Regionalizarea, descentralizarea şi sănătatea, priorităţi ale miniştrilor clujeni Vasile Dâncu şi Patriciu Achimaş-Cadariu!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regionalizarea şi descentralizarea, modernizarea şi creşterea procentului din PIB alocat sănătăţii, sunt cele două proiecte de ţară, a căror responsabilitate a fost acordată clujenilor  Vasile Dâncu, profesor, sociolog şi fost ministru al Informaţiilor Publice şi Patriciu Achimaş-Cadariu, doctor, în prezent director al Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă”.

Sunt câteva ore de când premierul desemnat de preşedintele Klaus Iohannis, Dacian Cioloş, a anunţat lista noului guvern, format din 21 de membri. 

Doi clujeni, sociologul Vasile Dâncu şi doctorul Patriciu Achimaş-Cadariu, vor avea ca responsabilitate  portofolii extrem de complexe şi de expuse dezbaterii publice: Vasile Dâncu - vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţie Publică, iar Patriciu Achimaş-Cadariu - ministru al Sănătăţii.

Într-o Românie în care puterea este centralizată, indicele de centralizare a puterii, de 90, este unul din cele mai mari dintre ţările membre ale Uniunii Europene, depăşindu-l pe cel al Chinei şi fiind foarte aproape de cel al Rusiei, regionalizarea şi descentralizarea devin proiecte de ţară prioritare, cele două trebuind realizate în acelaşi timp, pentru că separarea lor ar induce un mecanism disfuncţional.   

„Descentralizarea deciziei este un imperativ al modernizării şi eficienţei, atât în administraţia publică precum şi în cadrul structurilor de partid (...) Statul nu este totul, socitatea civilă are un rol esential în progresul unei societăţi” scria Vasile Dâncu în 2008.

Rezistenţă birocratică din structurile administraţiei centrale, împotriva cedării de prerogative către administraţiile locale, va fi o castană fierbinte pe care sociologul Vasile Dâncu o va aborda în următorul an. Proiectul de iniţiativă şi solidaritate pentru dezvoltare comunitară, creionat în 2008, are o şansă de start în 2015, fiind susţinut categoric şi de actuala conducere a PSD, care va sprijini guvernul Cioloş, dar pe care îl va monitoriza cu atenţie.

Pentru doctorul Patriciu Achimaş-Cadariu, eterna problemă a subfinanţării sistemului de sănătate este cea mai strigentă, România aflându-se pe ultimul loc în Europa din punctul de vedere al cheltuielilor cu sănătatea.

Care sunt următorii paşi în privinţa creşterii finanţării sănătăţii, având în vedere perspectiva  europeană? Care sunt sursele financiare suplimentare pentru a susţine cheltuielile sau investiţiile necesare în sectorul medical? Care este echilibrul corect între sistemul public şi cel privat în finanţarea sănătăţii? Sunt trei întrebări alel căror răspunsuri extrem de complexe trebuie identificate de ministrul clujean.

Dacă prezenţa celor doi clujeni, în viitorul Guvern, alături de cea mai bună canotoare a secolului XX, Elisabeta Lipă, este o veste bună, trebuie totuşi să privim cu atenţie componenţa listei lui Cioloş-Iohannis care are un evident iz de TROIKA: tehnocraţi care şi-au construit expertiza profesională în cadrul Comisiei Europene sau a Fondului Monetar Internaţional. Să nu uităm de Banca Mondială!

Cât de reprezentată este vocea „străzii” şi a societăţii civile din România, cât de mari sunt şansele pentru a fi angrenaţi fără o necesitate reală în noi împrumuturi externe, sunt câteva dileme al căror răspuns îl vom afla în următoarele luni.

Update. Victoria Stoiciu a postat pe Facebook, în urmă cu câteva minute, o informaţie cel puţin îngrijorătoare:

Ministrul desemnat al comunicaţiilor, Marius Raul Bostan este şi deţinătorul site-ului InLinieDreapta. Pentru că nimic nu e întâmplător, mai jos şi un interviu foarte recent cu Bostan făcut de ILD. Aştia ne sunt tehnocraţii? http://inliniedreapta.net/…/marius-bostan-propus-ca-minist…/

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite