Reforma de la începutul reformelor. Statul

Primul val al crizei COVID-19 pare să fi trecut. Societatea a trecut un important test de rezilienţă, de răbdare, de înţelegere a provocărilor uriaşe aduse de această criză. La fel, şi noi, ca indivizi. Şi, mai ales, am dat dovadă de solidaritate cu statul şi cu instituţiile sale, am acceptat şi - în mare parte - am respectat reguli şi restricţii fără precedent în ultimii 30 de ani.

Întrebarea mea, însă, şi cred că a multora dintre noi, este dacă statul a trecut acest test. Este statul un partener, un protector al cetăţeanului sau este el mai degrabă o povară, o barieră, un cerber medieval al unei cetăţi pe care nu mai ştie cum să o conducă altfel decât cu forţa?

După agresiunile din 10 august 2018, pentru care PSD va rămâne pe vecie vinovat, m-aş fi aşteptat ca oricine îl înlocuieşte să încerce din răsputeri să demonstreze că societatea poate fi vindecată şi să înceapă atât de necesara reformă a statului. Nu s-a întâmplat asta, ne învârtim în continuare într-un cerc vicios al neputinţelor pe care pare că le rezolvam doar „militarizând” orice nu merge, de la ordinea la sănătatea publică. 

Nu cred că mai putem continua aşa. Avem nevoie să dezbatem şi să alegem ce fel de stat ne dorim. Această alegere va reprezenta mandatul politic de căpătâi al viitoarei guvernări şi al viitoarei majorităţi parlamentare, ea va determina dimensiunea reformei constituţionale, profunzimea reformei administraţiei, modelul de reconstrucţie economică post-criză, relansarea sistemului educaţional, însănătoşirea celor doi eterni bolnavi ai noştri: sistemul de pensii şi sistemul de sănătate. Dacă nu aşezăm statul şi instituţiile sale pe raţiuni de funcţionare noi, orice reformă sau schimbare structurală de termen lung în oricare sector sau domeniu va avea viaţă scurtă. 

Dar cum schimbăm un stat? Şi, mai precis, cum schimbăm statul român cu o administraţie schimonosită de comunism, nepotism şi corupţie, cu o Constituţie lăsată deliberat în coadă de peşte când e vorba de competenţe importante în stat şi cu o ambivalenţă ceţoasă a serviciilor de informaţii în raport cu instituţiile civile şi cu vieţile noastre private?

Mie unuia îmi este clar că schimbarea în bine a statului român se poate clădi pe aceste trei reforme primordiale: a administraţiei, cea constituţională şi reforma serviciilor de informaţii. Şi voi folosi acest spaţiu de exprimare publică pentru a creiona liniile majore de acţiune pe cele trei reforme.  

Astăzi voi începe cu reforma administraţiei. De ce e ea prima? Pentru că fară o administraţie funcţională, care înţelege însemnătatea serviciului public pe care îl serveşte, care să aibă competenţa şi flexibilitatea birocratică şi intelectuală de a înfăptui reformele sectoriale necesare modernizării şi dezvoltării României, nimic nu se poate obţine. 

Cum poţi gândi un program de reconstrucţie economică care să poată absorbi cele peste 70 de miliarde de euro doar în alocări europene fără o administraţie capabilă să elaboreze şi să implementeze un astfel de program? Doar imaginarea lui la nivel politic nu e de ajuns. E nevoie de funcţionari publici competenţi care să poată prelua o viziune politică, indiferent şi independent de orientarea politică a unui guvern, şi să o transpună în politici şi programe publice.

Eu cred că viitoarea guvernare trebuie să pornească cu această primă refomă. De la bun început, trebuie gândită o nouă structură a administraţiei centrale, cu ministere mai puţine, cu structuri mai mici, dar mai flexibile şi dinamice, cu o ierarhizare a nivelelor decizionale mult simplificată şi responsabilizată. Această aşezare instituţională nouă se poate elabora în primele şase luni de guvernare. Tot în acest interval, trebuie pregătit un concurs naţional de admitere în toate funcţiile de conducere din administraţia centrală. Subiecte unice, elaborate de o comisie formată strict din cadre universitare cu coeficient de citare internaţional, împreună cu specialişti în administraţie şi reprezentanţi ai asociaţiilor de consumatori.

Împreună cu noii conducători de servicii şi departamente recrutaţi în urma concursurilor naţionale, trebuie făcută reevaluarea şi reaşezarea competenţelor din administraţia publică centrală şi locală. Această fază nu trebuie văzută ca fiind făcută împotriva funcţionarilor de bună-credinţă, care ne servesc şi acum, cu munca şi talentul lor, pe noi toţi. Dar ea va fi făcută împotriva celor care au ajuns în administraţie pe filiere şi trasee politice scurte, în afara legii, şi care acţionează ca o frână pentru orice măsură care nu le aduce lor - sau stăpânilor politici care i-au pus în acele funcţii - acces la resurse publice. Cu acei oameni nu poţi schimba nimic, ei nu servesc societatea şi cetăţenii.

Bineînţeles că o astfel de reformă nu va fi simplă. Sunt o multitudine de detalii care pot merge prost, iar cei care vor pune frână vor fi cu miile. Dar ea se poate realiza, noi suntem pregătiţi să ne-o asumăm şi fără ea România va continua să rateze şansă după şansă, miliard după miliard de euro, bani pe care îi avem la dispoziţie. Avantajul nostru este că am învăţat lecţii grele în guvernarea 2015-2016, dar foarte utile pentru a evita capcanele politice şi birocratice. Va trebui intervenit rapid, decisiv, precis, pentru a crea capacitatea de a livra în administraţia noastră. Aşa se vă crea „cum”-ul necesar unei guvernări de succes.  

Şi mai e un lucru la fel de important. Schimbarea de care avem nevoie la nivelul statului trebuie să pornească şi de la noi, de la mentalitatea noastră ca indivizi. Această mentalitate se vede cel mai bine atunci când ne aflăm în faţa unei probleme. Credem că pentru a rezolva orice, de la o minimă ineficienţă administrativă la o criză majoră, e nevoie fie de figuri atotputernice care să ne rezolve ca nişte supereroi situaţia, fie de vreun tertip sau cale scurtă prin care să ajungem la rezultat. Ne dezamăgim repede când nu se îndeplinesc aşteptările şi ne supărăm şi mai tare dacă trebuie să aşteptăm. Criza sistemică în care se găseşte de ani buni România nu se rezolvă cu praf magic, cu figuri atotputernice, aşa cum nu se rezolva nici cu îngrădiri, nervi şi duritate.

Am văzut cu toţii cum au funcţionat promisiunile partidelor de până acum. Nu mai avem voie, ca oameni politici, să operam cu minuni atunci când cetăţenii aşteaptă atât de mult de la noi. Trebuie să avem curajul de a face lucrurile grele şi mai puţin populare, trebuie să avem o ofertă politică realistă. Nu acel realism politic în care procentul electoral e cheia accesului la borcanul cu miere. Ci realismul venit din cunoaşterea situaţiei, din analiza cifrelor şi datelor şi bazat pe asumarea colectivă a opţiunilor structurale pe care le facem. 

De unde începem schimbarea acestui model de atitutdine? Primii doi pasi, care sunt şi cei mai importanţi, îi avem în faţa noastră chiar anul acesta. În câteva luni ne vom alege autorităţile locale, iar la final de an ne vom alege un nou parlament, care va genera apoi o nouă guvernare. Acum, în acest an şi la aceste alegeri, avem datoria istorică de a ne pune întrebarea de mai sus: ce fel de stat ne dorim? În cine ne încredem pentru a aduce în sfârşit o profesionalizare şi eficientizare a statului care apoi să ne poată crea şansele de dezvoltare la care avem tot dreptul? Este momentul să înţelegem şi să ne asumăm că NOI suntem cei care ne creăm viitorul prin alegerile şi opţiunile pe care le facem. Şi mai trebuie să înţelegem că nicio reformă sectorială, de la pensii la economie şi trecând prin educaţie şi sănătate, nu se va putea face decât dacă reaşezăm întâi administraţia, dacă eficientizăm funcţionarea statului, pentru că o viziune politică, oricât de credibila şi reformatoare ar fi ea, va fi condamnată la nerealizare dacă nu populăm instituţiile statului cu oameni şi cu metode de lucru care să poată înfăptui acea viziune.

Vor urma reforma constituţională şi reforma serviciilor de informaţii. Totul, pentru un stat în care să credem!