Republica Moldova, mai aproape de Uniunea Euroasiatică decât de UE?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Neînţelegerile dintre PDM şi PLDM în privinţa reconstrucţiei unei majorităţi politice alături de  PL şi PPEM,  care să asigure continuitate şi determinare în continuarea parcursului pro-european al Republicii Moldova, riscă să îndepărteze tot mai mult Chişinăul de Bruxelles, pentru a-i face jocurile oligarhului Vlad Plahotniuc.

Instabilitatea politică şi adâncirea crizei economice în lipsa unui nou acord de împrumut cu oficialii FMI sunt elemente secundare pentru Plahotniuc care doreşte o majoritate a PDM cu PCRM alături de PL şi PPEM cu care să îşi rezolve propriile interese strategice din Republica Moldova (alegerea unui nou şef de stat în primăvară care să fie din subordonaţii săi politici) şi totodată în plan extern să dea aparenţa de continuitate a reformelor cerute de oficialii UE. Momentul ales de Plahotniuc şi de partenerul său Marian Lupu ( preşedintele PDM) pentru a pune în scenă căderea guvernului Ştreleţ la moţiunea de cenzură, a fost atent ales întrucât problemele majore cu care se confruntă oficialii UE determinate de criza refugiaţilor sirieni şi de problema teroriştilor SIL, lasă Republica Moldova în plan secund pradă jocurilor politice  interne  din tabăra PDM şi a forţelor pro-putiniste. În momentul de faţă, în rândul forţelor pro-europene care au alcătuit alianţa AIE nu există un lider providenţial capabil să îl scoată din scenă pe oligarhul Vlad Plahotniuc şi să contureze o majoritate clară pro-europeană. Pe de altă parte, oficialii UE se mărginesc doar să transmită mesaje de încurajare pentru politicienii de la Chişinău să continue reformele convenite prin Acordul de Asociere  întrucât miza este criza siriană şi lichidarea SIL şi nu problemele din Est ( războiul din Donbass şi problema transnistreană). În acest sens, preşedintele Parlamentului moldav, Andrian Candu a declarat, la finalul vizitei de lucru de la Bruxelles că Republica Moldova a rămas în atenţia instituţiilor europene, existând un angajament ferm al oficialilor europeni de a susţine ţara în toate începuturile ei.

„Mesajul de bază al oficialilor europeni e să depăşim criza politică şi să creăm o majoritate parlamentară confortabilă care să susţină ferm un Guvern în implementarea reformelor. Ei înţeleg situaţia şi ne recomandă să căutăm majoritatea parlamentară în toată clasa politică. Ei au transmis mesajul că totul este în mâinile noastre. Consider că trebuie să depăşim emoţiile şi să ne aşezăm la masa de negocieri”, a declarat preşedintele Parlamentului,potrivit IPN.

În momentul de faţă, UE şi România au condiţionat depăşirea crizei politice de la Chişinău prin sistarea finanţărilor însă acest lucru pare să nu fie o problemă pentru liderii PLDM şi PDM întrucât războiul dintre Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc este departe de a se încheia în contextul în care primul este arestat şi umilit public prin difuzarea unei filmări porno în care acesta „juca rolul principal”, iar al doilea este încă la „butoanele puterii statului”. Singurul care a căutat să medieze această „râcă” dintre PLDM şi PDM a fost preşedintele Nicolae Timofti însă fără rezultat întrucât prin constituţia Republicii Moldova nu poate să fie” un preşedinte jucător”.. La rândul său, liderul PLDM, Valeriu Streleţ a declarat într-un interviu acordat portalului Deschide.md că pentru resetarea alianţei AIE 3 democrat-liberalii solicită demiterea preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu şi depolitizarea instituţiilor cheie(BEM, CNA).

„Noi am spus că Parlamentul trebuie să contribuie la soluţionarea problemelor, dar nu la crearea lor. Deocamdată, în această sesiune parlamentară, Parlamentul mai mult a creat probleme decât a soluţionat şi este absolut evident că, pornind de la principiul echilibrului şi condiţiilor egale în procesul unei noi resetări a Guvernării, toate părţile trebuie să fie în condiţii egale. De aceea, pornind chiar de la această premisă, ar fi firesc şi poate demult era cazul ca domnul speaker Candu să-şi dea însuşi demisia. Dar vreau să vă mai spun un lucru: noi nu vom proceda ca democraţii. Noi nu vom vota cu socialiştii sau cu altcineva o eventuală demitere a lui Candu, dar vom reitera public această solicitare că dumnealui trebuie să-şi dea demisia, în primul rând, pentru a crea condiţii egale de formare a unei majorităţi şi, în al doilea rând, pentru că el este asociat direct cu persoana care este astăzi cea mai mediatizată în RM - cel care a creat sistemul statului captiv. Este şi rudă prin alianţă cu această persoană şi, cel mai probabil, au şi tangenţe în anumite afaceri”.

Deşi democraţii s-au mărginit a spune că declaraţiile lui Streleţ sunt o perdea de fum iar Candu nu a exclus posibilitatea de a demisiona de la şefia Parlamentului, liderii PLDM par dispuşi la comanda lui Filat să meargă în banca opoziţiei cu riscul alegerilor anticipate. În fapt, acest război este determinat de interese personale şi geopolitice şi aduc în prim plan forţele pro-putiniste de la Chişinău.

“Considerăm declaraţia de astăzi a liderului interimar al PLDM ca fiind o perdea de fum care să acopere atitudinea iresponsabilă a acestui partid şi vina directă pentru blocajul în care se află ţara din cauza neparticipării la negocieri. PLDM a avut oricând posibilitatea să vină în aceste săptămâni şi să-şi spună doleanţele în cadrul unor întâlniri politice, acolo ar fi aflat opinia noastră şi a colegilor din celelalte partide pro europene, dar nu a făcut-o, a preferat să se limiteze la atacuri prin intermediul presei. PDM şi-a manifestat în mod repetat deschiderea de a se întâlni oricând şi în orice format cu partidele pro europene, singurul care a refuzat orice fel de discuţie fiind PLDM. ‎Noi am considerat însă că este nevoie să le acordăm suficient timp să treacă valul de emoţii şi să se ajunga la o atitudine responsabilă. Astăzi suntem în situaţia să constatăm că PLDM se menţine pe aceeaşi poziţie de a refuza dialogul” se arată în textul comunicatului de presă emis de PDM, potrivit Interlic.md.

În acest sens, preşedintele PSRM, Igor Dodon a declarat într-un interviu pentru portalul Europa Liberă.org că soluţia crizei politice o reprezintă din multitudinea de scenarii alegerile anticipate.

„Sunt două scenarii. Sau va fi „raţă mută-2” de frica alegerilor anticipate, să găsească pe cineva care doar să ocupe locul şi să nu se vâre prea adânc în treburile statului, sau se va aventura cineva din liderii politici, persoane serioase şi atunci va fi o luptă foarte dură, va fi foarte greu. Pentru că se vor teme partenerii de coaliţii posibile, pe care vor încerca ei să le facă, dacă vor ajunge la aceasta, se vor teme să nu întărească prea mult poziţia altuia. De aceea sau va fi o „raţă mută-2”, sau nu va fi nimeni. Noi vom face tot posibilul să nu fie nimeni, pentru a fi alegeri parlamentare anticipate şi pentru a reîntoarce cetăţenilor dreptul de a alege prin vot direct preşedintele ţării, sau vor fi alegeri parlamentare anticipate”, a declarat Igor Dodon.

În momentul de faţă, situaţia politică de la Chişinău pare să incline spre anticipate unde favorite sunt partidele pro-putiniste (PSRM, Partidul Nostru) să alcătuiască o majoritate de stânga care să incline balanţa de forţe  către Kremlin. Pe de altă parte, încă mai există şanse ca alianţa AIE 3 să se reseteze dacă Plahotniuc va fi mărinimos cu  doleanţele rivalului său politic şi de afaceri  Vlad Filat ca PLDM să se alăture din nou la masa cu  PDM . Întrebarea legitimă este următoarea: Cine l-ar putea determina pe Plahotniuc? Bucureştiul, Bruxellesul sau Justiţia moldavă…..!!!! Răspunsul cred că l-ar putea oferi Justiţia din Republica Moldova dacă este într-adevăr liberă!!!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite