Reactia lui Barna dupa demisia lui Cornel Zainea din USR: „Am încercat să îl conving şi sper să ia în considerare cât mai curând să revină“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul USR Dan Barna regretă decizia deputatului Cornel Zainea de a demisiona din partid şi din Parlament şi speră că acesta va reveni, totuşi în partid.

După ce deputatul Cornel Zainea, care a pierdut la diferenţă de 54 de voturi cursa pentru Primăria Chiajna, a anunţat joi că demisionează din USR şi din Parlament, Dan Barna a încercat să-l convingă să revină, însă fără sorţi de izbândă, după cum a anunţat chiar el într-o postare pe Facebook. 

„Am fost alături de el în campanie aşa cum i-am fost alături pe tot drumul pe care l-am parcurs împreună în USR. Chiajna merita un primar precum Cornel Zainea. E unul dintre cei mai activi parlamentari pe care i-am avut, de numele său legându-se iniţiative importante ale USR pe zona de  mediu şi de IT. Am încercat să îl conving şi sper să ia în considerare cât mai curând să revină”, a scris liderul USR. 

Reacţia lui Barna vine la scurt timp după ce Cornel Zainea scria pe pagina sa de Facebook că lucrurile în partidul şi Parlamentul din care făcea parte merg pe drumul greşit, despre cel dintâi scriind: „USR şi se pare că şi PLUS devin partide în care câştigă cine «are control pe filială»”. Acesta consideră că doar un mesaj politic extrem de puternic mai poate produce schimbările pe care societatea le aşteaptă, schimbări precum limitarea mandatelor pentru orice funcţie publică, vot pentru persoane, nu pentru liste, un stat în care oamenii ajung în funcţii pe merit, nu un stat capturat de impostori.

De asemenea, Zainea a mai precizat că ia în calcul o candidatură independentă la Camera Deputaţilor, în Ilfov. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite