Renaşte vechiul UNPR. „Locotenenţii“ lui Gabriel Oprea se reunesc azi în Comitetul Executiv al partidului. Surse: La întâlnire este aşteptat şi Oprea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea vechiului UNPR, facţiunea care a contestat fuziunea cu PMP, se reuneşte azi pentru a decide viitorul partidului. „UNPR încă există. Avem 1.217 consilieri local, avem 26 de primari. Aceşti oameni trebuie conduşi, nu pot fi lăsaţi de capul lor”, a declarat, pentru „Adevărul”, Ion Răducanu, vicepreşedintele UNPR. Potrivit unor surse politice, la şedinţă este aşteptat şi Gabriel Oprea, fostul líder al partidului.

Surse politice au declarat pentru „Adevărul” că liderii vechiului UNPR, care au blocat fuziunea cu partidul lui Traian Băsescu, se reunesc azi într-o sală de conferinţe a unui hotel din Bucureşti. Vicepreşedintele UNPR Ion Răducanu a confirmat informaţia. 

„Da, facem o şedinţă a Comitetului Executiv. UNPR există, este înscris în Registrul partidelor. Azi vom stabili data Conferinţei Naţionale, Congresul nostru, în care vom reitera decizia că nu vrem fuziunea cu PMP. Procesul prin care noi am contestat fuziunea este suspendat, cred că va mai dura două-trei luni până se va relua, iar în acest timp cei 1.217 consilieri local şi cei 26 de primari pe care îi avem trebuie conduşi, un pot fi lăsaţi de capul lor”, a spus Ion Răducanu.

Potrivit acestuia, Congresul va avea loc peste două săptămâni, în Bucureşti. „Anunţăm şi presa, facem totul cum trebuie”, a dat asigurări Ion Răducanu. Potrivit unor surse politice, la întâlnirea de azi este aşteptat şi fostul líder al partidului, Gabriel Oprea, însă Ion Răducanu neagă implicarea fostului vicepremier în viaţa partidului. „Domnul Oprea este preşedintele fonadator al partidului, aşa scrie în statut. Nu-i poate lua nimeni această funcţie, rămâne cu ea până moare. Dar nu va reveni în conducerea partidului, un mai vrea să se implice”, a spus Răducanu. 

În luna noiembrie, nemulţumiţi că n-au prins un nou loc eligibil pe listele pentru parlamentare, mai mulţi progresişti, în frunte cu Marian Vasiliev, au contestat în instanţă fuziunea dintre UNPR, partid condus la acea vreme de Valeriu Steriu, şi PMP, partidul lui Traian Băsescu. “Nu s-a respectat protocolul. Noi am primit 20% din locuri, iar PMP- 80%”, a explicat Ion Răducanu, unul dintre contestatari. Între timp, Marian Vasiliev a fost numnmit de premierul Sorin Grindeanu în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite