Regele e gol, strigă justiţia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest împotriva guvernului Ponta
Protest împotriva guvernului Ponta

V-am văzut cu toţii gol, domnule Ponta. De câteva zile umblaţi gol în faţa tuturor şi nu va sfiiţi defel. Sunteţi dezbrăcat de bună-cuviinţă, dezbrăcat de sinceritate, de ruşine.

V-aţi dat jos stofele groase ale adevărului şi v-aţi îmbrăcat cu mătăsuri fine, atât de fine încât noi nu le vedem. Toţi acoliţii din Parlament au fost puşi să coasă, să cârpească şi să vă facă o manta de intangibil. Toţi cei 231.

Peste 200 de slugarnici au venit, în marţea neagră, şi v-au îmbrăcat în noile haine. Le-aţi îmbrăcat mândru, aţi asistat la parada voturilor salvatoare şi v-aţi fălit cu garda pretoriană alături. Dar sunteţi un arivist, domnule prim-ministru. Nu uitaţi că aveţi o diplomă falsă, că toată cariera dumneavoastră e o himeră, că fundaţia ei nu e reală.

Chiar dacă purtaţi sacoul de ministru, noi vă vedem gol! Gol de principii şi de valori. Gol de ruşine. Gol de caracter. Acoperiţi-vă cu ceva, domnule Ponta.

Imunitatea e singura haină pe care o purtaţi acum şi nu vă avantajează. E cusută strâmb, e cusută cu aţa scoasă din haina democraţiei, care se destramă.

Domnul Tăriceanu, unul dintre acoliţii dumneavoastră, a încercat să ne intoxice cu ideea unei lovituri de stat. Nu e normal ca un procuror de 27 ani să răstoarne un guvern, spunea domnul Tăriceanu. Ba e normal. Justiţia a fost cea care ne-a arătat că premierul e gol. Am aşteptat mulţi ani ca justiţia să se trezească, să se dezmorţească şi să treacă de la stadiul de omidă la cel de fluture. Justiţia s-a dezmorţit, a început cu arestarea lui Năstase, a continuat cu marii moguli, cu marii afacerişti care au făcut privatizări frauduloase în cei 25 de ani de democraţie. Când a ajuns la dumneavoastră, cuvântul justiţiei a ricoşat în scutul gros ridicat cu iuţeală de parlamentari, cei plătiţi din banii publici că să apere democraţia.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite