(RE)Unirea prin spiritul Crăciunului

Republica Moldova a devenit un subiect din ce în ce mai actual pe scena publică din România. Posibilitatea intrării în Uniunea Europeană a fraţilor din stânga Prutului a încins de-a binelea spiritele la Bucureşti.

Preşedintele ţării a decretat că următorul proiect de ţară al României ar trebui să fie unirea cu Republica Moldova, ceea ce le-a dat aripi unioniştilor care strigă (mai mult prin România, ce-i drept) că reunirea celor două ţări este neapărat necesară şi trebuie făcută în cel mai scurt timp.

Pe de altă parte, cei doi prim-miniştri, Victor Ponta şi Iurie Leancă au taxat în termeni duri declaraţiile (populiste, zic unii) ale preşedintelui Băsescu şi au afirmat clar că acest subiect poate afecta şansele coaliţiei pro-europene la alegerile din Republica Moldova şi prin urmare, procesul de integrare în structurile europene  al acestei ţări.

Unioniştii au fost prinşi un pic în offsaid de aceste declaraţii şi nu au mai reacţionat ca o voce unitară. O parte l-au lăudat pe Băsescu considerându-l vizionar, o altă parte i-au criticat cu jumătate de gură pe cei doi prim-miniştrii, iar un grup restrâns a reacţionat vehement împotriva  a ceea ce au denumit “trădarea politicienilor”.

Dar care este substratul acestei despărţiri clare a clasei politice în ceea ce priveşte subiectul Reunificării celor două ţări?

De ce insistă atât de mult unioniştii ca politicienii de o parte şi de alta a Prutului să-şi asume acest ideal şi de ce politicienii care sunt la putere se feresc ca de ”ucigă-l toaca” să preia mesajul unionist. Nu vorbesc aici de câte un deputat stingher sau de grupuri nesemnificative politic, care luptă pe baricadele unionismului. Ci de forţele politice care chiar contează şi care ar putea face ceva în acest sens.

Privind la rece situaţia politică din Republica Moldova tind să le dau dreptate, pentru moment, celor doi premieri. Coaliţia europeană va avea de trecut un test foarte greu anul viitor şi, la ora actuală, este destul de nesigură în ceea ce priveşte căştigarea alegerilor. Asumarea unui subiect atât de delicat care nu este susţinut decât de maxim 15-20% din cetăţenii moldoveni, poate oferii pe tavă comuniştilor statalişti puterea în Republica Moldova. Şi atunci va fi mult mai greu să discuţi de integrare europeană şi de unirea cu România în Republica Moldova. Dacă nu chiar imposibil.

Aşa că, pentru moment, prudenţa pare cea mai potrivită în abordarea acestui subiect. Ceea ce nu însemnă că nu se lucrează. Declararea zilei de 25 decembrie ca sărbătoarea oficială în Republica Moldova este un gest de o simbolistică mult prea profundă pentru a fi trecut uşor cu vederea.

Dacă sfârşitul anului 2013 nu a adus reunirea teritorială mult discutată, a adus în schimb o reunire spirituală care poate fi mult mai puternică decât pare la prima vedere. Reunirea în spiritul Crăciunului, a credinţei în naşterea Mântuitorului este poate una din cele mai importante victorii ale românismului în Republica Moldova din ultimii ani. Victorie care nu a fost celebrată sau declamată cu emfază de cei ce au obţinut-o, ci a venit ca un gest de o naturaleţe desăvârşită. Aşa cum vor mai veni şi  alte asemenea victorii în următorii ani.

Să ne bucurăm împreună cu fraţii de peste Prut de această reunire simbolică şi să avem credinţă în viitorul celor două ţări surori. Credinţă nu speranţă, căci speranţa este cea mai slabă dintre toate relele  pământului.

Sărbători cu pace în suflet şi lumină în priviri, dragi fraţi de dincolo de Prut!