Reformă şi anticorupţie revoluţionară

Susţinătorii DNA au convingerea de nezdruncinat că anticorupţia va produce o curăţire a societăţii şi în special a clasei politice. Că acesta este un moment T0 în care, prin pedepsire, comportamente inacceptabile şi ilegale percepute ca normale prin generalizarea lor vor fi inhibate. Am spus-o şi o repet: doar represiunea prin DNA a anticorupţiei nu va avea efectele aşteptate.

Fără o schimbare profundă în societate, în administraţie şi în partidele politice, comportamentele corupte se vor reproduce iar rezultatul va fi o specializare în infracţiune. În locul miniştrilor arestaţi vor veni alţii la fel, în locul parlamentarilor şi şefilor din administraţia locală, aşişderea. E ca în situaţia pedepsei cu moartea: aceasta nu reduce numărul de crime care se pedepsesc prin scaunul electric. 

Anticorupţia văzută de promotorii ei ca o acţiune revoluţionară care deblochează energiile pozitive din societate, o distrugere din care se va naşte o nouă construcţie, nu va reuşi singură, fără reformă, să creeze o societate mai mai puţin coruptă. Riscul este ca mijlocul, anticorpţia, să ia în stăpânire scopul, să devină un scop în sine şi anticorupţia  să se trasforme într-o industrie care-şi fabrică singură cauzele. Iar în condiţiile în care activitatea Parchetului este complet netrasparentă, acest scenariu este nu doar plauzibil ci perfect posibil, dacă nu se întâmplă deja. Cazul Bica este relevant: în condiţiile în care existau informaţii privind activităţile ilegale ale Alinei Bica, în locul prevenirii comiterii altor infracţiuni, ea a fost numită în funcţie şi monitorizată. Astfel, numărul infracţiunilor şi implicit al dosarelor de anticorupţie cu numele ei pe copertă s-au înmulţit. Nu pledez pentru o limitare a acţiunilor anticorupţie, ci pentru o presiune cetăţenească pentru dublarea lor cu acţiuni de reformă.

• Într-o societate inegală, în care posibilitatea de a avea o minimă bunăstare în afara politicii este aproape zero, corupţia se va perpetua. România este un caz în care o persoană poate face mai mulţi bani într-un timp scurt prin politică decât prin orice alte mijloce. Atât timp cât cei mai mulţi oameni trăiesc în condiţii precare corupţia se va reproduce prin simplul fapt că politica va rămâne singura cale de a obţine o relativă prosperitate. Oricât am închide ochi în faţa acestei realităţi, cele mai multe afaceri sunt începute atunci când antreprenorul consideră că are o reţea de influenţă în politică şi în administraţie. De asemenea, funcţia politică sau publică a devenit cea mai bună asigurare împotriva şomajului pentru familiile şi clicile celor care le deţin. Această situaţie se vede cel mai bine în administraţia locală: o parte din angajaţi sunt rude sau prieteni de-ai politicienilor. Nu în ultimul rând, o minimă cercetare la nivel local ar scoate în evidenţă faptul că în perioada austerităţii firmele care au supravieţuit au fost cele legate de politică . Pe fondul unor restrângerii de resurse publice şi private acestea au devenit singurele cu acces la cele publice şi şi-au asigurat profitul.
• Finaţarea sistemnelor publice şi un sistem de salarizare adecvat pentru corpul funcţionarilor publici şi demnitari este o a treia condiţie esenţială pentru limitarea fenomenului corupţiei. Am mai scris şi o fac din nou: dramatic subfinanţate, sistemele publice, altele decât cele de control,  sunt vulnerabile la corupţie şi sunt menţinute în această stare. În timp ce salariile din educaţie reprezintă  azi 71,2% din media câştigurilor salariale din ministere şi organe centrale, iar cele din sănătate 70,2%, salariile din instituţiile de control precum Direcţia Naţională Anticorupţie, Inspecţia judiciară, DIICOT-ul, Oficiul pentru prevenirea spălării banilor sau Curtea de Conturi etc reprezintă, pentru fiecare în parte, peste 100% din media naţională. Astfel au dat de lucru şi implicit au legitimat instituţiile de supraveghere şi control suprafinanţate. Nu spun că piramida trebuie inversată, dar salarizarea funcţionarilor publici şi demnitarilor la un nivel ce puţin egal cu cele din instituţiile de control este vitală. Sunt mulţi cei care cred că indiferent de salarizare funcţionarii publici vor rămâne corupţi, că există un viciu moral, că lăcomia face parte din ADN-ul acestora. Mai multe studii arată că există o corelaţie negativă între salariile din administraţia publică şi corupţia şi că în anumite condiţii, una dintre ele fiind chiar existenţa unei justiţii funcţionale, creşterea salariilor poate fi un element de reducere a corupţiei.
• Reforma partidelor politice este esenţială, corupţia fiind mai prezentă în statele precum România în care partidele politice sunt mai închise, mai birocratizate, mai clientelare.  Atrât timp cât partidele continuă contraselecţia internă, cariera fiind făcută pe alte criterii decât cea a competenţei politice, pe baza de afinităţi şi loialităţi personale sau contra bani, corupţia va exista indiferent de cîţi demnitari va aresta DNA şi indiferent de câte condamnări vor pronunţa judecătorii. Funcţiile politice sunt împărţite exclusiv pe aceste criterii, iar cei numiţi rămân cu obligaţii faţă de cei care i-au numit. Această situaţie este ilustrată perfect de dosarul Agenţiei Naţionale de Restituire a Proprietăţilor. Mărturiile din acest dosar relevă faptul că oamenii numiţi în funcţie pe criterii politice sunt obligaţi şefilor de partid şi executanţi ai ordinelor politice. Rezistenţa duce automat la restragerea încrederii şi pierderea funcţiei. Fără depolitizarea administraţiei publice şi fără încurajarea formării unui corp de funcţionari de carieră, corupţia nu va fi stârpită. O soluţie pentru situaţia de criză a sistemului de partide, pe care doar dacă eşti legat la ochi nu poţi să o vezi, este deschiderea câmpului politic spre grupuri noi, cu alte mentalităţi, mai conectate la realităţile sociale, şi formate de jos spre vârf.  Partidele top-down, cum sunt  UNPR sau PMP, sunt cele mai toxice pentru mediul politic pentru că sunt deeschise oricăror compromisuri pentru a supravieţui.

Creşterea angajării în economie şi existenţa unor mijloace de acces la un relativ confort altele, decât politica şi funcţia publică, cum ar fi munca adecvat remunerată, creşterea finanţării pentru sistemele publice şi a salariilor la un nivel comparativ cu cele din instituţiile de control precum şi reformarea partidelor politice inclusiv prin înlocuirea celor actuale cu altele noi, pot, împreună cu o justiţie eficientă şi independentă, să limiteze fenomenul. Singură anticorupţia nu va produce rezultatele aşteptate şi va conduce la o neîncredere în eficienţa sistemului de justiţie, care nu va putea stârpi corupţia.