Politică

articolul anterior articolul urmator

Renaşterea dreptei. Reconectarea la elite

41
3 Jul 2020 16:14:26
Iulian Chifu
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Ultimii ani au dus la schimbări dramatice în echilibrul şi conducerea societăţii prin stricarea echilibrului între elita naturală, elita profesională şi cea politică, respectiv lidershipul în democraţiile liberale. Stânga egalitaristă, progresismul prost înţeles (-şi nu progresul!!!), ca şi populismul de stânga şi de dreapta au dus la dispariţia din discursul public şi din cel politic a referinţei la elite.

A devenit un cuvânt paria, iar conceptul de elite s-a topit în magma unei societăţi tot mai uniformizate şi mai egalitare. Aici Dreapta a avut cel mai mult de pierdut prin dezideologizare şi egalitarism impus de competiţia politică la nivel democratic şi conformismul excesiv la dorinţa masele înclinate spre stânga şi noi categorii de drepturi. Dar societăţile nu sunt deloc uniforme – nici nu ar fi corect. Promovările în prim planul funcţiilor publice ar trebui să reclame aptitudini, cunoaşterea şi calităţile individuale unice, în care doar meritul să conteze. Aşa cum populismul şi lupta populiştilor fără şcoală şi fără cultură cu propria elită, combinat cu noile tehnologii şi social media care favorizează popularitatea şi poziţiile tari, radicale şi extremiste a dus la faptul că azi toate marile democraţii se plâng de nevoia reconectării la elite, nevoia de lidership solid, cunoscător, profesionist şi competitiv şi de un alt nivel de calitate a guvernării.

Aspiraţii nelegitime ale politrucilor de paradă

Faptul că democraţia de astăzi e strâmbă, iar strâmbătatea a fost accentuată de noile tehnologii şi de social media, e un lucru unanim acceptat. Perfecţionarea democraţiei şi respectarea ierarhiilor în societate e un apnaj cu preponderenţă, dar nu exclusiv al Dreptei. Există elite de stânga, la fel de respectabile care, în ciuda propriilor abordări de stânga, fac parte în mod natural dintre aleşii, înzestraţii, cultivaţii şi cei muncitori care au acumulat abilităţi şi cunoaştere ce le permit pretenţia de acces la funcţiile de conducere în stat. Din păcate şi ei sunt supuşi aceleiaşi alunecări partitocratice în care loialitatea şi banii, câştiguri financiare şi avantaje directe nu rareori ilicite şi nemeritate sunt criteriile de promovare.

De fapt, marea problemă ţine de conflictele ce se nasc în interiorul deţinătorilor reali ai aspectelor puterii. Deţinătorii resurselor, autorităţii şi prestigiului într-un stat sunt diferiţi. Ei se şi amestecă nepermis. Regula de bază a incompatibilităţilor în epoca aspiraţiilor spre resurse deţinute individual sau administrate discreţionar, este separaţia dintre politică şi afaceri. Acest lucru crează o ruptură naturală, care este în favoarea statului şi a cetăţenilor, între cei ce deţin resurse şi cei ce exercită autoritatea într-un stat. Asta la nivel teoretic.

În fapt, corupţia face ca cele două grupuri să se confunde nepermis. Oamenii politici deţin acţiuni şi interese în companii deşi exercită autoritatea, iar politicienii fără resurse aparente şi care au lucrat toată viaţa lor la stat sunt milionari pe baza semnăturilor puse pe o autorizaţie sau alta, a iniţierii unui proiect sau altuia. Deci în mod ilicit, imoral şi nepermis, deţinerea autorităţii duce la acapararea de resurse. Şi ne mai mirăm că corupţia este una dintre principalele preocupări ale cetăţeanului de azi. Nu lupta împotriva corupţiei ca instrument politic, ca instrument de schimbare a ierarhiilor, ci ca instrument punitiv şi de descurajare devine relevant.

Aşa a apărut altă aberaţie a construcţiei democratice contemporane: resursele majore revin/se adună/se dirijează către deţinătorii autorităţii politice în stat – care nu mai sunt servitorii poporului, funcţionari publici – public servants – ci profitori. Corupţia a detaşat tot mai mult resursele de business, muncă, inventivitate, creativitate, inovaţie, întreprinzători. Mai bine spus, în tot mai mare măsură, clasa politică a preluat resursele societăţii prin corupţie.

În materie de meritocraţie, prestigiu şi moralitate, putem constata faptul că autoritatea s-a rupt de elită. Conducerea statelor – fundamental politică, s-a rupt de deţinătorii naturali ai prestigiului şi recunoaşterii, de elita profesională, de elita naturală a societăţii. Azi ne conduce oricine vrea şeful politic. Pentru că aşa vrea el. Fără criterii. Aşa a ajuns un inginer ratat, ce a profesat cadru didactic de liceu din Teleorman, europarlamentar, apoi premier. Aşa a ajuns o secretară de liceu din cel mai sărac şi mai fără societate civilă judeţ al României, Ministru de Interne. Am trăit culmea democraţiei stângii egalitariste prost înţelese: oricine poate îndelini orice funcţie în stat dacă asta doreşte şeful politic.

Nu vreau să fiu unilateral sau subiectiv. Avem şi multiple aberaţii şi ale dreptei: om care pică bacalaureatul la 42 de ani, şef al organizaţiei Partidului Naţional Liberal. Un patron de morgă privată numit şef de spital. Şi tot aşa. Oameni fără carieră şi fără credenţiale ajunşi în funcţii publice şi politice, în prim plan, fără ca ceva să-i recomande în această postură. Meritocraţia mult clamată nu e aplicată, reconectarea cu elita lipseşte cu desăvârşire. În schimb, apar ambiţiile nemăsurate de acces privilegiat la resurse ale celor din clasa politică şi care au ajuns să deţină autoritate prin funcţia îndeplinită în stat– nu rareori prin diverse forme de corupţie. În plus, fuga după elemente de prestigiu minimal şi artificial, măcar: diplome, facultăţi, masterate, doctorate pe bandă rulantă şi asumate în fals, fără munca de învăţare şi cercetare pe care o reclamă asemenea poziţii. Dar prostul dacă nu-i şi fudul...

Efectele secundare ale rupturii elitei profesionale de elita politică, de autoritate

Evident că aceste aberaţii ale democraţiei epocii noilor tehnologii şi a social media au dus la distorsiuni majore ale conducerii societăţii, ale lidershipului şi gândirii strategice. Aici duce ruptura elitei naturale, morale, a deţinătorilor prestigiului şi recunoaşterii în societate de autoritate. Şi aceste fenomene se manifestă în două feluri, reflectând lipsa de meritocraţie şi divorţul aparenţei legitimităţii de conţinutul acestei legitimităţi, dată de cunoaştere, abilităţi, experienţă, expertiză în domeniul condus.

În primul caz, elita naturală, profesională, îşi dezvoltă domeniul şi resursele, îşi pregăteşte şi organizează activitatea şi doreşte, într-un anumit punct, să conducă şi din postura autorităţii în stat domeniul în care e recunoscută. Însă, din păcate, în acele poziţii sunt oameni de partid. Necunoscători, care acceptă mai mult sau mai puţin propriul lor rol şi obiectivul suţinerii domeniului în raport cu politicul şi resursele bugetare.

O asemenea situaţie duce la ruptura elitei profesionale şi naturale de politic şi de autoritatea formală şi legală şi alunecă în două direcţii: fie un ministru slab, dominat de elita profesională, care-i impune soluţii dincolo de consultarea legitimă a guvernaţilor, prevăzută de buna guvernare democratică; fie un ministru pretins puternic, gata să aplice directivele de partid şi care impune castei, profesiei, ocupaţiei viziunea politică fără legătură cu realitatea, şi care intră în contradicţie cu elita profesională. Nici unul dintre cele două cazuri nu e corect şi ambele dau naştere la aberaţii care distrug societatea, încrederea în clasa politică şi lidershipul autorităţii de stat.

Abordarea corectă este cea de reconectare a politicului la cetăţean, la societatea pe care pretinde că o conduce, dar mai ales la elite. Social-democraţii erau apropiaţi de sindicate şi de elita culturală şi academică a stângii. Liberalii erau apropiaţi meseriilor liberale şi societăţii civile. Creştin democraţii aveau legături şi în zona de afaceri, şi la nivelul grupurilor religioase şi al bisericilor. Astăzi aceste legături au fost anulate, iar tentaţia partidelor fără ideologie, şi de stânga, şi de dreapta, deopotrivă, de tip catch all, este o altă aberaţie curentă a lumii de azi. Pragmatismul clamat pare tot mai mult mercantilism şi lipsă de verticalitate, iar lipsa ideologiei se aseamănă tot mai mult cu orbecăiala fără busolă sau căderile în anarhie, anomism şi nihilism, ale unei clase politice fără crezuri şi a unor partide fără substanţă şi coeziune ideatică.

Nevoia reconectării! Dreapta refăcută pe seama noii generaţii, după saltul de la şaibă la computer

Nu pot fi un teoretician al stângii deoarece nu sunt o persoană de stânga. Mă recuz din această postură. Mă interesează doar Dreapta, apropiată în mod natural de ierarhii, elite, diferenţe naturale între oameni, care sunt născuţi, educaţi şi crescuţi diferiţi, au dreptul la identitate şi recunoaşterea propriilor aptitudini şi individualităţi. Asta înseamnă şi meritocraţie, şi nevoia de a ajunge la locul potrivit şi meritat în societate, în ierarhie. Şi asta înseamnă în primul rând nevoia de elită, constatată cu asupra de măsură acum, în criza pandemiei de coronavirus.

Doar elita, meritocraţia şi ierarhia corectă, pliată pe cea naturală şi profesională, poate aduce armonie în societate şi poate acoperi nevoile de lidership şi încrederea în conducerea politică şi deţinătorii (vremelnici) ai funcţiilor de autoritate publică. Aşa poate fi definită şi rezilienţa, în contextul încrederii publice în deţinătorii autorităţii. Într-o societate care e confruntată cu turbulenţele şi schimbările majore, tectonice, ale lumii internaţionale, singura formulă de referinţă rămâne relaţia cu propria elită şi încrederea în autoritate şi în cei care deţin şi exercită autoritatea. Altfel nu putem vorbi despre rezilienţă, iar aceasta e o chestiune ce ţine direct de securitatea naţională, fiind aspecte de securitate politică indispensabile.

Pe de altă parte, voi pleda întotdeauna pentru nevoia reideologizării dreptei conservatoare şi liberale. Nevoia ca populismul să iasă din limbajul politic şi public şi să fie combătut cu argumentele fezabile şi solide ale dreptei. Aici impactul este major: în criză, în pandemia de coronavirus, oamenii au fugit şi cerut expertiză şi elite profesionale, în care au încredere. Nu populiştii sforăitori şi declaraţiile goale aduc încredere şi scot o ţară din criză, ci oamenii serioşi, profesionişti, experţi, elita unei ţări şi a unui popor.

Populismul a primit cea mai puternică lovitură, iar dreapta şi-a regăsit sensul de a exista prin reconectarea cu elitele naturale, profesionale, cu expertiza şi mai ales cu componenta morală a societăţii. Cu referinţele morale. Altfel, Dreapta riscă să sucombe, aşa cum sucombă azi stânga, lipsită de susţinerea marilor sindicate din industriile majore cu zeci de mii de angajaţi industriali după digitalizarea şi schimbarea generaţiei şi a tipului de muncă de la şaibă la computer.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

41 Comentarii

FLORIN FLORESCU
3.07.2020, 16:56:41

Despre ce elite vorbim : Paul Stănescu , Bădălău Nicolae , Florin Iordache , Cătălin Rădulescu , Viorica Dăncilă , Victor Ponta , Șerban Nicolae ,Pop Liviu , Dragnea Nicolae , Codrin Ștefănescu , Claudiu Năsui , Barna ...............................................? Adevăratele valori nu s-au băgat în mocirla politică , sau dacă s-au băgat au făcut-o pe post de locomotive în alegeri . De ce nu nominalizați câteva zeci de elite ale poporului român ? Țara asta nu va ieși din criză , pentru că s-a adeverit zicala lui Silviu Brucan, ”stupid people”.

+1 (1 vot)
Ion Ionescu
3.07.2020, 17:07:53

Ce i-ați pus în cafea lui Chifu că a început să scrie și lucruri de bun simț?

+5 (5 voturi)
constantin constantin
3.07.2020, 17:58:41

Cu tot respectul, chiar vă respect!, dar puneți problema greșit, atunci când vorbiți despre elite. Confundați elita cu CV-ul... NU sunt un admirator al doamnei Carmen Dan, o consider chiar un accident regretabil în politica românească, DAR...faptul că a fost secretară la 20 ani nu are importanță. În lumea civilizată nu are importanță! Visul american a fost posibil, pentru că societatea a ținut cont de educație și competențele dobândite, ignorând muncile efectuate de către cei în cauză, de-a lungul vieții. Un tânăr deștept, dar care provine dintr-o familie săracă, de exemplu, este nevoit să muncească 3 ani ca să își strângă bani pentru a urma o facultate. Și muncește orice! Hamal în port. Înseamnă că ăla este nivelul său? A fost hama în port la 20 de ani și nu mai ținem cont de competențele dobândite ulterior prin studiile universitare? Domnule, nu ne-am născut toți în familii cu posibilități materiale, am fost nevoiți să muncim pentru a ne plăti cazarea, mâncarea, biletul de tranvai sau cărțile pe care ni le doream. AM MUNCIT! De ce este asta o vină? În societatea românească... În America este o mândrie... Am fost hamal în port și am ajuns CEO la... Un exemplu de urmat pentru cei care nu au posibilități materiale peste medie. MOTORUL DEZVOLTĂRII! Așa a procedat America! TOȚI AVEȚI O ȘANSĂ, BOGAȚI SAU SĂRACI! Dumneavoastră încercați să militați pentru o societate condusă de elite, prin meritocrație, dar, în fapt, sunteți adeptul unei societăți aristrocratice, în care CV-ul contează, nu competențele dobândite. Copiii lui Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Ion Țiriac, Dacian Cioloș sau Rareș Bogdan se încadrează în criteriile dumneavoastră, da, ei au fost/sunt/vor fi consilieri pentru parlamentari sau europarlamentari, nu hamali în port, și vor avea un CV perfect. Ce făceai la 20 de ani, domnule... copilul lui Ion Țiriac?Asistent-manager la... OK! Dar tu, Ion de la Poplaca? Hamal în port, strângeam bani pentru anii de facultate... Mama a murit când aveam 5 ani iar taică-miu era un bețiv... Impostorule! Nenorocitule! AȘA ARATĂ SOCIETATEA PENTRU CARE MILITAȚI?! America nu s-a construit așa, acolo fiecare cetățean, bogat sau sărac, a avut șansa sa. Că unii au avut de parcurs un drum mai greu în viață, da, însă societatea a ținut cont de ceea ce au ajuns, nu de ceea ce au fost. Atunci când un om ajunge într-o funcție, în România, toți se reped pe CV-ul său.... A fost hamal în port/secretară/chelner, nu interesează pe nimeni competențele dobândite în anii de studii universitare, munca sa pentru a urca o treaptă socială, seriozitatea... NU! Totul se reduce la ce făceai la 20 dea ani... Copii lui Țiriac, Năstase, Tăriceanu, Bogdan și ai celor cu posibilități materiale au viitorul asigurat. Ion de la Poplaca, tu nu ai nicio șansă în țara asta, du-te în America, Franța sau Germania! ÎN ȚARA ASTA CONTEAZĂ DOAR CV-ul! O țară care refuză să evolueze!

+6 (6 voturi)
constantin constantin
3.07.2020, 18:03:01

Erată: Copiii lui Țiriac...

1mike
3.07.2020, 18:14:24

Citat din Wikipedia (dupa cum ne-a invatat si domnul Unteanu): "În mod tradițional, stânga include social democrația, socialismul, comunismul și, după unele categorisiri, anarhismul. Totodată, dreapta include liberalismul, monarhismul, conservatorismul, naționalismul și fascismul. Clasificarea capitalismului ca "de stânga" sau "de dreapta" diferă de la o țară la alta". Sa ma ierte Dumnezeu daca-mi place vreuna. Nici dreapta, nici stanga nu par "human friendly". Despre extreme nu vorbim- sunt prea urate. Eu sunt, probabil de dreapta, daca-mi place democratia, imi place libertatea, capitalismul, puterea inovatiei, o societate dinamica. Eu cred ca ceva trebuie schimbat, in sensul ca aceste orientari si ideologii politice trebuie sa ramana o amintire. Omenirea nu se mai poate ghida doar dupa astfel de partide. Problema este ce punem in loc, cu ce inlocuim ideologia de dreapta, de exemplu?

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (41)