Regimul breaking news

Breaking news e o ştire importantă pentru care merită să ne oprim din orice ca să aflăm despre ce-i vorba. O astfel de ştire e rară - act de terorism, accident aviatic, seism, căderea guvernului, moartea unui mare om etc.

Dacă avem însă breaking news la fiecare cinci minute (la noi, termenul e tradus prin „n-o să-ţi vină să crezi“, „scenariu halucinant“, „nucleara“, „cutremur“, „lumea nu va mai fi la fel" etc.), atunci se modifică întregul regim al presei şi începem să trăim în regimul dramatic al breaking news. Ceea ce ne propunem să facem în mod obişnuit devine prea puţin important. Se schimbă deci şi regimul vieţilor noastre, în măsura în care trebuie să stăm mereu cu un ochi aţintit asupra presei.

Aceasta e-o situaţie specifică perioadelor de război. Bineînţeles, nu e chiar război, dar presa se comportă ca şi cum ar fi. Breaking news devine astfel o supra-încadrare, care ne transmite că trăim, clipă de clipă, într-o lume cu grad ridicat de pericol, singura noastră şansă de a scăpa cu viaţă fiind urmărirea ştirilor. Dacă ieri eram pasionaţi de scoop, de ultima informaţie futilă a tabloidelor, prin care recunoşteam că nimic nu poate fi atât de rău şi atât de important, astăzi logica e dată de greutatea unui breaking news.

Sigur, jurnaliştii nu sunt în principiu îngrijoraţi de viaţa noastră, ci doar vor să ne convingă să urmărim ştirile. Nu e breaking news o strategie care urmăreşte chiar acest scop? Ţinta comercială e anulată totuşi de supra-încadrare, toate publicaţiile acceptând să lucreze în acelaşi ritm. Când toţi fac acelaşi lucru, nimeni nu mai câştigă din asta, ci se supun unui comandament exterior, unei idei care-i depăşeşte. Aşadar, scopul nu e unul în primul rând comercial, ci politic. Ceva s-a tulburat în felul nostru de-a vedea lucrurile. O incertitudine globală ne-a prins în mrejele ei. Ca să-i rezistăm, trebuie să fim mereu cu ochii pe ştiri.

Interesul pentru ceea ce se anunţă ca fiind extrem de important nu poate fi anulat, căci nu putem şti dacă o ştire este importantă decât după ce o cunoaştem. Îngrijorarea sau curiozitatea noastră sunt provocate prin efectul breaking news, din 10 ştiri una fiind sigur importantă. În acelaşi timp, supralicitarea slăbeşte încrederea în presă şi ne face, în consecinţă, să fim şi mai anxioşi, căci nu mai suntem siguri dacă informaţiile sunt corecte sau sunt umflate şi chiar false. Incertitudinea creată prin breaking news e precedată de incertitudinea că va urma un adevărat breaking news. Trăim deci cu faţa la un simulacru, dar ştim că şi un simulacru poate să anunţe ceva real.

Această trecere de la scoop la breaking news are fără îndoială efecte sociale. Regimul breaking news este şi o formă de aliniere sub imperiul anxietăţii perpetue, ca şi o prostire în faţă. Scopul celui care ne solicită din cinci în cinci minute nu este de-a ne informa, ci de-a ne emoţiona. Regimul breaking news înlocuieşte informarea cu participarea afectivă a consumatorilor, care încep să se comporte ca acele grupuri care ţipă sau oftează la unison. Chiar şi cei care, dezabuzaţi, abandonează oferta breaking news, ascund, sub această dezabuzare, aceeaşi anxietate. Sub regimul breaking news trăim toţi, vrând sau nevrând, la fel ca sub regimul morţii.