Restabilirea raporturilor de egalitate între dl. Dragnea şi dl. Tăriceanu

Revenirea în actualitate a problemelor pe care le-ar avea cu justiţia preşedintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, a polarizat din nou presa română. Nimic mai relevant în acest sens decât poziţiile diametral diferite pe care le-au adoptat în noua afacere mai vechii rivali Ion Cristoiu şi Cornel Nistorescu.

Astfel, directorul Cotidianului, care din motive numai de el ştiute, îl socoteşte pe preşedintele Senatului un mare om politic, că doar nu degeaba l-a declarat în urmă cu ceva vreme „omul anului“ a cărui laudatio a fost făcut cu urmări şi avantaje imediate mai mult decât evidente de fostul preşedinte al României, dl. Emil Constantinescu, a apreciat într-un editorial că totul ar fi o făcătură. La zămislirea căreia şi-ar fi dat mâna Statul paralel care ar avea în dl. Tăriceanu un neîmpăcat duşman, singurul cu adevărat cinstit, cavalerul fără defect şi fără prihană, DNA-ul sau, mă rog, ceea ce a rămas din el după ce dl. Tudorel Toader a dus la îndeplinire ordinul de înlăturare de la conducerea acestuia a d-nei Laura Codruţa Kövesi, şi interesele economice austriece care şi-ar face de cap în România şi cărora le-ar fi, pesemne, inamic, acelaşi viteaz şi drept domn Tăriceanu.

În comentariul publicat duminică, la lăsarea nopţii, pe cristoiublog, dar şi în Evenimentul zilei, dl. Ion Cristoiu a chemat la analiză şi înţelepciune. Deşi mi se întâmplă foarte rar să îi dau dreptate creatorului „Bulinei roşii“, cred că, de data aceasta, el se poziţionează mai aproape de realitate. Chiar dacă mai departe şi în esenţa argumentaţiei mă despart ferm de Ion Cristoiu care repetă vechile năzbâtii cu lipsa de independenţă a justiţiei, socotesc că punerea sub acuzare ori numai o simplă  nouă punere la îndoială a cinstei domnului Tăriceanu schimbă substanţial peisajul politic românesc, fotografia politică a orei. Cu repercusiuni imediate chiar asupra forţei cu care dl. Tăriceanu îşi poate impune ideile în privinţa remanierii ce se pare că se va petrece în cursul săptămânii care începe.

Nimic mai relevant în acest sens decât jocul la două capete la care s-a pretat joi seara în hoaţa lui conferinţă de presă, preşedintele PSD, dl. Liviu Dragnea. După anunţul privind noile dosare care ar fi deschise la DNA pe numele d-lui Călin Popescu-Tăriceanu s-a restabilit egalitatea între preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului. Între şefii partidelor care compun alianţa aflată la guvernare.

Înainte de anunţ, dl. Tăriceanu putea să se prezinte drept un candidat sigur la prezidenţialele de anul viitor. Poate chiar la fel de sigur precum dl. Klaus Iohannis. Fără probleme majore în justiţie. Cu totul altfel decât este dl. Dragnea. Chiar dacă nu cred că PSD, cu sau fără Liviu Dragnea în frunte, l-ar fi acceptat drept candidat comun al social-democraţilor şi al celor din ALDE. Lucrurile stau acum substanţial altfel. Indiferent dacă Senatul va autoriza sau nu urmărirea penală a d-lui Tăriceanu, chiar dacă timpul până la care mecanismele justiţiei se vor putea pune în funcţiune şi vor putea acţiona în voie este extrem de scurt, dl. Tăriceanu poartă un stigmat. Cum nu se poate mai convenabil pentru dl. Dragnea.

Departe de mine gândul de a insinua că ne aflăm în miezul unei operaţiuni pregătite în laboratoarele politice şi de dezinformare ale PSD, sub directa îndrumare a consultaţilor politici israelieni. Cu toate acestea, sunt mai mult ca sigur că noile evoluţii sunt cum nu se poate mai pe placul d-lui Liviu Dragnea. Nu de alta dar ele îi susţin ideea că astăzi, în România, toţi suntem corupţi. Care seamănă cu aceea lansată pe piaţă în urmă cu câţiva ani de dl. Dan Voiculescu care afirma că toţi am fi fost colaboratorii Securităţii.

Nu că aş crede eu prea mult în onestitatea d-lui Tăriceanu.