REPORTAJ Cum l-a încolţit Dorel pe Avocatul Poporului, Victor Ciorbea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de trei zile, începând cu ora 10.00, bucureştenii au putut vedea, în faţa sediului Băncii Naţionale a României, o manifestaţie zgomotoasă: aproximativ 50 de tineri, cei mai mulţi liceeni, s-au strâns să protesteze faţă de inactivitatea Avocatului Poporului, numai că s-au aşezat cu spatele către clădirea în care Victor Ciorbea îşi desfăşoară munca.

Opoziţia a anunţat săptămâna trecută, prin vocea purtătorului de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, că va picheta sediul Avocatului Poporului, după ce Victor Ciorbea, împricinat în cazul de faţă, a ezitat să exprime o poziţie clară cu privire la ordonanţa care legalizează migraţia aleşilor locali. „Vă voi ţine la curent zilnic cu protestul nostru. Sper, însă, într-o reacţie a lui Victor Ciorbea şi un punct de vedere rapid pe marginea ordonanţei care suspendă o lege atâta timp cât îi convine candidatului Victor Ponta“, a mai spus Gorghiu.

Cum Avocatul Poporului nu a avut, însă, nicio reacţie până miercuri, ne-am deplasat la sediul său din strada Eugeniu Carada, pentru a vedea cu ochii noştri asaltul Opoziţiei. Încă de la câteva străzi distanţă, am auzit goarnele care anunţau manifestaţia de stradă şi am văzut maşini ale Jandarmeriei, semn că protestul era, într-adevăr, în desfăşurare. Odată ajunşi la locul anunţat, însă, nu am numărat mai mult de 50 de persoane, adunate într-un perimetru împresurat de garduri şi, aparent, păzite de câţiva jandarmi veseli. Cei 50, în mare parte tineri, s-au aşezat însă cu spatele către sediul Avocatul Poporului şi au scandat, timp de aproape trei ore, în direcţia Băncii Naţionale a României.

Pentru a fi siguri că nu am nimerit la alt protest, am întrebat unul dintre băieţii cu goarne de ce s-au strâns, la orele dimineţii, în faţa BNR.

"Am venit să îl dăm pe Ciorbea afară din sediu", a răspuns tânărul, îmbrăcat într-un tricou cu mesajul "Ponta fură alegerile", mesaj afişat, de altfel, şi la alte manifestaţii ale Partidului Naţional Liberal.

Când l-am întrebat ce are împotriva lui Victor Ciorbea, a ezitat să răspundă. "Pentru că nu face nimic, de asta", a spus, în cele din urmă.

În timp ce discutam cu el, o altă conversaţie aprinsă se derula între o fată, venită şi ea la protest, şi un alt reprezentant alt societăţii civile care o ţinea de mână, o mângâia tandru pe creştet şi, din când în când, o săruta în mijlocul mulţimii.

"Dacă e Avocatul Poporului, iubitule, înseamnă că apără oameni pe gratis, nu?", a întrebat ea, iar el, un adolescent cu creastă şi ochelari de soare, a răspuns, pedant: "Un fel de avocat din oficiu, ca-n filme".

"Vrem o şaorma!"

În aproximativ două ore, liceenii adunaţi în Centrul Vechi au scandat, fără însufleţire, în faţa organizatorilor veniţi de la partid, de câteva ori. În rest, s-au întreţinut cu trecătorii, dar au avut grijă să nu părăsească perimetrul care le era destinat.

Trei bărbaţi, aşezaţi în faţa lor, i-au privit în tot acest timp şi, la final, le-au adus mai multe liste pe care ar fi trebuit să le semneze. "Semnăm condica, şeful!", a ţipat unul dintre ei, iar câţiva i-au făcut semn să tacă.

Nu după mult timp, au început din nou să strige: "Ciorbea, nu dormi! A venit o nouă zi!". Nicio vorbă, însă, despre obiectivul protestului. În schimb, un bărbat între două vârste, care s-a recomandat Dorel, a suflat lung din goarnă şi, când toţi ochii s-au aţintit spre el, a început să strige: "Să ne aducă şi nouă cineva un suc, o cafea, o şaorma!". Când apelul a rămas fără replică, a anunţat că pleacă la cel mai apropiat magazin să cumpere ţigări. A luat şi alţi prieteni cu el şi, înainte să se depărteze, s-a plâns către ei: "Nu ar da, mă, nicio sticlă cu apă plată". Ceilalţi băieţi au aprobat, cu o mişcare a capului, semn că sunt în asentimentul lui Dorel.

În tot acest răstimp, organizatorii au început să discute între ei. Dezamăgit, unul dintre bărbaţi i-a spus colegului său: "La alegeri, noi o să strigăm şi ei vor număra voturile". "Taci", i-a răspuns celălalt, "mă bazez pe vreo 80 de autocare din sectorul şase, pline cu oameni". "Şi acum?", a continuat colegul îngrijorat. "Acum Ciorbea cred că doarme şi nu e nici naiba aici", a venit răspunsul, prompt.

Tinerii au continuat forfota până aproape de ora 13.00, când căldura i-a moleşit. Spre final, o femeie de serviciu s-a ivit chiar la fereastra sediului în care Ciorbea a anunţat că va analiza ordonanţele, către adolescenţii care fumau şi spuneau bancuri, după care a tras perdeaua, grijulie. A fost singurul semn că, într-adevăr, clădirea nu e abandonată, dar protestatarii nu au observat-o, ci au continuat să negocieze cu chelnerii de la un restaurant de alături, care le-au promis câteva doze de suc.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite