dramatică încât Ilie Sârbu, socrul Guvernului, pardon, al premierului, a exclamat oripilat: este o tragedie pentru PSD. Nu se ştie dacă se referea la pierderile de imagine sau a unei surse sigure pentru puşculiţa de partid.

O a doua lovitură aplicată PSD de către liberali se referă la devoalarea discuţiei preliminare referitoare la urcarea cotei unice la 22%. Dublată de declaraţiile dlor Antonescu şi Chitoiu conform cărora PNL nu va accepta niciodată aşa ceva.

Cei doi n-au negat discuţia, cum a făcut Victor Ponta, care s-a jurat cu cerul şi pământul că nu va fi aplicată şi nu s-a discutat nimic.

Prea târziu. Răul fusese făcut, toată presa vuia de bomboana pe coliva economiei româneşti pe care intenţiona s-o planteze Ponta, ecranând total vizita in America a premierului.

În replică, Ponta şi Dragnea, mai voalat, mai pe faţă, declară că pentru veniturile bugetare, mai precis pentru nerealizarea acestora, se fac vinovaţi ministrul de finanţe, Chitoiu, şi şeful ANAF, Diaconu, ambii liberali. Aşa, ca să ştie bugetarii cine sunt vinovaţii pentru evantuala neplată la timp a pensiilor şi salariilor, pentru eşecul economic al guvernului Ponta.

Într-o ultimă declaraţie, Crin Antonescu declară că PSD este „parşiv”, nu doar „parsivel”, dacă organizează, cum se zvoneşte, un congres de desemnare a unui candidat propriu al PSD la alegerile prezidenţiale din 2014.

O evoluţie, în orice caz, de la parşivel la parşiv. Aşa, ca între prieteni şi parteneri de guvernare.

Au rămas în urmă declaraţiile lui Ilie Sârbu, conform cărora „Antoescu e un nou Băsescu”, sau ale lui Antonescu, conform cărora „premierul trebuie să ştie că oricine încearcă să influenţeze şi să intimideze justiţia, va avea în mine un adversar", apropo de încercarea de schimbare şi intimidare a şefilor de la DNA.

Crin Antonescu a descalificat mesajul transmis de premierul Ponta în SUA, unde a vorbit despre recunoaşterea provinciei Kosovo ca stat, atrăgându-i atenţia premierului că nu este în măsură să dea astfel de garanţii. De la Bruxelles, Victor Ponta a replicat că liderul PNL, desemnat în acest moment candidat USL la prezidenţiale, are aceeaşi părere, judecând după poziţia exprimată în discuţiile din Parlament, în Comsia de politică externă.

E greu să faci un inventar a ultimelor atacuri între partenerii de guvernare din USL, uniune care se menţine, încă, din două motive:

1. Ponta e disperat să nu guverneze cu spectrul moţiunii de cenzură planând zilnic deasupa capului, în cazul în care liberalii trec în opoziţie.

2. Antonescu este presat de baronimea şi clientela PNL să nu părăsească „ciolanul” guvernării, cum exact se exprimă socrul Ilie Sârbu.

Toată această ecuaţie se va rupe când calculele electorale îi vor arăta lui Antonescu că sunt mai mari costurile alături de PSD la guvernare, mai ales că economia e în picaj, comparativ cu situaţia în care PNL ar fi în opoziţie. Mai ales că nici să furi nu mai este aşa simplu, cu urechile serviciilor secrete aţintite pe cei aflaţi la putere.

Necunoscut este momentul când apele se vor despărţi, ajutate de cântecul de sirenă al lui Vasile Blaga.







 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite