Reforma clasei politice

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puţine cuvinte sunt mai abuzate în comentariul politic decât sintagma „clasa politică”. Invariabil, „clasa politică” trebuie înnoită, schimbată, primenită, aruncată la gunoiul Istoriei, salvată de ea însăşi. Desigur, clasa politică trebuie reformată. Membrii ei sunt penali, ticăloşi şi, în general, nedemni pentru a ne reprezenta.

Poate, după o reformă din temelii a clasei politice, vom avea dreptul să sperăm la o „resetare” a politicii, o reaşezare pe noi temelii ale edificiului democratic. Consensul primar al dialogului nostru pe teme publice este că „clasa politică pute”.

Dacă ar fi să conturăm o scurtă arheologie conceptuală, probabil am fi surprinşi să descoperim că originea sintagmei „clasă politică” nu coboară mult înspre începutul secolului XX. Termenul a fost inovaţia conceptuală a lui Gaetano Mosca, unul dintre autorii timpurii ai teoriei elitelor, alături de Vilfredo Pareto şi Roberto Michels. Teoria clasică a elitelor susţine că, în orice societate, o minoritate redusă numerică se află la conducere, deţine puterea sau controlează deciziile politice şi economice.

Sau în formularea des citată a lui Gaetano Mosca:

„În orice societate (...) apar două clase, una care conduce şi alta care este condusă. Prima clasă, mai puţin numeroasă întotdeauna, îndeplineşte toate funcţiile politice, monopolizează puterea şi se bucură de toate privilegiile puterii, în vreme ce a doua, o clasă mult mai numeroasă, este condusă şi controlată de prima într-un mod mai mult sau mai puţin legal”.

Membru el însuşi al classe politica, fiind membru al Parlamentului italian din 1919 până în 1926, Gaetano Mosca concepe termenul „clasă politică” strict pentru a desemna o minoritate, strict pentru funcţia sa referenţială. În ambiţioasa sa sinteză istorică, „clasa politică” se regăseşte în regimurile din Orient, din Europa, în antichitate sau în modernitate. Clasa politică exercită puterea în diverse comunităţi politice fără ca autorul să îi ataşeze vreun balast peiorativ sau o conotaţie valoric negativă.

Gaetano Mosca a fost un gânditor inegal cu sine. Uneori l-am numi reacţionar (se opune, de pildă, votului universal), alteori are intuiţii de o remarcabilă actualitate. Naivitatea sa se oglindeşte, mai ales, în credinţa oarbă că apelul la civilitate, la patriotism, la un „examen al conştiinţei” adresat clasei politice poate salva, prin sine însuşi, impasul regimului italian, prin extensie, şi al regimurilor democratice europene.

Cât de amăgitoare a fost această iluzie s-a dovedit tardiv, odată cu semnătura sa pe lista apelului intelectualilor italieni împotriva fascismului din 1925, când Mussolini cucerise deja puterea. Ideea venerabilă că anumite însuşiri personale ale liderilor politici pot asigura libertatea şi egalitatea politică a fost abandonată relativ târziu, abia după al Doilea Război Mondial. Nu o „clasă politică” cu anumite virtuţi personale poate propulsa societatea în direcţia dezvoltării, ci un set instituţional de reguli. Nu înzestrarea naturală sau ghinionul istoric selectează societăţile cu o evoluţie accelerată, ci ideile.

Fiecare regim cu metehnele sale, s-ar putea spune. Dacă ne-am uita puţin în urmă, ne-am aminti cât am urât nomenklatura partidului comunist. În regimul democraţiei constituţionale, aceeaşi pasiune a detestării se revarsă acum asupra „clasei politice”. Folosim termenul „clasa politică”, urmându-l pe Gaetano Mosca, întrucât suntem încredinţaţi că suma individualităţilor care iau decizii politice şi economice cu greu poate fi numită, după Vilfreo Pareto, „elita politică”.

Poate că problema nu ţine, în primul rând, de „reforma” clasei politice. Estul ex-comunist nu a avut de înfruntat numai privatizarea vechii nomenklaturi, reciclaţi ca adepţi ai capitalismului, ci şi vegetarea instinctelor democratice, amorţite de jumătate de secol sub democraţiile populare comuniste. Poate că, mai stringentă decât o „reformă” a clasei politice, este nevoie de o reformă autentică a cetăţeniei, a implicării civice, a angajării în problemele cetăţii. Poate că noi trebuie să ne reformăm mai întâi de toate.

(O versiune mai lungă a acestui text a fost publicată în revista 22)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite