Retrospectivă politică. Cozmin Guşă: „Dragnea - premiant; Ponta - repetent. Justiţia a făcut greşelile ei, iar implicarea serviciilor în societate a fost excesivă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consultantul politic Cozmin Guşă a realizat o analiză minuţioasă a României anului 2016, trăgând un semnal de alarmă atât în ceea ce priveşte societatea civilă, care „nu mai militează pentru libertăţi“ şi „a fost virusată“, cât şi în privinţa clasei politice.

Într-o intervenţie la postul Realitatea TV, Cozmin Guşă a declarat că este evident faptul că lupta anticorupţie a pierdut atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare.

„Cei care au câştigat majorităţile în covârşitoare măsură sunt cei care au avut un mesaj anti-DNA, oameni care au fost preocupaţi să câştige treptele de putere, pentru a se proteja de posibilele probleme în justiţie, element pe care românii nu l-au penalizat. E un paradox, deşi s-a furat şi se fură, mişcarea anticorupţie nu a câştigat din motiv că nu are vectori carismatici care doresc să lupte pentru o cauză. Lupta anticorupţie nu a fost credibilă“, este de părere fostul deputat.

Guşă crede că preşedintele Klaus Iohannis şi-a consolidat credibilitatea şi autoritatea odată cu decizia de a instala un guvern tehnocrat, însă spre finalul anului încrederea publică i-a fost zdruncinată: „Preşedintele a fost înşelat clar de PNL, structura pe care a mizat, cât şi de Cioloş, lucru care a devenit clar pe parcursul campaniei. Practic, entitatea politică – PNL, şi cea guvernamentală – reprezentată de Cioloş, l-au pus pe poziţia de singur împotriva tuturor.“

Cât despre guvernarea României, consultantul o descrie ca fiind „timorată şi nesinceră“: „Aşa cum Victor Ponta a ucis spiritul new generation în politica românească, la fel şi Cioloş şi ai săi au ucis speranţa românilor că o guvernare tehnocrată ne-ar rezolva problemele.“

În ceea ce priveşte Parlamentul, consultantul politic apreciază că acesta s-a întărit pe final de 2016, însă în rest, practic, „a şomat“, singurul episod relevant fiind cel al demiterii lui Valeriu Zgonea.

În ceea ce priveşte partidele, Cozmin Guşă a declarat: „PNL a fost în zona de leadership şi mercantil, şi necinstit. Campionii sunt Gorghiu şi Blaga, Blaga, scos din ecuaţie în ultima parte într-un mod naiv pentru că el apucase să-şi pună acoliţii pe liste. UDMR a jucat nevinovat, dar viclean. USR, când s-a confruntat cu un sistem, a devenit dezamăgitor. ALDE a trăit deloc spectaculos, parazitar, pe spatele PSD şi a nevoii PSD de a sufoca dreapta. O strucrutură ciudată, cu mulţi oameni cu probleme în justiţie. PMP a fost o pată de culoare, dar cu eforturi şi rezultate penibile. Au fost cârcotaşul de serviciu, în stilul Vadim de pe vremuri, urmează epigonul lui Vadim, Băsescu.“

Guşă a identificat şi „un premiant“, în persoana liderului PSD Liviu Dragnea, şi „un repetent“ – Victor Ponta, care „a căzut şi s-a comportat penibil, ceea ce a marcat fidelizarea partidului în jurul lui Dragnea.“

Consultantul politic a vorbit şi despre societatea civilă din România, atrăgând atenţia asupra unui aspect extrem de important: foarte puţină lume din societatea civilă se mai mişă natural. Mai mult, Cozmin Guşă subliniază că implicarea serviciilor în societate a fost „prea mare, excesivă“: „Am văzut activitate doar când Serviciile doreau mişcări de stradă. S-a virusat societea.“

„La nivelul societăţii civile din România, Alina Mungiu a făcut cele mai multe lucruri din ultimul an. Societatea civilă a fost confiscată de fel de fel de idei. Nu vorbesc deloc aici de Soros, a fost o scenaristă penibilă, dar vorbesc de oamenii care chiar cred, care ies în stradă cand au ceva de apărat şi nu e pe agenda partidelor. Societatea civilă din România nu mai militează pentru libertăţi“, a mai spus Guşă.

Pe de altă parte, şi Justiţia a făcut greşelile ei, adaugă consultantul politic: „Când vorbim de Justiţie, nu trebuie să ne gândim la societatea civilă, care nu poate să aibă niciun rol la nivelul justiţiei. Faptul că la nivelul Justiţiei s-au consumat probleme personale ne arată nouă că nici acolo lucrurile nu sunt cuşere, excesele de devoalare ale unuia ca Ghiţă sunt lipsite de credibilitate pentru că Ghiţă a fost tartorele lui Ponta.“

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite