Regimul Klaus Iohannis

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul pas: demolarea mandatelor fostului preşedinte. „Punct şi de la capăt“ a devenit lozinca preferată de Klaus Iohannis. Trufaş, vanitos şi orgolios, fostul primar al Sibiului a simţit încă din primele zile de mandat că presiunea generată de confruntarea cu imaginea unui preşedinte puternic şi impunător, care a dominat timp de zece ani întreaga scenă politică, lucrează net în defavoarea sa.

Băsescu îşi încheie mandatul sărutând drapelul. Scena prezidenţială trebuie curăţată, iar adversarul agasat, hărţuit şi umilit până ce imaginea sa de preşedinte al României este ştearsă din memoria electoratului sau rămâne doar o umbră palidă.

Pas cu pas: Iohannis învaţă tainele Cotroceniului şi descoperă sursele şi beneficiile puterii. Face numiri controversate în funcţiile de consilieri prezidenţiali, deschide porţile Palatului pentru consultări cu partidele şi cu societatea civilă, lucrează cu şi în favoarea serviciilor de informaţii, împarte puterea executivă cu un premier care i-a fost adversar în alegerile prezidenţiale, îl seduce pe generalul purtător al interesului naţional şi urzeşte planuri pentru o nouă majoritate parlamentară, face decorări controversate, preferă interviurile pentru publicaţiile străine, comunică cu electoratul prin intermediul Facebook, cu PNL prin intermediul unui preşedinte pe care a avut grijă să-l impună, iar în final îşi instalează şi guvernul său. Tehnocrat.

Linişte şi normalitate: „Este momentul unui consens politic şi social real". Iohannis respectă promisiunea de a fi un altfel de preşedinte. Şi tăcerea prezidenţială nu întârzie să producă efecte. Parlamentul îşi apără corupţii şi votează privilegii: pensii speciale pentru aleşii locali, pentru parlamentari, pentru militari, pentru funcţionarii publici şi demnitari. În liniştea aşternută peste ţară, poporul primeşte şi el ceva pomeni electorale – dublarea alocaţiilor pentru copii, creşterea salariilor bugetarilor cu 10%, creşterea salariului minim pe economie –  aruncate de aleşi cu gândul la viitoarele campanii electorale. Liderii partidelor susţin noua abordare prezidenţială, considerând că „o pace politică în România nu poate să genereze decât dezvoltare”. Iar PNL şi PSD profită din plin de această pace şi îşi conservă dominaţia în plan politic, blocând alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Big Brother şi puterea serviciilor: Iohannis rupe regula instituită de Băsescu şi numeşte la conducerea SRI şi SIE oameni proveniţi din propriul partid. Serviciile impun Legile Big Brother având girul preşedintelui şi acordul tuturor partidelor politice, sporindu-şi puterea. SRI continuă să rămână în prim-plan prin prisma scandalurilor în care este implicat: demisia lui George Maior ca urmare a controverselor stârnite de legile respinse de CCR, războiul Udrea – Coldea, războiul Băsescu – Coldea, declaraţiile generalului Dumbravă despre „justiţia, câmp tactic al SRI”, scandalurile provocate de doctoratele magistraţilor sub coordonarea politicienilor, în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii, numirea unui jurnalist drept purtător de cuvânt al instituţiei sau speculaţiile privind implicarea lui Eduard Hellvig, în mod părtinitor, în favoarea unor candidaţi liberali. Bugetele instituţiilor de forţă au continuat să crească şi în acest an. La fel şi influenţa acestora în jocurile de putere.

Eşecul partidelor: Iohannis restabileşte legătura preşedinte – partide politice. Lucrează în mod transparent cu toate partidele pentru impunerea acordului privind finanţarea Armatei, a Legilor Big Brother sau pentru realizarea reformei electorale. Concomitent, Iohannis colaborează în mod netransparent cu UNPR pentru validarea Strategiei Naţionale de Apărare, a şefilor serviciilor de informaţii, dar şi pentru schimbarea majorităţii parlamentare. La finalul unui an în care au fost actori principali pe scena politică, partidele intră în carantină pentru reconectarea cu electoratul. Reforma internă este un eşec total atât din punct de vedere al liderilor, cât şi din punct de vedere al principiilor şi ideilor promovate. PNL se desprinde cu greu de imaginea USL, iar fuziunea cu PDL-ul „care a tăiat pensii şi salarii” se dovedeşte a fi mult mai dificilă decât preconizaseră liderii. PSD scapă din fruntea partidului de un urmărit penal şi se aruncă cu totul în braţele unui condamnat penal în prima instanţă. Revolta generată de tragedia de la „Colectiv” scoate în evidenţă şi mai mult slăbiciunile partidelor: în stradă se cere desfiinţarea acestora.

„Guvernul meu”: Iohannis îşi exprimă acest deziderat încă din primele săptămâni ale mandatului. Jonglează cu posibilii premieri. Îşi reafirmă într-un interviu intenţia de a susţine propunerea PNL din campania electorală. Coabitează cu premierul Ponta, stârnind nemulţumirea susţinătorilor săi. „Întâlnirile normale de lucru” îl revigorează însă în sondaje pe premierul perdant al prezidenţialelor şi acesta devine o ameninţare tot mai mare pentru statutul lui Iohannis de mascul alfa al scenei politice. Încep negocierile cu liderul UNPR, iar lovitura DNA aplicată lui Ponta face să ajungă pe masa lui Iohannis decretul pentru desemnarea lui Oprea ca premier interimar. Destinul vrea însă ceva mai bun pentru România. În final, Iohannis mizează pe tehnocratul Cioloş. Eşecul reformei interne a partidelor politice aduce la Palatul Victoria un guvern format în mare parte din specialişti de la Bruxelles, pe care Iohannis îl instalează personal, participând la prima şedinţă de guvern.

Justiţia şi „dictatura procurorilor”: Iohannis mizează pe echipa pe care o găseşte în fruntea principalelor instituţii cu excepţia DIICOT, unde face o numire controversată. O vizitează pe şefa ICCJ, participă la bilanţul DNA, lansează propuneri controversate precum Procurorul General membru al CSAT şi drept de iniţiativă legislativă pentru ICCJ, CSM şi PG, apoi le abandonează. DNA este de departe instituţia care s-a remarcat cel mai mult în acest an, nume grele ale unor demnitari precum Elena Udrea, Alina Bica, Viorel Hrebenciuc, Dan Şova, Varujan Vosganian, Victor Ponta, etc., ajungând pe masa procurorilor. Reacţiile nu au întârziat să apară, liderii politici denunţă show-ul descinderilor cu mascaţi, spectacolul cătuşelor sau chiar dictatura procurorilor. DNA a fost acuzat, de asemenea, că se implică în jocul politic prin arestările pe care le face, fără ca acestea să fie urmate de condamnări serioase, confiscări ale averilor sau de recuperarea prejudiciilor. România rămâne în continuare sub monitorizarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

„Izolarea” pe plan extern: Iohannis subliniază un adevăr. România chiar s-a aflat într-o oarecare izolare pe plan extern. Mai exact, din iulie 2012 până în 2015. Iohannis uită să menţioneze însă că izolarea a fost la nivel de premier, nu de preşedinte. Scandalul plagiatului, acţiunile USL din vara anului 2012, tentativele de modificare a Codului penal de către Parlament şi apoi problemele de natură penală l-au făcut pe Victor Ponta, în calitate de premier şi de preşedinte al principalului partid de guvernământ, indezirabil în lumea occidentală. Iohannis compensează acest deficit de reprezentare prin vizitele pe care le efectuează în ţări precum Germania, Franţa Italia, Spania, Polonia, Ucraina etc, însă acestea sunt acţiuni sterpe, fără nicio consistenţă, fiind mai degrabă doar lovituri de imagine. Participările la Consiliul European devin o rutină obositoare, iar reuniunile la nivel înalt din cadrul PPE sunt boicotate. Criticii îl acuză pe Iohannis că România şi-a pierdut influenţa pe care o avea în Republica Moldova şi de proasta gestionare a crizei refugiaţilor, când ţara noastră s-a plasat alături de Ungaria, Cehia şi Slovacia, un club select cu poziţii anti-europene, pierzându-şi astfel din forţa de negociere pentru dosarele care vor urma: Schengen şi aderarea la zona euro.

*

Iohannis numeşte 2015 „anul redescoperii normalităţii”. O normalitate seacă, fără prea mari realizări, raportat la uriaşele aşteptări pe care rezultatul alegerilor prezidenţiale le-a generat la nivelul societăţii. Un preşedinte preocupat poate prea mult de implementarea unui cod de conduită pentru clasa politică şi prea puţin de realizarea unor reforme profunde. Proiectul „România puternică în Europa şi în lume”, aşa cum este definit în textul Strategiei Naţionale de Apărare, mai are ceva de aşteptat până să facă  pasul de la un simplu deziderat la realitate. „Anul redescoperii normalităţii” a evidenţiat şi un lucru care ar trebui să constituie un semnal de alarmă: atunci când Iohannis şi partidele îşi dau mâna şi joacă cartea consensului, restul actorilor devin irelevanţi. Puterea e în mâna lor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite