ANALIZĂ Resetarea Clasei Politice Româneşti

Începând cu ziua de duminica, 15 noiembrie, România are o nouă propunere de cabinet, o varianta tehnocrata, echipa urmand a fi aprobată, fara probleme, de către Parlament în zilele următoare. Însă, dincolo de aventurile viitorul cabinet, de speranţele şi dezamăgirile pe care le poate avea sau aduce, rămâne o chestiune importantă de rezolvat.

Fără doar şi poate, în urma tragediei #Colectiv (în cazul căreia, cu fiecare zi ce trece, numărul de victime creşte) a rămas o problemă mai largă: ce se va întâmpla cu cerinţele străzii privind reforma politică? Aceste cerinţe s-au născut în urma protestului ce a urmat tragediei #Colectiv, însă ele ilustrează îngrijorări şi motive de frustrare legitime, ce s-au acumulat pe parcursul celor 26 de ani care au trecut de la momentul Revoluţiei.

Se va produce o resetare a întregii clase politice? Şi-au învăţat principalele partidele politice lecţia după ce zeci de mii de români au ieşit în stradă în Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării? Poate fi forţată sau încurajată această resetare sau ieşirile în stradă se vor calma pur şi simplu, odată cu numirea unui nou guvern (cum pare a fi cazul)? Lucrurile se vor întoarce la forma lor iniţială, ca de obicei? Această analiză este o încercare de a răspunde tuturor acestor întrebări.

În viziunea noastră, situaţia se prezintă în felul următor:

• partidele politice româneşti resimt nevoia de reformare; un nou partid (sau chiar mai multe, cu orientare regională sau naţională) poate reprezenta o evoluţie pozitivă pentru alegerile din 2016; provocarea pentru orice partid nou este poziţionarea credibilă ca alternativă la “sistemul” actual; în mod realist, cei "noi" au nevoie de: oameni buni, bani, organizare şi, desigur, un plan credibil;  
• politicienii actuali sunt în acest moment destul de îngrijoraţi sau chiar speriaţi în legătura cu ce s-a întâmplat pe străzile Bucureştiului în ultimele zile; în mod normal, aceştia contau pe faptul că nemulţumirile oamenilor vin şi trec, fără să fi văzut până acum o continuitate serioasă a protestelor, în special nu pentru zile în şir; un cabinet tehnocrat poate calma lucrurile, dar mai devreme sau mai tarziu tot ne uitam in ochii partidelor;  
• este dificil să identificăm lideri clari ai mişcărilor de stradă; Preşedintele a încercat să se întâlnească cu câţiva reprezentanţi (a mers chiar personal în Piaţa Universităţii duminica trecută) iar, de dragul stabilităţii, două scenarii par cele mai bune: ori partidele politice mari apelează la noi oameni din structurile lor existente, ori îşi deschid uşile către noi membri; sau strada va naste un nou partid - sau partide - care sa candideze la alegerile din 2016. În acest fel, atât îngrijorările publicului, cât şi regulile democraţiei sunt respectate, iar mişcările anti-sistem nu devin o obişnuinta în urma acumulării legitime a frustrării oamenilor;  
• se simte o schimbare de care partidele trebuie să ţină cont, dar şi o evoluţie importantă: în opinia noastră, ne vom confrunta cu cel puţin o modificare imediată în cultura politică românească - se va demisiona atunci când trebuie - asta sau lumea iese iar pe strada ....

România politică poate cunoaşte următoarele scenarii:
 

A. PARTIDELE POLITICE MARI „ÎNŢELEG IDEEA” ŞI RECURG LA SCHIMBĂRII PUTERNICE SAU MACAR MEDII
 

Acest scenariu depinde mult de leadership-ul politic exercitat atât de Preşedintele Iohannis (ca unic actor politic cu o credibilitate / popularitate mai mare de 30%), cât şi de PSD (prin Dragnea, Zgonea), PNL (Gorghiu, Blaga), plus continuarea presiunii din partea societăţii civile, a influenţatorilor şi a mass-media. Acest scenariu presupune:

• reguli clare de integritate, fără excepţii în ceea ce priveşte implementarea lor, atât pentru candidaţi, cât şi pentru membri aleşi: dacă X este condamnat penal / în curs de cercetare, X ar trebui suspendat / exclus din partid sau pur şi simplu ar trebui să facă un pas în spate;  
• refacerea credibilităţii instituţionale: în special în cazul Parlamentului, votând clar ridicarea imunitatii membrilor cercetaţi penal;  
• schimbări constituţionale - un număr mai mic de membri ai Parlamentului, conform votului din 2009 (deci sa ajungem la 300+ în loc de 500+);  
• deschiderea funcţiilor în partid către oameni noi, competenţi + promovarea oamenilor buni, curaţi, aflaţi deja în partid;  
• mai multă transparenţă şi mai multe consultări în conceperea politicilor publice şi în exercitarea puterii de decizie politică.

B. PARTIDELE POLITICE MARI „ÎNŢELEG IDEEA”, DAR RECURG DOAR LA SCHIMBĂRI DE FORMĂ
 

Acest scenariu este cel mai realist, în special în cazul în care nu există un leadership politic vizibil, atât în paşii simbolici, cât şi în cei concreţi in săptămânile următoare. Acest scenariu presupune:

• introducerea unor noi figuri pentru a avea un aspect mai proaspăt; dar păstrarea unei părţi din “vechea gardă” în umbră;  
• introducerea unor reguli aditionale de integritate şi a unor “ieşiri onorabile din scenă”, dar numai în anumite cazuri (implementare diferenţiată a pachetelor de integritate);  
• o listă de partid "alba cu negru" pentru alegerile din 2016: cativa pusi mai in fata pe liste ca sa ia ochii lumii de cat de reformat e partidul cu pricina.

C. PARTIDELE POLITICE MARI NU „ÎNŢELEG IDEEA” ŞI SPERĂ CĂ LUCRURILE SE VOR ÎNTOARCE LA NORMAL, CA DE OBICEI

Acest scenariu este cel mai puţin probabil, ceea ce este o veste bună pentru vitalitatea democraţiei româneşti. Din combinaţia de luptă anti-corupţie şi proteste publice ce vizează întreaga clasă politică, politicienii înţeleg acum că “ceva e putred în Danemarca” şi, în consecinţă, nu vor mai sfida, pe fata, noile cerinţe sociale. Aici insa problema unor partide politice ţine si de scopuri şi mijloace: unele partide / lideri ar putea înţelege nevoia de schimbare, dar este posibil să nu dispună de resursele necesare pentru a o implementa (daca luam de exemplu UNPR, care are o imagine toxică acum - daca Oprea ar anunţa schimbări / reforme ar fi credibil? Putin probabil.). Refacerea credibilităţii va fi dificilă la partide pentru că oamenii nu mai sunt atât de simplu de păcălit.

CE PUTEM FACE, INDIFERENT DE SCENARIU, PENTRU A SCHIMBA ROMÂNIA ÎN BINE:

• să începem să lucrăm la vulnerabilităţile ţării: sărăcia, educaţia (educaţie, educaţie, educaţie! - ar trebui să fie sloganul decadei următoare) şi restul serviciilor publice (de la sectorul sănătăţii până la infrastructură);  
• să începem să ne uităm la ce a fost eficient în ultimii câţiva ani (şi continuă să fie: lupta anti-corupţie), în timp ce rezolvăm alte probleme-cheie: în principal competenţa oamenilor ce ocupă poziţii politice şi administrative cheie, analizand si motivaţia lor de a implementa schimbări / refome / măsuri de modernizare;  
• nu există o soluţie imediată pentru schimbarea mentalităţii, însă paşi clari în această direcţie trebuie să fie făcuţi, iar aceasta este o problemă de eforturi comune din partea societăţii civile şi din partea liderilor politici mai luminati decat media; standardele nu se vor ridica singure, este o luptă întinsă pe mai mulţi ani. Putem avea standarde sustenabile în politică doar dacă ne ridicăm standardele ca societate. Educaţia este, din nou, cheie: o educaţie bazată pe valori, care va aduce o creştere a gradului de optimism în viitorul sustenabil al României.